duminică, 12 martie 2023

Pe ici, pe colo

Săptămâna care se încheie astăzi a fost epuizantă. Dormit cel mult 4-5 ore pe noapte, din motiv de tuse (dar ce tuse, n-am mai experimentat așa ceva până acum, realmente aveam senzația că mi se rup și coastele și mușchii gâtului). Doctorul de familie a zis că asta s-ar putea să dureze 3-4 săptămâni (jackpot 😏) și mi-a prescris Codeină, care a accentuat tusea ducându-mă la “sesiuni” de o oră de tușit. As in, tușeam fără oprire timp de o oră încheiată. După 3 pastile care au avut de fiecare dată același rezultat, am zis că le dau naibii. Nu-mi explic de ce-am reacționat așa urât, Codeina e un medicament cunoscut pentru eficiența împotriva tusei și am mai luat în urmă cu foarte mulți ani, fără să fi avut nici pe departe asemenea reacții. Mno, asta e. Necunoscute sunt căile laringitei. 

Marți am avut evaluarea anuală (care a decurs foarte bine, inclusiv fiindcă datorită bomboanelor de gât am fost în măsură să bat din plisc cu aplombul adecvat momentului) și restul săptămânii am fost în mare parte prinsă cu pregătirea backup-ului. Pasămite începând de mâine voi fi în concediu pentru următoarele 2 săptămâni și pentru prima parte sunt în România. Voi fi, prin urmare, o prezență mai degrabă sporadică aici.

Acum vă scriu din trenul care mă duce la Piatra Neamț. Am sentimente amestecate; apreciez că e relativ confortabil, potrivit de cald și are prize funcționale, dar nu înțeleg de ce îl lasă atât de murdar. Ca de exemplu, așa arată geamul meu:

Să fim rezonabili, asta nu ține de fonduri, nu ține de dotări și nici de a avea sau nu personal suficient. Ține, pur și simplu, de civilizație și elementar bun-simț. Totuși la toaletă e decent, chiar dacă orice însemna suprafață metalică este în bună parte atins de rugină. Măcar au hârtie igienică și săpun. 

Nu pot încheia fără să vă relatez un exemplu de parenting la care am fost martoră ieri, în timp ce așteptam la poarta de îmbarcare. Un copil de 6-7 ani mânca sticks-uri dintr-o pungă, pungă pe care o ținea maică-sa și el se servea din ea. Toate bune pân-aici, dar copilul tușea aproape în continuu. Mesteca și tușea.

- Sticks-urile te irită pe gât, îi predica mama, răbdătoare. Nu cred că ar mai trebui să mănânci, oricum ai mâncat deja mai bine de jumătate de pungă. Asta nu e mâncare, îți strici foamea și te face să tușești mai rău. Eu spun că trebuie să te oprești, dar este numai decizia ta dacă vrei să mănânci în continuare. 

Nu serios acuma. Ce spanac de parenting e ăsta? Îl vezi că nu-i face bine să roadă uscăturile alea, dar continui să-i ții punga pentru a le mânca? Sunt sigură că se împăunează cu felul în care îl crește, independent și luând propriile decizii 🙄. 

Acestea fiind spuse, ne citim probabil spre sfârșitul săptămânii. Vă doresc să vină primăvara, cu adevărat și în toate sensurile: la propriu și la figurat 🙂. 

Câteva ore mai târziu: nu pot să nu vă împărtășesc o nestemată a înțelepciunii, izvorâtă dintr-o îndelungată experiență de viață. La Adjud, au urcat un domn la vreo 65-70 de ani și o fată de cel mult 25. Domnul îi explică: „deci iou îți spun, trebi sî visezi… cî dacî nu visezi, iești muort, în p**a mea!”. Mă simt adânc mișcată de profunzimea acestor spuse 🤭. 

5 comentarii:

Anonim spunea...

Îți doresc ședere frumoasă la Piatra, deși probabil te va durea și îți va fi si bine în același timp. "O noua primăvara pe vechile dureri", eu asa simt de câte ori ma întorc.

Ioana spunea...

1.Tradareeee! Nimica nica n-ai zis de vacanta! Slugulus Errrructo! Na!

2.Sigur era vreo adepta de-a prențesei. Nu i-a zis nimic de genul "mă doare sufletul sa te aud cum tușești! Tu chiar nu te gândești la sentimentele mele și cât de mult mă frustrezi ? Hai ia un sticks. Chiar nu înțelegi că eu doresc numai sa te protejez și îmi dăruiesc toată iubirea spre a te face sa înflorești?!? Fie, cum dorești tu mica fiinta umană, ai tot dreptul sa procedezi exact cum consideri tu că este bine, însă nu uita, mama ta suferă .."

Anonim spunea...

Multa sanatate si vacanta placuta!

Acu' sa stii, trenurile regionale din Franta (gen "personal") nu au geamurile mai curate :-))

Jual

Mada spunea...

Nu știu tu (de fapt știu nițel), dar eu ma întorc mereu cu un gust amar din Ro. O sa fie fun anul asta - ma duc in mai pt aproape o luna cu băiatul meu de 3 luni (atunci aproape 5 luni). Dacă ma întorc întreaga la minte o sa ma îmbăt 😂 mi-e groaza de ce sfaturi, întrebări, povesti și “lecții” ma așteaptă - nu neaparat de la familie, ci de la străini random care nu au nimic mai bun de făcut .

Greta spunea...

@Anonim: îți mulțumesc :) A fost bine că m-am dus, dar ce bucurie, ce ușurare că m-am întors...

@Ioana: 1. Finite Incantatem! :D Și Expelliarmus! (ca să mă asigur că ești cuminte :D)

2.Da, e foarte probabil ca mămika respectivă să fi fost una dintre adeptele cunoscutelor (și auto-proclamatelor) Guru în ale parentingului :))))

@Jual: geamul ca geamul, dar pe trenul cu care m-am întors de la Piatra la București a fost și mai... exotic :))) La toalete...

@Mada: fix la fel și eu. Gust amar pe de o parte și foarte multă recunoștință pentru ce am aici.
Să-ți trăiască bebelușul și să aibă parte de sănătate și noroc! :)