luni, 3 decembrie 2012

Zona crepusculară reloaded


Am mai avut o perioadă asemănătoare cu aproape doi ani în urmă, când vă povesteam că am pus coriandru în cafea în loc de zahăr și am ajuns la concluzia că mi s-a stricat fierul de călcat, fiindcă nu se mai încălzea, când de fapt poor thing era scos din priză.  Ei bine, constat că m-a apucat iar :)) La această concluzie am ajuns dat fiind că în ultima vreme: 

- m-am străduit să descui ușa de la bloc cu cheia de la mașină - ba chiar începusem să boscorodesc că na poftim, s-a stricat yala; 

- am pus pe periuța de dinți cremă de ochi în loc de pastă, fapt de care mi-am dat seama abia când i-am simțit gustul; bleah și iar bleah, n-am mai scăpat de el toată ziua. Cred că doar cateva guri zdravene de oțet m-ar fi putut ajuta în sensul ăsta :D;
 
- am zvârlit niște haine în coșul de gunoi, în loc de coșul de rufe murdare;

- am pus de cafea și vreo zece minute mai târziu, când am revenit la locul faptei, m-am minunat profund că mirosea a cafea arsă și în cană aproape nu picurase nimic. Evident, Watson... uitasem să pun apă. 

- era cât pe ce să mă spăl pe cap cu loțiunea de gomaj și am observat în ultima clipă că sunt pe cale să dau peste cap un shot de demachiant, în loc de apă de gură. 

Cred că sunt surmenată  :D

9 comentarii:

thea spunea...

Probabil ca esti preocupata de mai multe lucruri in acelasi timp :). Si eu am perioade - cum e asta de acum, ca ma tot gandesc ca imediat mergem in Ro - in care fac lucruri mecanic si prost :). Nu doar o singura data m-am demachiat cu ochelarii pe ochi, de exemplu :). N-am reusit performanta de a ma spala pe dintu cu crema de fata :))

Unknown spunea...

Cred ca si vremea de afara e de vina, pe langa oboseala. Si eu fac boacane in perioada aceasta a anului. De exemplu, mi-am uitat produse cumparate (si platite), in cosul de la supermarket, uit frecvent sa pun unele ingrediente in mancare, sa pornesc aragazul cand pun mancarea pe foc, si alte asemenea.

Greta spunea...

@Thea, vă duceți de Sărbători acasă? :) Cât de fain cred că o să fie... :)
Altfel, demachiatul cu ochelari nu l-am bifat încă, dar sunt promițătoare în acest sens :D

@Ale :)) Aia cu aragazul mi s-a întâmplat și mie, așteptam liniștită să fiarbă oarece și aragazul era închis și mama lui :D
Md, se prea poate să fie vremea de vină, în care caz se poate anticipa că așa o să fie și-n săptămânile următoare :))

Anonim spunea...

io am reusit numai spalatu pe dinti cu pasta de ras, ceva mai scarbos nu mi a fost dat sa patesc :)), bine, am incercat sa fac operatiunea cu ochii inchisi :d


rox :P

Anonim spunea...

Se pare ca-i epidemie. Sau intram in hibernare si incetinesc procesele cerebrale. Dar daca gasiti o solutie in afara de asteptat sa treaca, impartasiti, va rog. Intratul in pereti inceteaza sa mai fie amuzant dupa primele 2-3 ori.
In plus, in perioada asta incep sa inteleg literatura scandinava. It looks like cold does things to people.
Rox

Greta spunea...

@Rox, auci :))) Spumă de ras? Trebuie să fi fost teribil :D
Mărturisesc că nu am nicio soluție, alta afară de a preveni pe cei din jur, eventual :D Că vorba aia, cine știe ce mai izbutim să facem în timpul procesului de hibernare :D

thea spunea...

@greta: da, ne ducem sa petrecem Craciunul cu ai nostri; fara ei nu simtitm prea tare sarbatorile de iarna :)

Anonim spunea...

iote, doo anonime cu rox :)):)) te ai scos :P

dap, fu teribil gustu, sper sa nu mai am dubioasa "onoare" :d

Greta spunea...

@Thea, înțeleg foarte bine ce simți.... :) Drum bun și să vă încărcați de energie :)

@Rox, măcar tu ai scuza că ai încercat experiența cu ochii închiși și de-aia ai dat de spuma de ras :)) Eu nici măcar asta nu pot invoca, aveam cică ochii larg deschiși :D Vorbă să fie :))