Doamna Cocuța

Ploaia bătea în geam și eu intens cugetam...

... cum de n-oi fi scris pân-acum despre Doamna Cocuța? 🤔

N-am găsit altă rimă, ar spune dragul de Toma Caragiu. Mă rog, mai mult nu e decât e (rimă, zic), ceea ce însă nu știrbește din grandoarea momentului liric 🤓.

La drept vorbind, ideea n-a fost chiar spontană ci a venit indirect, în cea mai recentă ședință săptămânală. Și tot la drept vorbind, despre mai sus-menționata am mai scris, de mai multe ori chiar, dar fără a fi numită ca atare. Numai bine facem și o recapitulare cu această îmbucurătoare ocazie.

Și ce mod mai bun de-a ne începe istorisirea decât prin a evoca momentul care-a constituit catalizatorul scrierii acestui text aflat, sperăm, în conformitate cu absolut toate paragrafele, etapele și procedurile proiectate și implementate de protagonistă.

Ziceam deci de ședință. Ne întreabă șefa:

- Ați văzut mail-ul trimis de către Doamna Cocuța?

Mormăit colectiv:

- Daaaaaa.

- L-ați citit?

- Daaaaaa (🤥🤥🤥).

- Ați deschis și attachment-ul?

- Daaaaaa (🤥🤥🤥🤥).

Scurt moment contemplativ.

- Norocul vostru că nu sunteți agenți de vânzări.

Acuma ce putem spune, de văzut mail-ul îl văzuserăm, dar pentru mesajele expeditoarei se impune: a) să ai o dispoziție cu precădere masochistă și b) să ai ceva timp de omorât.
Nu prea avem nici una, nici alta și în niciun caz pe amândouă simultan. Ceea ce nu ne scutește de obligația de-a citi respectivul mail și de-a implementa cele mai recente fantezii ale semnatarei. Fantezii pe care e foarte posibil să le dez-implementeze (tot ea). Mno.

Din nefericire pentru nervii foarte multora dintre noi, Doamna Cocuța respiră aerul rarefiat din partea de sus a organigramei, ceea ce ne complică oarecum activitatea în câmpul muncii, chiar dacă nu e șefa noastră (aia ar mai fi lipsit). Este degrabă pătrunsă de propria importanță și posedă un irepetabil talent de-a se lega de fleacuri, a bate apa-n piuă și a vorbi nimic.

Doamna Cocuța este un fan declarat (și înfocat) al procedurii. Nu contează ce, de ce și pentru ce, orice-ar fi e nevoie de procedură. Vocabularul ei se învârte în jurul câtorva concepte de bază - the process, root cause și action plan. Pe astea le învârte și le răsucește de pe toți ne amețește. Mă exprim rimat, mă simt ciudat. Ocazional, mai condimentează cu ”raise an issue”, ”temporize” și ”challenge”.

Relația mea cu dânsa a debutat colțuros. Aveam vreo jumătate de an de când începusem job-ul și eram încă asistentă, dar munceam serios, acumulam cât puteam de mult și deja eram în discuții pentru a deveni manager (ceea ce s-a întâmplat după alte șase luni). Motiv pentru care, atunci când Doamna Cocuța a anunțat cu surle și trâmbițe că va susține un training cu toți managerii, șeful meu de atunci m-a inclus și pe mine. ”Oricum o să tot ai de-a face cu chestiile astea mai târziu, poți să te familiarizezi cu ele de pe-acum”.
Subiectul în sine, deși stufos, nu era din cale-afară de dificil și în mare, înțelegeam ideea de bază.
- Este clar pentru toată lumea? se interesă Doamna Cocuța plină de solicitudine, după ce isprăvi de citit slide-urile (că asta făcea).
Noi am confirmat.
- Ok, super. Greta? Și pentru tine este clar?
Da' ce, cucoană, eu nu-s inclusă în ”toată lumea”? 🙄
- Oricum, I'm sorry dacă n-a fost foarte clar pentru tine, știu că tu ești doar asistentă...
Spre onoarea lor, vreo doi colegi au sărit imediat cu gura ”Greta e în training pentru a deveni manager!”, oh sorry, cotcodăci Doamna Cocuța, nu asta am vrut să spun, truli-truli, oricum din momentul ăla n-am putut s-o mai iau în serios. Chiar dacă suferă de importanță (cronică și cu episoade acute).

Să recapitulăm, așadar, două episoade memorabile.

🧐 După o ședință de o oră și vreo 20 de minute cu Doamna Cocuța ne uităm unii la alții, cu desăvârșire căpiați.
- Poate oi fi eu greu de cap, zice un coleg. Voi ce-ați înțeles din toată chestia asta?
- Ideea principală e că trebuie să completăm listele.
- Exact, aia am priceput și eu. Dar care liste?
- Listele puse pe server, în folderul ”Proiect de scos cărbuni cu furculița și de mâncat cu bețișoare chinezești (cărbunii)”.
- Nuuu, că a zis că alea nu-s actuale. Ne-a dat pe mail versiunea bună.
- Păi de ce nu le-a pus și pe server, dacă tot are versiunea corectă?
- Nu zicea că le pune imediat după ședință?
Click-ăim cu febrilitate.
- Sunt tot alea mai vechi, la naiba. Ok, nu e problemă, salvăm în Temp Files și le poate verifica acolo.
- Staaaați, zice un alt coleg, amintindu-mi la fix de Fred Flintstone cu al său ”hoooold it!”. N-a zis că versiunea mai veche include și datele cutare-și-cutare, care musai trebuie incluse?
- Ba da. Nu-s și pe listele noi?
Cotrobăim în mail.
- Nu sunt.
- Băăăăi, mă ia capu'.
- Și n-a zis și să-i trimitem o evidență a listelor la care am lucrat deja?
Pauză, aproape că ne putem auzi înghițind în sec. Gogâlț-gogâlț.
- Ba a zis.
- Deci stați să vedem dacă ne punem de acord. Vrea o listă a listelor la care am lucrat și care nu sunt pe server deși ni s-a spus că sunt și ne-a trimis mail cu listele care teoretic sunt și pe server și trebuie să lucrăm la ele luând în considerare și datele cutare-și-cutare care nu-s disponibile decât în versiunea veche, care teoretic nu mai e valabilă și e diferită de ce ni s-a dat pe mail.
Ne-am pus de acord, ce era să mai și facem 😏.

😶 La un moment dat mă informase că trebuie să completez o listă, una din cele 473472947219371 de liste de altfel (periodic, șefimea ne anunță că vor să ne degreveze de sarcinile administrative, pe de altă parte ne pun și tot pun în cârcă, cinci kile de consecvență), deci ”Greta, te voi suna ca să-ți explic cum trebuie să completezi lista” blablabla, nu m-a mai sunat și n-am suferit deloc pe chestia asta.
Câteva săptămâni mai târziu: ”lista nu este nici acum completată, Greta”.
Pupa-te-ai în oglindă să te pupi de perspicace. Parcă ziceai că mă suni să-mi explici? 🙄
- Da, dar am fost foarte ocupată. Oricum, lista trebuie să fie up to date.
Splendid, până acum n-a știut nici dracu' de lista aia.
Ea, netulburată: ”și nici colegii tăi nu au completat lista”.
Restul, scandalizați: păi pentru că n-a știut nimeni, dăăăă.
- Da, mă rog, nu contează. Voi organiza call-uri separate cu fiecare dintre voi ca să vă explic.
Noi: iar call?!!! Quoi de la f*ck. Explică-ne acum.
- Nu, trebuie să discutăm separat.
Ședințe, call-uri, patrujdemii de liste. Și vor să fim eficienți.
După ce-am terminat de ședințit, un coleg a postulat:
”Femeia e perfectă pentru job-ul ăsta, pentru că habar n-are ce face”.
După care ne-a aplicat decisiva: ”cu prima ocazie o s-o întreb: Cutărică, ce părere ai despre inteligență, tu fiind outsideră în această privință?”
Încă n-a întrebat-o 😂😂😂.

🥸 Ăsta e new entry, nu-mi dau seama cum de-am uitat să vi-l povestesc.
Logica Doamnei Cocuța strălucește, uneori, printr-o desăvârșită absență.
- Oh, it is so warm here, s-a plâns ea când am avut o ședință la care luam parte vreo 40 de oameni într-o încăpere unde, în mod normal, am fi avut loc cel mult vreo 20.
Inginerul meu preferat, care-o iubește la fel de mult ca și noi, respectiv ca pe proverbialul pui de curcă chior: “then don’t breathe, it makes the air warmer“.
- Are you serious? How can we not breathe?
Nu știu de ce am impresia că nu prea o invită lumea pe la petreceri 😃.

Voi încheia glorios prin a vă spune că la un moment dat, Doamna Cocuța ne-a solicitat fiecăruia dintre noi să contactăm câteva zeci de ateliere, pentru a le cere să corecteze niște documente trimise pe parcursul ultimilor doi ani. Poate vă întrebați care era problema. Într-un anumit context, niște anume cuvinte nu fuseseră scrise cu litere îngroșate.
Am depășit cu succes momentul de WTF și-am zis dă-le naibii de cuvinte, important e ce scrie, nu cum scrie.
Dar după cum aveam să aflăm, a-i face o asemenea propunere Doamnei Cocuța este ca și cum i-ai spune Papei să mănânce cotlet de porc în Vinerea Mare.