La dentist, dar fără Guantanamo

Au fost odată ca niciodată.... că de n-ar fi, tare bine-ar fi (fost), niște postări pe blog referitoare la peripețiile mele pe scaunul stomatologic. Pe diverse scaune, mai bine-zis - din Piatra Neamț, din București și, mai târziu, din Germania. Ultimul post dedicat e din 2013, nu că de-atunci n-aș mai fi fost la dentist :)) dar n-am mai avut lucruri importante și / sau serioase de făcut. Verificat lucrările făcute cu ani în urmă, căutat de carii (n-am), periaj profesional. 

Medicul meu - adică, mă rog, cel pe care-l avusesem la început - a predat între timp ștafeta unui asociat mai tânăr, care inițial mi-a făcut o impresie bună, dar cumva n-am scăpat niciodată de senzația că e oarecum superficial, că se uită ”pe deasupra”, că nu explică mare lucru. Am continuat să merg la el - și să am încredere - până la cea mai recentă programare făcută pentru periaj. ”Hopa”, zice asistenta, oprindu-se din râcâit, ”de sub lucrarea asta iese puroi”. 

Lucrarea - o punte pusă tot la cabinetul lor, cu 7 ani în urmă. Pe moment nu mi-am făcut prea mari griji, știți cum e - atâta vreme cât nu te doare... ”Hai să vă vadă medicul”. În fine, doctorul a constatat și el că e o infecție acolo (câtă perspicacitate) și-a urmat o radiografie care-a evidențiat o carie silențioasă... care nu durea pentru că nervul era mort de la Revoluție, dar se extindea treptat, urmând ca la un moment dat infecția să ajungă la os. Nu bun. 

”Ce-i de făcut”, întreb. A, zice, ”păi dintele nu mai poate fi salvat, lucrarea e compromisă, trebuie implanturi, nu e chiar urgent, veniți anul viitor, se pun ușor, cu anestezie locală”. Stai, stai. Mi se învârtea capul. Frățiwhere, eu am venit pentru un periaj banal și tocmai am aflat că am o problemă care necesită oarece intervenții, ia-mă ușurel. ”Stați liniștită, nu cred că se agravează prea curând, dar să nu așteptați până vi se umflă obrazul”. 

N-am stat deloc liniștită. Mi se părea superficial - ba chiar nițel iresponsabil - să mă trimiți acasă cu o infecție, zicându-mi să revin la anu'. Am căutat alt cabinet, orientându-mă după evaluările făcute de pacienți pe care le-am găsit pe Internet și... după instinct. Spun la telefon că vreau să solicit a doua opinie, primesc programare în câteva zile. 

Doctorița, o zgâtie blondă cam de vârsta mea și plină de energie, mi-a plăcut din primul moment. A cercetat fiecare dinte în parte, a studiat radiografia (pe care am refăcut-o la ei), s-a consultat și cu șeful cabinetului, care i-a confirmat ce-mi spusese și ea deja: într-adevăr dintele nu mai poate fi păstrat, împreună cu el dispare și puntea, deci aia e. Numai că, spre deosebire de fostul, de acum, medic al meu, aici mi s-a spus clar și răspicat: dintele trebuie scos cât mai repede. Caria n-o aveți de azi, de ieri, dar apariția puroiului e încă un argument că infecția evoluează și dacă apucă să ajungă la os, va fi rău. Foarte rău, chiar.

Întreb despre implanturi. ”Despre asta se poate discuta în liniște după ce îndepărtați pericolul”. Aha, deci aici nu mi s-a spus să revin ”anul viitor, preferabil înainte să se umfle obrazul”.

Având în vedere modul serios în care m-au abordat, l-am dat naibii pe fostul medic și azi am avut programare pentru evacuarea inculpatului, la acest al doilea cabinet - unde m-am ”strămutat”.

N-a fost rău, deci deocamdată nu vorbim despre Guantanamo :)) Cât timp și-a făcut efectul anestezia, doctorița mi-a povestit ce va face și mi-a dat instrucțiuni pentru azi. A urmat vreo jumătate de oră de lucru cu freza și alte felurite scule - pentru mine, doar plictisitor, că n-am simțit absolut nimic :)) - apoi a apărut în scenă un clește. Hait. Mă rog, vreo 15-20 de secunde n-a fost deloc plăcut, dar cu asta am scăpat. ”Vreți să vedeți dintele sau puntea?”. Prea mulțumesc, nu :))

Sunt acasă (cu scutire medicală, mehehe 😀) și sunt ok. M-am uitat, evident, în oglindă, însă arată foarte inofensiv. Încep să mă dezmorțesc, nu mă doare nimic, ceea ce-mi doresc și-n continuare :)) Și tocmai am reflectat că am slăbit câteva grame, având în vedere extracția 😎 Nu-i nimic, mă îngraș la loc după ce-o să am implanturi :))) Experiență la care mă gândesc deja cu viu interes.

Concluzii nu am. Nu știu dacă s-ar fi putut preveni asta, sau dacă fostul medic ar fi trebuit să fie mai riguros la controale. Cert e că nu mi-a inspirat deloc încredere felul în care m-a expediat acasă cu puroi sub lucrare, zicând să revin după câteva luni. Dacă mi-ar fi explicat importanța extracției, rămâneam la el.  

În încheiere, o ghicitoare: care credeți c-a fost ultima întrebare pusă doctoriței înainte să înceapă să-mi cânte freza în maxilar? 😀