joi, 30 noiembrie 2017

Pe tărâm american (X): la plimbare în Santa Monica


E ultima zi de noiembrie, mâine începe iarna calendaristică, iar mintea mea zboară la valurile Oceanului Pacific, palmieri înălțându-și semeți coroanele spre cer, soarele Californiei, peisaje care te făceau să crezi că te afli pe platourile de filmare ale celebrului ”Beverly Hills 90210”, graffiti, culori, surferi... 

Pfiu, acum mi-am adus aminte și de înghețata de caramel sărat de la Manhattan Beach, care momentan deține supremația în clasamentul înghețatelor degustate în viața asta 😊 Luând-o însă metodic, experiența noastră pe Coasta de Vest a început în Santa Monica, o suburbie care poate fi considerată o aevărată stațiune de vacanță în interiorul Los Angeles-ului (care, că tocmai mi-am adus aminte, este al doilea oraș ca mărime din Statele Unite, fiind surclasat numai de New York).

Tăblița asta a făcut să ne treacă fiorii, aducându-ne aminte de melodia lui Sheryl Crow, ”All I wanna do”.


„All I wanna do is have some fun
Until the sun comes up over Santa Monica Boulevard...” 🙂




Ne-am plimbat și pe Wilshire Boulevard și era fascinant să vezi în realitate locuri pe care le știai demult, din atâtea filme. 


Referitor la plajă - Santa Monica Beach - ar trebui să încep prin a menționa faptul că, probabil în contrast cu impresiile și așteptările pe care mulți le-ar putea avea, oceanul nu are în Los Angeles o culoare spectaculoasă. Nu, nu se regăsesc aici acel azuriu și nici zecile de nuanțe de turcoaz, ci seamănă mai degrabă cu Marea Neagră. Plaja este foarte întinsă (din ce-am înțeles, e cea mai mare din zonă), aglomerată, viu colorată, într-un permanent freamăt și cu o atmosferă tipic californiană.



Ceea ce vedeți reprezintă doar o parte din totalul mașinilor celor aflați la plajă. E adevărat că era într-o duminică, dar chiar și așa, am rămas surprinși de afluxul de persoane. 

Pontonul era, de asemenea, arhiplin. 


Pe plaja din Santa Monica se află un parc de distracții foarte cunoscut, denumit cum altfel decât Pacific Park, dar cumva nu ne-a tentat. Accesoriile din categoria asta nu-mi mai spun de multă vreme nimic. Era frumos de privit însă.


Am studiat pe îndelete un pescăruș sociabil.


Un aspect pentru mine surprinzător a fost că aici plajele nu sunt amenajate, mai precis nu există șezlonguri și accesul pe nisip este, desigur, gratuit (parcarea costă însă circa 15-20 de dolari pe zi). Oamenii vin cu prosoape sau cu scăunele de plajă și, unii dintre ei, cu umbrele, se instalează comod și fără ”fițe” de, mă scuzați, Mamaia. Foarte mulți dintre ei citeau - inclusiv principalul ziar din regiune, ”Los Angeles Times”.


”Păi nu e de mirare”, a comentat mătușă-mea când i-am transmis observația. ”Pe vremea când lucram, numai duminica aveam timp să citesc Times-ul din scoarță în scoarță și devenise deja ca un ritual”.



Îmi amintesc faptul că mă uitam la casele astea și la mașinile parcate în fața lor și mă-ntrebam cum o fi, oare, să locuiești la câțiva metri de ocean.

Mi-au plăcut simplitatea și relaxarea oamenilor. Cu deosebire interesant mi se părea contrastul dintre realitatea faptului că locuiau într-unul dintre cele mai ”glamour” orașe ale Americii și felul nepretențios în care-și petreceau sfârșitul de săptămână. 

Când am început să scriu textul ăsta, preconizam un articol despre toate plajele pe care le-am vizitat în Los Angeles (în afară de Santa Monica am mai ajuns la Malibu, Venice Beach și Santa Barbara). Am realizat însă că ar ieși o postare ”la metru” și foarte încărcată, așa încât rămâne pe dățile - și episoadele - viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu