- Mâine plecăm într-o scurtă escapadă în Kempten, un orăşel de munte situat destul de departe (340 de kilometri), despre care ni s-a spus că este foarte pitoresc. De ce tocmai acolo? Simplu, jupânul are ceva treburi în locul cu pricina şi, eu având o zi de concediu, ne-am gândit să profităm de ocazie şi să ne plimbăm niţel. Sper să mă relaxez şi să fie frumos, ca să am despre ce vă povesti :)
- Tocmai am primit cea mai recentă comandă făcută pe Amazon: un CD-Box abia lansat, care conţine nici mai mult nici mai puţin decât 23 de CD-uri, numai cu simfonii şi poeme simfonice. Desigur, e vorba de o selecţie de lucrări dirijate de my dear Zubin de-a lungul a zeci de ani la pupitrul a patru dintre orchestrele care i-au marcat destinul muzical, respectiv orchestrele Filarmonicilor din Viena, Los Angeles, New York şi Israel. M-am bucurat ca un copil de această comoară de muzică extraordinară şi, fremătând de entuziasm, am făcut loc noului CD-Box în bibliotecă, pe raftul unde-mi păstrez "colecţia Zubin". O să vă povestesc cândva în detaliu despre această colecţie (alcătuită în principal din CD-uri şi DVD-uri, dar nu numai), pe care o completez constant cu foarte mult drag şi am să v-o şi arăt.
- Azi am venit de la serviciu atât de entuziasmată, încât aş fi ţinut-o numai într-un cântat şi-un dansat. Motivul merită cu siguranţă o postare separată, ceea ce-am să fac de îndată ce revin din weekend şi, nu tocmai surprinzător, are legătură cu Insipida Somnoroasă ;)) Însă nu numai cu ea, ci şi cu mine. E de bine, în toate sensurile posibile. Pentru mine, că pentru ea nu tocmai :D În fine, nu detaliez acum, ci mă păstrez pentru postarea dedicată subiectului (pe care n-o scriu acum din patru motive: micul bagaj pentru călătoria de mâine, spălat pe cap, epilat, manichiură).
- Ştiţi ce-mi doresc, printre foarte multe altele? Să merg la un concert al lui Lang Lang. E un vrăjitor al pianului, cântă atât de frumos, de expresiv şi transmite atât de multă bucurie, încât vreau să-l audiez live. Şi-am să reuşesc!
- Încep să mă deprind să conduc pe autostradă. Ba parcă-parcă aş fi tentată să spun că.... îmi cam place, acum că am depăşit primele temeri. Am ceva de vitezomană în mine, aspect pe care-l consider destul de surprinzător :))
Un weekend frumos, odihnitor şi însorit vă doresc! :)
6 comentarii:
Minivacanta frumoasa si relaxare cat cuprinde!
Dupa teaserul cu Insipida, abia astept povestea completa!
Plimbare frumoasa sa aveti, soare si relaxare :)
Cris
Eu aștept să vă întoarceți sănătoși, veseli,voioși și să aflu,pe lângă impresiile de călătorie, povestea cu Insipida.Ştii,nu-s curioasă dar vreau să știu (de aici să înțelegi că mă roade binișor curiozitatea și că aștept să prestez dansul ploii pentru veşti bune).
O săptămână liniștită,
Carmen
Mulţumesc, chiar a fost frumos :)
Şi iată... a venit povestea Insipidei :D
Săru'mâna, fix aşa a fost! :)
Mulţumesc mult, Carmen, Insipida e pe ecrane :D Acum o să scriu tihnit despre excursie, dar mai întâi ţineam să scriu asta... :))
Te îmbrăţişez! :)
Trimiteți un comentariu