....

Nu prea ştiu ce să spun, sau cum s-o fac astfel încât să-mi ţin în frâu cele foarte multe şi deloc onorabile cuvinte care se înghesuie în vârful tastelor. Mai întâi, fără număr şi fără perdea la adresa autorităţilor care au ignorat orice plan de salvare logic şi-au acţionat pe principiul "mno, hai să mergem să ne uităm pe-acolo, poate găsim ceva", procedeu - dacă poate fi numit aşa - care a anulat orice şansă de supravieţuire a pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion. Şi-n al doilea rând, pentru postacii şi păreriştii de pe Internet. Unii dintre ei sunt realmente incredibili, greu de crezut că fac parte din rasa umană. Proşti, răi, da' hotărâţi. Şi, ceea ce e cel mai trist, cu drept de liberă exprimare consfinţit de Constituţie.

Pe Adrian Iovan l-am întâlnit o singură dată, în vara lui 2006. Redacţia unde lucram realiza un reportaj şi o şedinţă foto cu Romaniţa şi eu fusesem delegată să coordonez toată treaba. Cu mine mai erau o colegă şi un fotograf şi eu eram destul de stresată; cumva, ceea ce urma să facem mi se părea o intruziune. Drept, nimeni n-o obligase pe Romaniţa să fie de acord cu interviul şi şedinţa foto, dar era însărcinată în şapte luni pe-atunci şi mi-era penibil s-o bat la cap cu pozatul - "staţi mai aşa, mai altminteri, uitaţi-vă în partea aia, ţineţi mâna aşa... ".

În sfârşit, nu despre ea e vorba acum. Întregul material a ieşit bine, femeia a fost, trebuie să spun, foarte cooperantă şi răbdătoare. Adrian Iovan era şi el acasă, a luat parte la anumite momente din cadrul sesiunii fotografice şi, în pauzele date de faptul că Romaniţa îşi schimba ţinutele, am făcut puţină conversaţie. Avea vorba domoală, era un interlocutor agreabil şi a reuşit să mă facă să mă destind. Un om care emana forţă şi bunătate. Era după-amiază târziu, noi nu mâncaserăm nimic toată ziua şi eram obosiţi; Adrian Iovan s-a dus la patiserie, de unde s-a întors cu tot felul de croissante şi pateuri proaspete şi calde, care-au mers de minune cu sucul rece pe care ni l-a oferit. Apoi s-a scuzat şi s-a retras să se pregătească de serviciu:  în seara aceea avea o cursă la Barcelona. Asta e imaginea care mi-a rămas în amintire în ce-l priveşte: în uniformă şi cu servieta. Aşa am să-l ţin minte.

(Ieri, citind ultimul interviu acordat de el, am surâs cu amărăciune aflând despre una dintre experienţele sale de la manşă: "În ‘86, la Alexandria, m-am întors la apusul soarelui şi a trebuit să aterizez printre vaci! Ale naibii, se uitau la avion şi după aia se apucau de păscut! Stăteau ca vacile! Am aterizat cu frâna pusă, habar n-am cum am reuşit..."). Câte-ar mai fi avut de povestit omul ăsta...

Nu vreau să mă lansez în dezbateri despre ceea ce s-a întâmplat, despre ce-ar fi trebuit să se întâmple, despre cum s-au prăpădit agonizând... mă îneacă revolta. Doi oameni au murit de frig, după ce-au supravieţuit prăbuşirii unui avion. E atât de grotesc şi de oribil, încât aproape nu poate fi cuprins în cuvinte. 

Nu vreau să mă mai gândesc nici la grozăviile scrise pe bloguri (una am să citez, totuşi, pe cea mai gogonată, ca să vedeţi ce făpturi, că oameni nu pot să le zic, trăiesc printre noi): "Poate organismele statului n-au vrut să-i localizeze, nu-i poţi condamna". Da, fraza e reală! Creatura asta există şi, cum spuneam la început, din păcate are dreptul să se exprime liber... Autorul susţine că era ironic, ceea ce să zicem că poate-l face mai puţin ticălos, dar în acelaşi timp îl face de mii de ori mai prost.

Aş vrea să văd valuri de demiteri.

Aş vrea să-i văd pe demişi căutându-şi de muncă şi negăsind nicăieri, pentru că atunci când au fost in charge, au lăsat să moară oameni care-ar fi avut reale şanse de supravieţuire.

Aş vrea să văd o mobilizare generală, sub motto-ul "aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată".
Aş vrea să fie cât mai mulţi oameni pe lume asemeni localnicilor din judeţul Alba, salvamontiştilor şi membrilor clubului Transsylvania Off Road.

Aş vrea să nu uite nimeni.  

Aş vrea să nu se mai întâmple niciodată.

Ce-ar mai fi de spus? Cred că nimic, de-asta postarea nu are titlu. N-am găsit niciunul. Nimic, afară de "Dumnezeu să-i ierte şi odihnească-se în pace".

Zbor lin, domnule comandant, drum bun printre stele, domnişoară studentă la medicină...