duminică, 21 mai 2017

Numele meu e o poveste de dragoste


De-a lungul timpului, am fost întrebată de foarte multe ori ”de la ce vine numele Greta” (în special când trăiam în România, dar și aici) și de fiecare dată răspunsul meu a fost ”de la Greta Garbo”. Un răspuns politically correct și care-l mulțumea pe interlocutor, dar, de fapt, era o minciună albă. Adică una inofensivă și diplomatică, realitatea fiind cu totul alta. 

Personal, multă vreme nu mi-a plăcut numele meu. În special în copilărie, era o adevărată bătaie de cap. Aveți idee câte cuvinte rimează cu Greta, respectiv de câte porecle am avut parte? Greta-babeta (cu variațiuni de tipul ”zboară cu racheta”), Greta-bicicleta, Greta-motoreta, Greta-trompeta-suge-suzeta și astea numai așa, la o primă strigare. Pacoste curată, vă spun. O invidiam din toți rărunchii pe colega numită Carmen și de fapt nici Mihaela nu stătea tocmai rău. Câte porecle vă vin în minte pornind de la numele astea? Exact 😃

Cu anii însă, a început să-mi placă și, după ce i-am aflat adevărata poveste, am știut că a fost alegerea perfectă. E un nume dat din iubire, acea iubire desăvârșită, curată și autentică, despre care citim în cărți. O iubire al cărei destin s-a întrerupt brusc și tragic, dar care a lăsat munți de amintiri. Una dintre ele am fost eu, Greta. 

Au fost odată (așa încep poveștile, nu...?), pe la începutul anilor '70, doi tineri, studenți în Iași. Ea la Istorie, el la Construcții. A fost dragoste la prima vedere care s-a maturizat împreună cu ei, transformându-se într-o iubire profundă. 
El observa că ea are o poșetă roșie și, fără să spună nimic, a doua zi se înființa cu un cadou: un set compus din cercei și mărgele, de culoare roșie. 
Ea l-a dăscălit înaintea examenului la Rezistența materialelor (teroarea tuturor politehniștilor) să poarte costum și cravată la examinarea orală. ”Aspectul își are importanța lui”, îi argumenta - iar el, deși sceptic, a ascultat-o. Nu datorită costumului a luat zece, dar profesorul și-a exprimat aprecierea față de ceea ce a perceput ca fiind un semn de considerație din partea studentului față de el ca profesor și față de examen în sine.
Își petreceau absolut tot timpul disponibil împreună, le plăcea să danseze, iar teii din Copou le-au ascultat ani de zile povestea și le-au fost martori tăcuți. Au trecut cu bine, împreună și ținându-se mereu de mână, peste o serie de probleme familiale, precum și peste despărțirea impusă de celebrele repartiții. Erau, cum bine spunea o scriitoare româncă, unghie și carne unul pentru celălalt. 

Într-una din zile, plimbându-se ca de obicei prin Copou, au văzut pe aleile parcului o fetiță. Să fi avut vreo doi ani, cu zulufi blonzi și vizibil derutată. Nu plângea, dar părea să caute ceva sau pe cineva. A văzut-o pe ea, a venit în fugă și i-a cuprins genunchii cu mânuțele: ”Mama?”. 
- E clar că s-a rătăcit de mama ei, și-au zis cei doi și, luând-o pe cea mică în brațe, au purces să dea ocol parcului. 
Mama nu poate fi prea departe, și-au zis și așa a fost. Nu după mult timp au reperat o femeie care plângea și alerga disperată, chemând. 
- Greta! a exclamat ea văzând-o pe fetiță, unde-ai fugit, te căutam, bine că ești bine... Vă mulțumesc!, li s-a adresat apoi celor doi tineri care zâmbeau, realizând confuzia din mintea copilei: ca și tânăra femeie, și mama fetiței era blondă, iar trăsăturile feței erau cumva asemănătoare... 

Impresionați de întâmplare, și-au făcut pe loc o promisiune.
- Dacă vom avea o fetiță, se va numi Greta. 

N-a fost să fie. El a murit în urma unui accident pe cât de stupid, pe atât de fatal. Ea și-a continuat viața, dar nu și-a mai revenit pe de-a întregul niciodată.

Se spune că dragostea învinge totul, și poate chiar așa și e, deși în cazul lor moartea și-a luat tributul. Câțiva ani mai târziu, căsătorită cu altcineva, ea a rămas însărcinată. A simțit din primul moment că va aduce pe lume o fetiță și i-a ales numele cu multe luni înainte de-a o naște. Iar tatăl, care cunoștea povestea, a fost, spre onoarea lui, de acord.

Fetița se numește Greta. Promisiune îndeplinită...

13 comentarii:

  1. Ce poveste... asta este iubirea!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... și-a avut soarta marilor iubiri. A rămas nemuritoare, dar nu în sensul în care-ar fi fost de dorit...

      Ștergere
  2. Frumoasa povestea numelui tau! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am cunoscut o fata, Greta, cred ca amintirea ei m-a facut sa intru prima data pe pagina ta de blog. Era o vecina de la bunica-mea, o unguroaica frumoasa foc. De fapt, toata lumea o striga Greti, banuiesc ca e un diminutiv.

    In rest, al doilea prenume al meu, este dat tot dupa o fetita, tot vecina cu aceeasi bunica. Taica-meu si frate-sau prinsesera mare simpatie de ea.

    Iar noi, sotul meu si cu mine am ales numele fii-mi dupa o fetita din Barcelona. Avea 5 ani, o sora geamana si erau amindoua adorabile.
    Jual

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Greti e un diminutiv, când eram mică mă mai strigau și pe mine unii așa, dar nu mi-a plăcut niciodată :D
      Colegii de serviciu îmi mai spun Gretchen (care e un fel de Gretuța - sau Gretl, iar ăsta din urmă îmi place foarte mult :)

      Ștergere
  4. offf
    biata mama ta :(
    cati ani aveai cand ti-a povestit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prima oară am auzit despre el când eram prin liceu și sufeream din dragoste, deh :) Mi-a arătat atunci scrisorile lui, felicitările de Mărțișor și de 8 Martie pe care le primise de la el și le păstrase, pozele lor și mi-a spus că el a murit, fără să intre în detalii.
      Povestea amănunțită am aflat-o prin studenție. Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce-a trecut... cu atât mai mult cu cât el a mai trăit câteva luni după accident, dar știau amândoi care va fi deznodământul.

      Ștergere
  5. Cred ca asta explica multe din problemele pe care le-a avut, cel putin din ce ai povestit tu pe blog... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, cred că altfel ar fi arătat viața ei dacă nu și-ar fi pierdut marea iubire.

      Ștergere
  6. ce poveste Greta! parca e desprinsa din carti sau filme!!!!
    Cris

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Cris. Din păcate, a fost cât se poate de reală... :(

      Ștergere
  7. Emotionanta poveste! Numele este tare frumos. Lorena

    RăspundețiȘtergere