duminică, 10 decembrie 2023

Calendarul de Advent Personificat - o experiență de și pentru suflet

Nici nu mai încerc să aduc vorba despre noua absență prelungită. Și nici nu vreau să mă plâng. Sper doar să-mi rămâneți, până când - și asta sper - îmi voi reveni. În așteptarea acelui moment, încerc să-mi țin biscuiții la un loc și, când reușesc să mă adun, să vă povestesc câte ceva drăguț.

De exemplu, despre o experiență pe care am avut-o vineri seara și care s-ar traduce drept ”Calendarul de Advent Personificat”, o tradiție nemțească foarte frumoasă, care funcționează minunat în comunitățile mici și bine închegate. Iată, pe scurt, în ce constă.

Începând cu 1 decembrie și până pe 23 inclusiv, câte o familie găzduiește un mic eveniment în fața propriei locuințe și pentru aceasta, se pregătește cu niște gustări de sezon și cu vin fiert, într-un mic cadru decorat de sezon. Se cântă colinde, se citește o rugăciune specifică marii sărbători care se apropie, oamenii socializează și se amuză. Durează în jur de oră și este un excelent prilej de coeziune socială precum și de a-ți face noi cunoștințe, pentru că de multe ori vin și necunoscuți care au citit despre eveniment în publicațiile locale (există și site-uri dedicate; în cazul nostru, calendarul cu numele și adresele complete ale celor 23 de participanți este publicat pe site-ul parohiei unde lucrează omul meu).

Noi doi nu eram la prima experiență de acest gen - mai făcuserăm și anul trecut și fuseserăm mulțumiți de felul în care a ieșit. Anul acesta a fost și mai bine. Ne-am pregătit cu mai multe platouri de aperitive românești (cumpărate de la Mix Markt, un magazin unde se găsesc tot felul de specialități est-europene), punch și vin fiert pe care le-am ținut fierbinți în termosuri, precum și doi cozonaci Boromir (care au avut un succes nebun. Au fost devorați și oamenii nu mai conteneau cu laudele. M-au întrebat dacă eu i-am făcut. Cred că am dărâmat un mit când le-am zis că nu m-aș încumeta la așa ceva 🙄). S-a mâncat tot ceea ce pregătiserăm și toate au fost foarte apreciate, cu un plus pentru zacuscă și telemeaua de Sibiu.

Au venit oameni din parohie pe care-i știm demult, au venit și vecini din bloc și de la blocurile învecinate, au venit și oameni pe care nu-i cunoșteam, dar care citiseră despre micul eveniment pe site-ul parohiei. Am petrecut o oră foarte frumoasă împreună; am sporovăit, am cântat (eu mai sotto voce, că deh, nu voiam să-i fac pe toți s-o ia la goană 😒), omul meu a citit o rugăciune și o povestioară tematică, am râs și personal am avut un sentiment de prea-plin sufletesc: asta este integrarea adevărată, asta înseamnă să fii parte din comunitate.

Și, ei bine, m-am mai simțit bine pe alte câteva chestii, mai puțin... nobile și mai telurice, să spunem:

🙂 - amândoi am primit din nou complimente pentru felul în care vorbim germană. De la niște oameni care ne vedeau pentru prima dată. Personal nu vom fi niciodată mulțumiți de germana noastră, dar asta nu înseamnă că nu ne-a făcut plăcere să auzim așa ceva;
🙂 - mai multe doamne mi-au spus că sunt un om foarte cald, pozitiv și agreabil, a cărui prezență le face bine și le reconfortează;
🙂 - un domn din parohie, care mă cunoaște de ceva ani, mi-a zis ”îmi place la nebunie cum vorbești, și vocea ta. Aș putea doar să stau pe canapea și să te-ascult ore-n șir”.
”I-auzi”, am mustăcit eu către jupânul, iar domnul a repetat ceea ce tocmai spusese, deci dacă mai era nevoie de confirmări referitoare la aptitudinile mele oratorice sau vocea de soprană... 😀.
(De fapt, ce-i place domnului e că-n bună măsură încă vorbesc în dialect bavarez. Deh, după 12 ani trăiți acolo încă n-am scăpat complet de el, în schimb îl amestec involuntar cu dialectul local. Chestie care pentru localnici e deopotrivă interesantă și amuzantă, văd asta inclusiv la colegii mei de serviciu).
Ah, și apropo de asta, două dintre doamnele pe care le-am cunoscut abia vineri seara m-au întrebat după primele schimburi de replici dacă am locuit în Bavaria. Detectaseră dialectul.

Mărturisesc faptul că mi-a făcut mare plăcere faptul că nu mai sunt întrebată ”din ce parte a Europei de Est sunteți?”, ca-n primii ani de Germania (când mă opinteam să declin corect substantivele și să pun unde trebuie prepozițiile în cazul verbelor cu particulă separabilă), ci ”sunteți din Bavaria, cred, nu?”. În februarie se împlinesc 16 ani de când am început cursul de germană. I came a long way.

Sunt recunoscătoare și mândră de noi doi și de ceea ce am reușit până acum și tot ce-mi doresc este să fim sănătoși.

4 comentarii:

Ralu spunea...

Felicitari! 16 ani de învățat de germana sunt multi. La mine sunt 14...și se tot aduna. Eu mai mereu primesc întrebarea de unde vin, câteodată mă enervează ca nu am chef de genul asta de small talk, câteodată e ok.

Mmmaria spunea...

Este foarte frumos ceea ce povestesti, ma bucur ca exista locuri unde se intampla asa ceva.
Pe de alta parte, este clar ca oamenii sunt cei care de fapt "intampla" aceste lucruri.

Eu zic sa lasi totul deoparte si sa te bucuri de zilele care vin, un fel de "o sa ma gandesc maine/dupa 1 ianuarie la asta", fii luna asta Scarlett O'Hara.

Nu am timpul necesar sa adun toate expresiile delicioase pe care le folosesti, pe unele le recunosc ca sunt din zona unde suntem noi doua, altele pur si simplu ma izbesc si ma leshina: "sa-mi tin biscuitii la un loc"...Doamne!

Ioana spunea...

Mi-ar placea și mie sa facem din astea. Dar cum ne-am mutat aici de prea puțin timp, încă nu am curajul sa dau start la astfel de inițiative.
Însă ce voi face, e că de Crăciun voi pregăti cate un cozonac, îl împachetez frumos și merg pe la vecini sa le dau cadou. Ori așa, ori o varianta ar mai fi sa pregătesc o masă și să îi invit, iar la plecare sa le dau și cozonacul. Doar că stand absolut groaznic cu fondurile, nu știu daca va fi posibil...
Mi se pare frumos tare obiceiul ăsta de pe plaiurile voastre și e fain că se socializează. Spiritul de comunitate unită chiar îți dă o stare de bine 😊

Greta spunea...

@Ralu, mulțumesc :) Sunt mulți, dar cu siguranță nu și suficienți. Cum bine spunea Mark Twain: ”Abia acum am învățat la ce ar putea fi bună eternitatea. Și anume, pentru a avea șansă să învățăm germana”. :D

@Mmmaria, frumoasă ideea :) Ok, am să-ncerc să fiu Scarlett, măcar în perioada asta. Deși la drept vorbind, n-ar fi deloc rău dacă mi-ar reuși mai des.

@Ioana, ce plan minunat ai :) Cred că vecinii se vor bucura foarte mult. Adevăru-i că puține se compară cu un cozonac proaspăt scos din cuptor și aromind a miez de nucă. Respect etern pentru faptul că știi să cozonăcești :D