... care este. Zilele trecute mi-au parvenit niște desene în creion, pe care dacă mi le-ar fi arătat cineva și m-ar fi întrebat cine le-a făcut, în ruptul capului nu m-aș fi putut suspecta pe mine de drepturi de autor. Nu-mi venea să cred că-mi aparțin și asta nu pentru că ar fi din cale-afară de reușite. Dimpotrivă, eu și desenul am avut întotdeauna o relație distantă 🙄, aspect evidențiat și în ”operele” pe alocuri suprarealiste, pe alocuri abstracte, pe care le-am înfăptuit când aveam trei ani.
Nu că mi-aș mai aminti de această glorioasă ispravă :)) Am foarte puține amintiri de atunci și mai niciuna legată de grădiniță. A fost cu atât mai mare surpriza să-mi văd creațiile din urmă cu... vai de mine, din urmă cu 34 de ani 😖
Ia să vedem unde ajungem dacă facem o incursiune down to the memory lane - ce-mi place expresia asta... (click pe imagini pentru a le mări)
- Știam să scriu cifrele, dar aveam o oarece problemă cu 3 (pe care l-am făcut cam prea ”buclat”), cu 7 (pe care l-am transformat în litera ”F”) și, mai ales, cu 9 - pe care, n-am idee de ce, l-am redat invers. Poate făcusem o flotare logică și l-am asemănat cu 6. Nu mă suspectez de asemenea performanță, totuși :))
- Continuând analiza, observăm că am desenat niște ceva-uri care se vor a fi doi fluturi. Și pe-ăștia i-am izbutit cam prea buclați. Cât despre antene, probabil fusesem inspirată de niscaiva garduri din fier forjat.
- Ajungem la pasăre. Cum, care pasăre. Aia din dreapta, despre care jupânul a opinat că este ”un obuz cu deflectoare și cârlig”. A trebuit să mă uit pe Dexonline ca să aflu ce-s alea deflectoare și să mă ofensez corespunzător 😃
- A fost foarte înțelept din partea mea să nu urmez Arhitectura. Zic asta uitându-mă la blocul pe care l-am desenat (și care, cât o fi el de ciudat, are uscător pe acoperiș, ceea ce dovedește un acut simț practic dezvoltat, iată, din fragedă pruncie). Nu, nu am elucidat ce era bulina aia din mijloc.
- Prefer să nu-mi imaginez ce concluzii ar trage un psiholog analizându-mi copacul chel și desfrunzit :))) Sau iarba extrem de rară de la poale. Pesemne eram o vizionară și anticipam deja problemele de mediu pe care avea să le înfrunte omenirea câteva decenii mai târziu.
- În ceea ce privește casa, a se revedea ce-am scris despre bloc :)) De ce-oi fi făcut ușile și ferestrele așa de mici?
- Frate, dar muierea... e altceva, cred că sunteți de acord :))) În primul rând, e mare cât casa. În al doilea rând, are capul cât o baniță, păr numa-ntr-o parte, voal și coroană (oh, please) și-n al treilea rând, asupra ei planează serioase amenințări. E intoxicată cu fumul care iese-n valuri pe coșul casei și să nu mai vorbim de obuzul, pardon pasărea care dă impresia că-i va pica drept în cap.
Să trecem la cea de-a doua operă de artă (paternitatea îi este consfințită de bunică-mea, nemailăsând niciun dubiu).
Constat că ăsta e și mai abstract decât primul, dacă așa ceva mai era posibil.
- V-urile alea nu știu ce sunt, drept să vă spun. Poate erau niște, hmm... păsări în zbor, ipoteză totuși cam puțin probabilă, dacă mă gândesc la ”obuzul” înaripat de mai sus.
- Steaua nu știu ce caută acolo, dar un simbolist ar avea cu siguranță ceva de zis pe subiect.
- Ok, avem din nou o casă. Tot cu ușă minusculă și geamuri plasate prea sus și tot cu vălătuc de fum ieșind pe coș. Cred că oi fi vrut să m-apuc de gătit.
- Chestia aia de lângă casă... ei bine, habar n-am ce e / ce se voia a fi. O cutie cu ceva. Un depozit de ceva. Operă abstractă în toată legea.
- Tot abstractă e și chestia de alături. Un fel de proțap?!
- Mbon, și aici avem o prințesă, cum-putea-să-fi-lipsit. Măcar asta pare ceva mai bine proporționată. Și ea are coroană și o privire... contemplativă, asta ca să fiu amabilă 🤔 Îngrijorător mi se pare mai cu seamă faptul că rochia ei are același model precum proțapul sau orice o fi chestia de lângă ea.
- Gardul ăla e măcar recognoscibil, for a change :)) Deși pare așa, un fel de... o adunătură de creioane ascuțite puse unul lângă altul. Mă rog, aici îmi acord notă de trecere.
Rezumând, cred că a fost încă de-atunci evident că n-o să am un vernisaj în viața asta. Da' totuși... obuz cu cârlig? 😏
Postări
8 comentarii:
In al doilea desen, cred ca protapul e un uscator de rufe, iar printesa mai avea o fusta la uscat. :)
Eu cred ca in al doilea desen protapul este un "batator" de covoare pe care cand eram mici ne zbantuiam intr-o veselie si din cand in cand mai veneau adultii sa "bata" covoarele pentru ca fusesera rele :)
am uitat... sincer nici nu as vrea sa vad desenele mele de la aceeasi varsta cred ca erau mult mai "artistice" sincer tin minte si acum ca inclusiv la scoala la ora de desen mama ma ajuta (a se citi realiza) mare parte din desenele solicitate. Cu exceptia compozitiilor abstracte si in special cele in creion care imi placeau nespus. Cred ca mama le mai are acasa o sa o intreb :))
Hai ca ai uitat de floarea din desenul doi. Si votez pentru batatorul de covoare. V-urile cred ca sint rindunici, ca asa erau reprezentate prin manuale, doar ca ale tale sint in picaj :-). Dar cred ca ni se soptea ce sa desenam, ca si eu imi amintesc de un desen propriu cu cifre sus, casa, copac, fiinta umana, pasari etc.
Wow, da! O ipoteză foarte plauzibilă, într-adevăr. Ceea ce dovedește încă o dată ce simț gospodăresc aveam la vârsta aia :)))
Da, și asta poate fi :) Pfiu, toate interpretările conduc la aceeași concluzie - eram de-o hărnicie remarcabilă. Sau mă rog, promiteam să fiu :))
Oh daaa, și mama mi-a făcut foarte multe desene și era atââât de evident că nu-s făcute de mine... :)) Era foarte talentată și avea și răbdare. Țin minte că eram prin clasa a V-a când un desen făcut de ea ajunsese expus la Palatul Copiilor sau așa ceva... și toată lumea se minuna de talentul ”unei fetițe de clasa a V-a”. Vezi să nu... :))
Ha, nu pot să cred c-am uitat floarea :)) Seamănă mai degrabă cu o elice, acum că mă uit... Altminteri, și eu cred c-am desenat la comandă, puțin probabil să-mi fi venit de la sine atâtea idei.
Trimiteți un comentariu