Nu iubesc și nu vreau să fiu iubită ”ca-n prima zi”

Cunoașteți, desigur, urarea. Este rostită cu precădere la căsătorii, de cele mai multe ori alături de ”Casă de Piatră!” și la aniversarea nunții. Eu n-am zis-o niciodată, cel mai probabil pentru că o spunea oricum toată lumea în jur și nu-mi plăcea să fiu redundantă :)) Regăsind-o nu demult la o postare pe Facebook, am cugetat nițel și mi-am dat seama că eu nu mi-aș dori asta pentru mine, pentru noi. 

Cum ne iubeam noi doi în prima zi? Păi... nu ne iubeam, atât de simplu e. Eram fiecare atras de celălalt, ne plăcea să petrecem timp împreună și să vorbim despre absolut orice ne trecea prin cap, curioși să ne cunoaștem, să ne descoperim, să ne apropiem, să ne înțelegem unul pe altul - dar nu se putea vorbi de iubire, să fim serioși. Și chiar dacă ar fi fost, ar fi fost un sentiment de tip ”foc de paie” care, pe cât de repede se aprinde, pe atât de repede se și stinge la primii nori ce apar, inevitabil, în viața oricui. 

Iubirea adevărată, matură și profundă e un proces evolutiv și care - cred și sper - nu se încheie niciodată.

Nu-mi doresc să fiu mereu ”iubită ca-n prima zi” și cu siguranță nu-l iubesc pe jupân ”ca-n prima zi”. De 12 ani de când suntem împreună îl iubesc altfel și-n fiecare zi mai mult și, dacă nu m-oi ramoli iremediabil, asta nu se va schimba nici când om fi doi moșnegi.

Îl iubesc și când mă enervează. Sau mai bine zis, după ce-mi trec nervii 😃 ”În prima zi” asta n-ar fi fost posibil, în primul rând pentru că nu m-ar fi enervat :)) N-o să uit niciodată un ”Moș Nicolae” de-acum câțiva ani, când eram certați din nu-mai-țin-minte ce fleac și nu ne vorbeam decât strictul necesar, dar cu toate astea fiecare a găsit dimineață un cadou în ghete.

”În prima zi” nu m-aș fi bucurat de fiecare dată când auzeam cheia în ușă, anunțându-i întoarcerea acasă, după cum nu mi-aș fi dorit să mă doară pe mine durerile lui și nici să mă macine pe mine grijile lui. Nu eram atât de ”into him”. Pe-atunci nu voiam decât să petrec timp cu el și să-i pun zeci de întrebări despre muzica clasică (printre altele, inclusiv ”de ce unii dirijori n-au partitură?” sau ”cum se numește instrumentul care arată așa-și-așa...”). 

De fapt, exceptând dragostea la prima vedere (despre care eu personal cred că nu e dragoste, ci un alt fel de sentiment, mai degrabă ca-n bancul cu Bulă căruia i-a fluturat tramvaiul prin fața ochilor), în afară de dragostea la prima vedere, ziceam, nu se poate vorbi de iubire ”în prima zi”. Curiozitate, încântare, atracție, dar nu iubire. Ceea ce mă face să mă-ntreb de unde și cum a apărut zicerea asta, de fapt.

Ne agățăm de niște clișee și le transmitem automat, ”că așa se face”, fără să ne oprim pentru a reflecta asupra lor. Uite, din perspectiva asta mi se pare o idee foarte bună ca mirii să-și scrie ei înșiși jurămintele de căsătorie, cum am văzut prin filme. Practic, expresia asta cu iubitul ca-n prima zi face parte din aceeași categorie cu ”să trăiți cu numele”, ”an nou sănătos” și altele de același gen, care nu-mi vin acum în cap (și sunt recunoscătoare pentru asta 😃). 

Acesta a fost un articol de tip Grinch, scris în avans pentru Valentine's Day. Glumesc, eu nu-s cu Valentine's (vorbesc serios, nu sunt. Norocul jupânului... ar fi culmea ca, pe lângă toate datele pe care trebuie musai să le țină minte - prima întâlnire pe net, prima întâlnire în carne și oase, ziua în care am hotărât să ne dăm o şansă, ziua în care am devenit un cuplu, ziua cununiei civile, ziua nunţii - să mai aibă și Valentine's pe cap 😃).