Pe tărâm american (VII): puncte de atracție din New York, ”la grămadă”

Constat că, pe măsură ce se scurg săptămânile de când ne-am întors din vacanță, amintirile tind... nu să pălească, mai degrabă aș spune că încep să se sedimenteze și să se instaleze comod într-un colț de suflet, unde vor rămâne pentru totdeauna. Nu, nu am uitat nimic din cele trei săptămâni. E suficient să revăd imaginile pentru a evoca momente, senzații, emoții, trăiri. Probabil însă că abia acum am asimilat pe deplin realitatea faptului că, da, am fost în America. 

Postarea de astăzi (penultima despre New York) va fi un fel de... salată, dacă pot spune așa, în sensul că voi trece în revistă mai multe obiective pe care fie le-am vizitat în măsura în care a fost posibil, fie am petrecut câteva minute în apropierea lor, luând cu mine o clipă și o amintire.

Carnegie Hall 

Cu siguranță știți bancul acela cu omul care oprește un trecător în New York și-l întreabă cum poate ajunge la Carnegie Hall, iar răspunsul primit este ”exersând”. Ei bine, o poți admira și fără să fie nevoie să studiezi ani în șir...

... iar dacă ai foarte, foarte mult noroc, îl poți audia pe Lang Lang (al cărui mare vis din copilărie a fost să susțină un recital la Carnegie Hall, dorința împlinindu-i-se în 2001, pe când avea 19 ani). Noi nu vom fi acolo de data asta pentru a-l asculta, dar într-o bună zi, cine știe... 🙂

Trump Tower 

Nu e singura clădire din New York deținută de Donald Trump și cu siguranță sunt multe altele mai interesante, dar pentru mine a fost un obiectiv, recunosc. Asta fiindcă aici s-a filmat reality show-ul ”The Apprentice”, despre care v-am povestit că mi-a plăcut foarte mult. Clădirea a fost ușor de găsit - e pe 5th Avenue, adică exact cum te-ai aștepta de la un megaloman ca Trump - și mă gândeam că-i aruncăm o privire și gata, o să-mi amintesc de asta când o să mai revăd diferite episoade. 

Ajungând acolo însă, ce să vezi... clădirea se putea vizita - nu integral, dar puteai vedea lobby-ul și urca până la un anumit nivel.  Zi așa! 

Lobby-ul este foarte elegant, opulent dar totuși de bun-gust. Foarte multe suprafețe aurite și marmură. 

Pe o terasă din interior am stat să ne odihnim un pic la umbră și să ne recuperăm forțele. Priveliștea nu era deloc rea... Ce să zic, mulțumim pentru momentul de răgaz, Mr. President 😃

Zona Zero (memorialul ”11 Septembrie 2001”)

Dacă a existat vreun loc unde să ni se strângă sufletul, aici a fost. Oricât de mult ai fi citit despre catastrofa de-acum 16 ani și oricâte emisiuni ai fi văzut... tot ai un șoc în momentul când ajungi acolo și vezi monumentul, pe care au fost gravate numele celor peste 3.000 de oameni care au pierit atunci.

La fiecare nume se regăsește un steag american. Și la unele, și câte o floare. Nu poți să nu te gândești... peste 3.000 de vieți, peste 3.000 de destine distruse, peste 3.000 de familii nenorocite... 

Pe pereții fundațiilor fostelor turnuri au fost construite fântâni, în care apa cade în continuu și se scurge în gaura din mijloc. Un perpetuum mobile al apei, sugerând implacabilul, dar și faptul că, totuși, viața merge înainte.

Memorialul ”John Lennon”

Îmi place mult muzica formației Beatles. Nu pretind că le cunosc toată discografia, dar ascult multe dintre piesele lor și am un imens respect pentru fiecare dintre ei. Ceea ce s-a întâmplat pe 8 decembrie 1980 mi se pare atât de prostesc, atât de stupid și atât de tragic. Un muzician de geniu a murit de mâna unui dezaxat care-i ceruse mai devreme în ziua respectivă un autograf, după care l-a așteptat în fața clădirii Dakota, unde acesta locuia împreună cu soția lui, Yoko Ono și l-a împușcat. Apoi s-a așezat calm pe trotuar și a așteptat să vină poliția. Avea cu el un exemplar din romanul ”De veghe în lanul de secară”. 

”Nenorocitule!”, a țipat la el paznicul clădirii, în timp ce Yoko Ono urla disperată strângând în brațe corpul lui Lennon din care viața se scurgea în valuri de sânge, ”știi ce-ai făcut?”. 

”L-am împușcat pe John Lennon”, a răspuns liniștit Mark Chapman. 

Atât de tragic. Și grotesc de stupid. 

Clădirea de apartamente Dakota este situată vis-a-vis de una din intrările în Central Park, unde a fost amenajată o grădină denumită ”Strawberry Fields”, în amintirea cântecului omonim compus de John Lennon. 

Clădirea Dakota

În fața intrării laterale a clădirii - unde a fost împușcat Lennon - a fost instalată o lampă a cărei lumină nu se stinge niciodată. Yoko Ono locuiește aici și-n ziua de azi. 

Plimbarea prin ”Strawberry Fields” te duce spre un mozaic în stil portughez, a cărui semnificație este evidentă 🙂

Remarcați simbolul reprodus de florile din mijloc... 🙂 

Este, cu adevărat, emoționant. Îmi tot reveneau versurile în minte și am fost aproape să-mi dea lacrimile. 

”Imagine there's no heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky...” 🙂 

Croazieră pe râul Hudson  

În ultima seară petrecută la New York am făcut o croazieră de două ore pe Hudson, ajungând până în Long Island. A fost un periplu fascinant, în care l-am ascultat pe ghid povestindu-ne foarte multe lucruri interesante, despre care personal nu avusesem habar (ca de exemplu faptul că, înainte de-a fi deschis accesului public în anul 1883, rezistența podului Brooklyn a fost testată prin parcurgerea acestuia de către 21 de elefanți simultan) și, într-un fel, mi-am luat la revedere de la acest extraordinar, minunat, incredibil oraș.

Long Island

Organizația Națiunilor Unite 

Serios. Ce poate fi mai fain decât să ”mărșăluiești” prin Manhattan, cu o cafea de la Starbucks și să ajungi în față la ONU?

ONU

(Off topic: am mai zis și cu alte ocazii, habar n-am să pozez, frate. Chiar n-aveam ce face cu mâna stângă, altceva decât s-o bag în buzunar? 🙄).

Nu pot încheia această postare fără a menționa Central Park. Celebrul, uriașul, emblematicul Central Park. Ne-am plimbat pe aleile sale (inclusiv la Metropolitan Museum ne-am dus pe jos, traseul fiind în mare parte prin parc) și am avut norocul să ne întâlnim și cu o veveriță, căreia un copil îi dădea niște alune - și ea le mânca, tacticoasă ❤

Următorul episod despre New York va încheia secțiunea dedicată orașului care nu doarme niciodată - dar povestea americană continuă. Capitolul al doilea (despre care nu știu deocamdată câte episoade va avea, dar anticipez că va fi mai scurt, totuși) ne va duce la Los Angeles 🙂