N-aş fi vrut să pun încă o postare despre o tanti năzdrăvană atât de curând după povestea cu vecina, mă gândeam să o mai ţin la cuptor o vreme. Dar am două probleme: 1) subiectele despre care aş scrie presupun texte destul de elaborate, de care nu am nici timp şi nici energie pentru că 2), săptămâna asta lucrez după-amiază. Şi prestăm ore suplimentare, ceea ce înseamnă că plec de acasă la 11:30 şi revin la 23:30. Oh joy :))
Aşa, deci doamna din povestea asta are puţin peste 80 de ani şi e vecină cu bunică-mea, fata ei fiind stabilită în Marea Britanie de când era lupul căţel. Trimiţându-i la un moment dat un colet maică-sii, pune în el şi o cutie cu vitamine - 100 de bucăţi, din care se ia câte una pe zi, fiecare tabletă conţinând câte puţin din toate vitaminele şi mineralele necesare organismului. Booon, doamna purcede încântată la cura de pastile. Trece vreo lună, încă nu remarcase niciun efect - nici pozitiv, nici negativ, dar continua să le ia, că doar "şi tabletele astea au nevoie de timp să-şi facă treaba, nu aşa, ţac-pac".
Într-una din zile, o vizitează o nepoată. Se dau la vorbă, din una în alta îi cad ochii fetei pe cutia de vitamine, pe care doamna o ţinea la îndemână, "s-o am mereu sub ochi, că altfel uit să le iau".
Citeşte pe etichetă şi cască ochii.
- Tanti, ăăă.... tu ştii ce iei aici?
- Cum să nu, vitamine pentru sănătate, mi le-a trimis fiică-mea. Fooaaarte bune sunt, au de toate!
- Cum să nu, vitamine pentru sănătate, mi le-a trimis fiică-mea. Fooaaarte bune sunt, au de toate!
- Hm, or fi având, nu zic nu. Dar astea se iau pentru funcţionarea prostatei, uite, scrie aici.
Doamna îşi pune ochelarii şi se uită mai de-aproape. Pe cutie scria mare şi roşu, "Prostate Health". Îşi scoate ochelarii şi constată:
- Hai c-am făcut treabă. Am luat deja vreo 30 de pastile, acuma ce mai pot face? Aştept să-mi crească o sulă...
(Pardon de exprimarea din topor, redau aşa cum a fost. Povestea şi-ar fi pierdut din haz dacă aş fi înlocuit termenul bolovănos cu unul cuviincios :D).
(Pardon de exprimarea din topor, redau aşa cum a fost. Povestea şi-ar fi pierdut din haz dacă aş fi înlocuit termenul bolovănos cu unul cuviincios :D).
Am vizitat-o anul trecut când am fost acasă. Trecuse deja vreo jumătate de an de la tărăşenia cu vitaminele, pe care protagonista mi-a povestit-o şi-n final a conchis:
- Nu mi-a crescut nimic, dragă. Uite-aşa n-am eu noroc!
Postări
2 comentarii:
Astazi am avut o zi lunga, multe ganduri si decizii.Acum stau in pat, in pauza de ganduri si-nvatat germana si ma rasfat citindu-te.Am mai comentat de multe ori dar nu stiu de ce, singurul comentariu care a aparut a fost cel la postarea trista...legata de concert...ei bine, faptul ca mi-ai raspuns la mesaj si mai ales la imbratisare, m-a bucurat ca pe un copil.
Multumesc, Greta,e tare bine aici la tine.
Carmen
Carmen, mă bucur atât de mult că acum îmi apar comentariile tale! Sper să nu mă bucur prea devreme... Nu ştiu de ce tot intrau în spam. Le-am de-spamat de câte ori le-am găsit pe acolo, dar până acum n-a părut să funcţioneze. Sper să fie ok! :)
Mulţumesc şi eu. Mi-e mai bine şi mai cald cu oameni ca tine în preajmă :)
În altă ordine de idei: deci aşa, înveţi germana? Iată, avem ceva în comun ;))
Trimiteți un comentariu