sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Trei bărbați și-o pereche de pantaloni


Mi-am petrecut începutul acestui weekend lenevind în pat până după ora 12, în compania a trei bărbați. Foarte diferiți unul de altul, având in comun doar preocuparea pentru artă și punându-se toți trei cu generozitate la dispoziția mea, cu mijloacele de care dispune fiecare. 

Unul dintre ei mi-a servit cafeaua, preparată exact după gustul meu.

Al doilea mi-a povestit, detaliat și cu umor, despre el și incredibil de interesanta sa viață.

Al treilea, gândindu-se pesemne că n-ar strica un oarecare fundal sonor, mi-a interpretat una dintre cele mai frumoase muzici care s-au compus vreodată.

Am petrecut mai bine de două ore agreabile împreună, experiență pe care mi-am propus să o reedităm cât de curând. 

După care, trecând la treburi ceva mai... telurice, am găsit de-acum celebrii pantaloni, pe care-i dădusem dispăruți în precendentul post. Erau în separeul cu lenjerie de pat, unde până acum nu mă gândisem să caut.  Faptul că i-am găsit acolo spune destul despre ordonata de mine :D

Și pentru că e weekend, m-am gândit să avem un pic de divertisment și vă propun un fel de ghicitoare. Cine-ar putea fi bărbații de mai sus și, mai precis, cum au decurs cele două ore petrecute împreună cu ei? :)

Se acceptă și aproximările ;))

(Dacă nu ghicește nimeni, luni seara vă dezvălui eu însămi).

Later Edit (26.11, orele 18:00):

Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați prins în micul meu joc :) Ați fost foarte aproape, dar, Carmen, te anunț că eu continuu să neg cu fervoare acuzația de a-mi fi băut nădragii :D

Așadar:

Cafeaua mi-a servit-o Dr. House, din cana pe care se află fotografia lui (bonus pentru Thea, care a intuit că e vorba de ceva legat de-un film);
Despre el și despre, într-adevăr, fascinanta sa viață, mi-a povestit Zubin Mehta în autobiografia sa  (aici, bonus pentru Little Book of Myself);
Iar pentru că citeam despre viața unui dirijor, am simțit nevoia să-l las pe Beethoven să se ocupe de muzică.  S-a potrivit la fix în atmosferă :)

8 comentarii:

Carmen spunea...

Acesti barbati, nu exista!Ai baut banii de nadragi, ai adormit beata lut si ai visat! :D
Care e premiul, acum ca tot am ghicit?

Greta spunea...

@Carmen, ba n-ai ghicit deloc. Bărbații există, iar nădragii i-am găsit :D

Premiul e oricum de ordin moral, ceea ce ar trebui să fie destul de înălțator în sine. Numa' după interes ești :P

thea spunea...

Cafeaua a fost facuta de sotul tau, asa-i? :) Nu stiu ce sa zic despre ceilalti doi... ma mai gandesc.

Greta spunea...

@Thea, nu, n-a fost soțul... de fapt, el nu era acasă ;))

thea spunea...

Te-ai uitat la vreun film? Cu trei tipi faini? :)

Greta spunea...

@Thea, pe unul din cei trei l-ai ghicit: e dintr-un film, într-adevăr :) De tipul care mi-a servit cafea e vorba - fotografia lui e pe cana de cafea ;))

Și da, toți trei sunt faini :D

The Little Book Of Myself spunea...

Cel de pe cana de cafea cred ca e Al Pacino, cu muzica e Mr. Zubin Metha si cel cu povestitul...cam greu ca puteai s ate uiti la un documentar despre 1467345,73 de barbati care sa iti placa.

Eu in locul tau ma uitam la videoclipul de la Belle cu Garou, Patrick Fiori si Daniel Lavoie, si ma consideram satisfacuta vizual si auditiv la puterea a treia.

:))

Greta spunea...

@Wow, Little Book, te-ai apropiat chiar bine ;))
Pun îndată un Edit cu răspunsul :)