A trecut demult vremea de când simţeam Paştele aşa cum ar trebui simţită şi trăită sărbătoarea Învierii Domnului. În ultimii ani am devenit tot mai blazată, ca urmare a faptului că nu mai postisem (nici măcar în Săptămâna Mare), nu mă mai spovedisem şi nici împărtăşisem şi nu aveam unde să merg la Înviere. Toate acestea au constituit factori determinanţi în "procesul" blazării mele, care s-a accentuat de la an la an şi despre care am scris şi pe blog la vremea respectivă.
Anul acesta însă, mai mult ca oricând, nu simt nimic din ce-ar fi de simţit.
E primul Paşte fără mama.
Iar mâine se împlinesc două luni de când s-a dus.
Aşa stând lucrurile, nu simt niciun fior, nicio emoţie. Ca niciodată, n-am dat deloc în brânci cu gătitul. Ok, asta a fost ideea jupânului, idee pe care am îmbrăţişat-o cu entuziasm. "Nu mai stăm o zi întreagă în bucătărie", a decis el. "Mergem la Nürnberg la un restaurant românesc şi mâncăm acolo sarmale. Oricum nu ne ies ca acasă, deci nu merită efortul". Foarte frumos, zic, dar măcar o salată Boeuf să facem şi noi. De poftă, nu de tradiţie. Şi-am făcut. Pe lângă ea, mai avem şi câteva ouă colorate. Cumpărate (gata fierte). Şi atât, în materie de mâncăruri tradiţionale. Pentru cum (nu) mă simt... e foarte bine şi suficient. Nici de iepuraşi sau ouă de ciocolată n-am avut chef.
Nici de perspectiva sarmalelor de mâine nu mă entuziasmez din cale-afară, şi nici gândul la papanaşii cu smântână şi dulceaţă pe care am de gând să-i mănânc nu mă încântă prea mult. Dacă e să mă anime ceva, gastronomic vorbind, asta e cafeaua de la Starbucks. N-am Starbucks la mine-n târg şi-i simt lipsa, aşa că profit când şi pe unde apuc.
Nu prea e articol festiv, nu? Dar e sincer. Vă doresc un Paşte liniştit şi fericit, cu Dumnezeu în suflet şi cu cei dragi cât mai aproape de voi.
Postări
6 comentarii:
Noi abia ne am intors de la Inviere. Incerc ss pastrez o parte din traditiile dr acasa, desi de ceva vreme ma incearca si pe mine un soi de blazare... Salata boeuf rulzzzz:). Sarmale nici eu, din lipsa de timp. Si nici cozonac... Cu toate astea, Cristos a Inviat!
Adevărat a înviat! :)
Doamne, cât mi-ar plăcea să merg la Înviere şi cât de bine mi-ar face... dar n-am unde, nu e nicio biserică ortodoxă în regiune.
Hristos a Inviat! si eu as merge la o slujba, dar aici e o biserica super aglomerata si departe, iar cu cea mica nu ne prea vine sa ne ducem. Anul asta chiar nu am facut nimic, suntem la dieta :)) uoff recuperam in anii viitori. Te pup Greta si ti-as trimite o cafea mare, spumoasa, da' poate o vom bea vreodata impreuna (ca mi-esti tare draga - sper sa nu te sperii, dar uneori simt asta pt oameni pe care nu ii cunosc in persoana). Stii cum e lumea asta asa mica :)
Cris
Adevărat a înviat! :) Vai, cât de bine e să spun asta :)
Cris, nu mă sperii deloc :) Îţi mulţumesc, şi să ştii că sentimentul este reciproc. Da, lumea e mică, şi munte cu munte se întâlneşte. Într-o bună zi... :)
La noi in oras e o biserica ortodoxa romaneasca. Anul viitor haideti la noi!:). Avem si Starbucks :)
Ce frumos, Thea :) Săru'mâna de invitaţie, nu se ştie niciodată... :)
Trimiteți un comentariu