duminică, 13 martie 2016

Salată de weekend (II)


1) Am terminat de văzut cel de-al patrulea sezon din serialul ”House of Cards”. Știu că am mai spus că-l ador pe Kevin Spacey, simt însă nevoia să repet :)) Cred că în absența lui serialul n-ar avea nici pe departe același farmec. Mi-a plăcut mult povestea, ca de fiecare dată, dar totuși o problemă am: de ce scenariștii pornesc de la premisa că toată lumea e familiarizată cu politica internă a Statelor Unite? Pentru un neavizat e aproape imposibil de prins subtilitățile intrigii, iar ei vorbesc despre toate detaliile de culise ca și cum ar fi ceva elementar și cunoscut de către toți. Treaba asta ia ceva din savoarea filmului, dar mie tot mi-a plăcut foarte, foarte mult. Și dacă n-aș fi măritată, l-aș cere pe Spacey de bărbat, așa să știți. 


Te înțeleg, Mr. President. Da' la mine te-ai gândit că am de așteptat un an întreg până la următorul sezon? 

2) Vă mai aduceți aminte de Plodul Incurabil? Din noiembrie, combătea la secția de Retur. Cred că nu trecuseră decât câteva zile de când începuse și colegii de-acolo deja mă întrebau cum am rezistat două luni și jumătate cu el :)) Bineînțeles, individul era același dintotdeauna: leneș, nesimțit, indolent și chiulangiu (cică devenise un obicei să dea telefon vineri sau luni spunând că e bolnav și nu poate veni. Ciudată rău boala asta, să te lovească numai la început sau la final de weekend).
Prin februarie, i-am întrebat la un moment dat cum se mai prezintă lucrurile. 
”Auzi”, mi-au răspuns ei pe-un ton conspirativ, ”dacă vii într-o zi la serviciu și vezi mașini de poliție în fața firmei, înseamnă că l-am omorât”. 
Aha, asta-mi răspunde la întrebare :)) Din fericire pentru toată lumea, Plodul a scăpat cu viață. Nu de alta, dar... a fost concediat. Am înțeles că avuseseră loc mai multe discuții în cadrul cărora fusese invitat să-și bage mințile-n cap, dar fără niciun rezultat. Exit Plod.

Având în vedere că mâine începe o nouă săptămână, vă doresc o zi de luni cât mai suportabilă și să vă fie cafeaua tare și fierbinte :) Ah, și vă mai doresc ce-mi doresc și mie, adică să vă puteți decide cu ce vă îmbrăcați :)) Eu reflectez de vreo jumătate de ceas și singurul articol vestimentar asupra căruia nu am dubii sunt pantalonii. Mi-am cumpărat ieri unii noi și vreau să-i inaugurez, așa se explică faptul că n-a fost greu să mă hotărăsc în privința lor :))

2 comentarii:

Anonim spunea...

ai fi avut concurenta la Spacey daca nu eram amandoua maritate :)) il ador. Imi place mereu sa revad "Beyond the sea" cand il joaca pe Bobby Darin si canta asa de fermecator. Trebuie sa incep si eu sa vad House of Cards, l-am tot amanat pt ca nu avea subtitrare, si cum noi vedem un film mai pe silent ca doarme copilu', avem nevoie de subtitrare, pe care a promis sotul ca o rezolva.
Sa ai o saptamana frumoasa si usoara!
Cris

Greta spunea...

O să vă placă House of Cards, sunt convinsă. Așa de bine-l prinde rolul... Uneori derulam de mai multe ori anumite secvențe, numai pentru că ne era drag să-l vedem desfășurându-se.
Nu am văzut ”Beyond the Sea”. Spacey cântă, zici? Wow, e de văzut, punem pe listă!