duminică, 4 octombrie 2020

Salată de weekend (XXXVIII)

Voi de ce nu ziceți că din iulie nu v-am mai făcut salată? Tot io să bag de seamă, sireaca de mine 🙄

Luați cât e caldă, vorb-aia. 

1) Joi s-au împlinit 13 ani de când am sosit cu un autocar Atlassib la Nürnberg, speriată de avalanșa de schimbări care se prefigurau și-n același timp emoționată de noua viață pe care urma să o încep. Ușor n-a fost, dar Germania s-a dovedit bună și îngăduitoare cu noi, fiindu-ne în același timp și ca un fel de profesor care ne-a învățat una dintre cele mai dificile și-n același timp folositoare lecții: aceea a răbdării. Nu că nu ne-ar mai prinde și-acum cu temele nefăcute la materia asta...

2) Ieri m-a găsit vrednicia și-ntr-o oră am manufacturat chestia asta. Cu mere, foarte simplă.  După ce-a gustat, onorabilul a zis că parcă e de la o cofetărie cu ștaif. Cred că asta e o încurajare să recidivez 🤔 

Data viitoare parcă m-aș aventura la ceva cu prune. Fructe de sezon, adică. Mai vedem, vorbim, ne împrietenim 🙄

3) Astăzi am văzut pe Netflix un film neașteptat de bun - ”The Highwaymen”, cu Woody Harrelson și Kevin Costner. Este povestea adevărată a detectivilor Frank Hamer și Maney Gault, cei care au reușit să pună capăt crimelor cuplului Bonnie & Clyde, luându-le urma și organizând o ambuscadă în care cei doi au fost uciși de către poliție.
N-aveam mari așteptări, dar filmul ni s-a părut foarte reușit și vi-l recomand. Zic asta gândindu-mă și la cele mai recente criterii tâmpenii emise de Academia Americană de Film, în urma cărora nu se știe când vor mai apărea filme de calitate. Distribuția a fost fericit aleasă (Costner și Harrelson chiar seamănă cu polițiștii pe care i-au interpretat, și jocul a fost foarte convingător), scenografia a fost bine făcută - ca un exemplu, scena ambuscadei a fost filmată în chiar locul unde s-a petrecut cu adevărat - și per total lasă impresia unui documentar narativ, ca să spun așa, din care nu lipsește umorul. 

4) Mi s-a recomandat să citesc ”Forsyte Saga” (având în vedere pasiunea mea pentru ceea ce este Bristish), așa că am început primul volum și deocamdată îmi place. Are acel... aer ”gomos”, dacă pot să mă exprim astfel, tipic britanic. În aceeași notă am vrut și să mă uit la ”Downton Abbey”, dar a fost scos de pe Netflix, grrr.

5) Anul ăsta nu ajung în România, fir-ai tu să fii de Covid cu pangolinul tău cu tot. Un an fără să-l văd pe tata, un an fără să aprind o lumânare la mormântul mamei și bunicii. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva, but then again, niciodată n-a mai fost pandemie. Ufff... În sfârșit, asta e. Sănătoși să fim, și să scăpăm de parascovenie.

Hai, să ne fie lunea suportabilă. Pentru eventualitatea în care citiți acest text mâine dimineață, avem cafea la metru: ☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕☕

10 comentarii:

Anonim spunea...

4.La categoria "British" merita si serialul "The Crown" pe Netflix. Primele trei sezoane nu m-au dezamagit. Scenariu bine documentat si bine scris,reflecta si evenimentele politice si sociale de la vremea respectiva. Bine jucat, actorii potriviti pentru fiecare rol. Astept sezonul patru in noiembrie.
5. Si pe mine ma consuma faptul ca nu am cum sa ajung sa aprind o luminare la mormintul parintilor. Ma ajuta prietenii din Romania, ii rog pe ei. Pina cind lucrurile for reveni la un fel de "normal " care sa permita calatoria.
Irina

Anonim spunea...

Arata f bine prajituta cu mere :) noi am gasit visine congelate, asa ca am facut un pandispan cu multe visine :)
si pt noi e un an in care nu ajungem in Ro, resimtim din greu, mai ales copiii.
Seriale: pe netflix ma uit la "grace and frankie", e f haios :)
Cris

Anonim spunea...

Reteta, please?

Notat filmul, o sa-l caut. Ce timpenii a mai scos Academia Americana de Film?

Am citit "Forsyte saga" cind aveam 13-14 ani si n-am inteles mare lucru. Adica io tineam cu Soames (asta e numele?) si ma enerva mironosita de Irene (scriu cu impresiile de atunci). Cum pe vremea aia principiile mele morale erau foarte stricte nu concepeam sa-si lase barbatul numai pt ca nu-l iubeste si sa plece cu altul. Foarte posibil, as avea o alta lectura acuma. Exista si continuarea, nu mai stiu cum ii spune, cu fata lui Soames, Fleur. Exista si un serial, BBC of course, de prin anii 70, am citit cartea pt ca imi pomenisera ai mei de el.
Ah, "Downtown" nu poti sa-l imprumuti de la vreo mediateca?
Jual

Anonim spunea...

Scuze, sint impardonabila - "Downton". Shame on me!
Jual

Greta spunea...

Da, am citit recenzii entuziaste despre ”The Crown”. Foarte probabil urmează să-l încep, zilele astea.
Părinții... ei știu. De acolo de unde sunt, ei știu. Și ne înțeleg că nu putem veni acum. Te îmbrățișez strâns.

Greta spunea...

Mi-e cam teamă de pandișpan, nu știu de ce am impresia că n-o să-mi iasă...
”Grace and Frankie” îl avem și pe Netflix-ul nemțesc, zici că e haios? Să-i dau o șansă, atunci...

Greta spunea...

Rețeta e asta, dar am pus mai puțin zahăr:

https://sagatimcugina.wordpress.com/2017/02/11/prajitura-lenesului/

Academia Americană de Film a ouat o serie de ceea ce ei numesc ”reguli de diversitate”. Uite și tu ce le-a trecut prin cap...
https://www.hotnews.ro/stiri-film-24276529-premiile-oscar-noi-reguli-categoria-cel-mai-bun-film-eschiderea-trebuie-fie-mai-mare-pentru-reflecta-populatia-globala-diversa.htm

La 13-14 ani sigur nu aș fi înțeles nici eu prea mult din ”Forsyte Saga”, asta presupunând că aș fi avut răbdare să citesc - ceea ce nu cred că ar fi fost cazul...

Greta spunea...

Pot să-ți mărturisesc ceva, Jual? Inițial și eu am scris greșit în articol, am editat după aceea! :)

Anonim spunea...

"Grace and Frankie" e super haios! Merita!

Laura

Anonim spunea...

https://www.lauraadamache.ro/2018/06/pandispan-cu-fructe.html
de aici. eu mai trisez cu zaharul, adica mai putin, se pare ca am o problema cu a respecta retetele :)))
Cris