duminică, 19 ianuarie 2025

Recruiteri care dau la pește pe asfalt

Stau uneori și mă minunez de felul în care înțeleg unii să-și facă meseria, așteptându-se (cum altfel?) la rezultate fabuloase.
Cu doi ani în urmă am scris despre niște recruiteri certați cu profesionalismul, dar am sentimentul că exemplul despre care vă povestesc astăzi nici măcar acolo nu s-ar încadra. Fără să fie ceva grav sau surprinzător per se, pe mine m-a mirat abordarea lipsită de orice logică, deși sunt convinsă că exemplul meu e unul absolut banal în comparație cu multe altele.


Așadar, zilele trecute îmi scrie o tanti pe LinkedIn, cu o ”paid consulting request”. Încă de la titlu știam că voi refuza. În primul rând pentru că ar trebui să cer acordul angajatorului, dar dincolo de asta, mai este un aspect. Personal, nu cred că solicitările de consultanță trimise ”în orb” sunt o carte de vizită prea bună pentru cei care le adresează și suspectez că de fapt ceea ce doresc respectivii este să-și creeze un eșantion pentru viitoare studii de piață. Însă din curiozitate, am citit ce-nșira cetățeana.
În principiu, dorea ceea ce spunea și-n titlu - să le ofer clienților ei (”companii de consultanță și specialiști”) consultanță plătită, în ședințe a câte 60 de minute și pentru care nu e nevoie de nicio pregătire prealabilă (zicea ea).

Pân-aici toate bune și, mă rog, mai mult sau mai puțin frumoase, dar când am ajuns la domeniul pentru care se solicita consultanța mi-a dat ecran albastru. ”Asistență rutieră pentru automobile și camioane în caz de defecțiune, precum și servicii de vulcanizare” 😳.
”Având în vedere profilul dumneavoastră, consider că puteți oferi sfaturi și recomandări valoroase pentru achiziția și mentenanța flotei clienților noștri”, scrie dânsa în continuare. Dacă s-ar fi uitat măcar cinci secunde pe profilul meu, ar fi descoperit că nu am absolut nimic de-a face cu automobilele și camioanele. Presupun că a văzut cuvântul ”flotă” și-acolo s-a oprit cu cititul, altfel nu-mi imaginez pe ce bază ”consideră” ea că pot oferi sfaturi și recomandări și spanac pe băț.

După ce-a scris toată pelteaua de mai sus, a găsit de cuviință să mai trântească o perlă. Zice: ”Aveți posibilitatea să organizăm astăzi un call în care să vă explic despre ce este vorba și să stabilim condițiile în care veți lucra? Sunt convinsă că aveți înțelegere pentru faptul că lucrăm cu termene foarte strânse și suntem sub presiune, de aceea am rugămintea unui feedback rapid”.
Așa-i, de parcă toți oamenii intră zilnic pe LinkedIn și au timp (tot zilnic) pentru un call cu o necunoscută care nici nu s-a deranjat să le parcurgă profilul, dar care cere ”quick feedback”.

N-am idee cu cât e plătită mițura asta pentru a aborda lumea cu asemenea aiureli și cred că nici nu vreau să știu. Dar aș putea să-i ofer eu consultanță în domeniul ”înainte de-a aborda un potențial candidat, îi parcurgem profilul”. De exemplu 🙄.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mie tot LinkedIn mi se pare o chestie dubioasă, am primit și eu sfaturi de la consultanții lor, sfaturi remarcabile prin lipsa de coeziune logică. La un moment primesc SMS pe mobil de la niste indivizi care făceau oferte formidabile dar contra cost (!!), gen Nigeria, aveau poziții excepționale dar trebuia să plătesc onorar de procesare a documentelor. Pretindeau că sunt LI, dar nu foloseau sistemul de mesaje din LI, frumos de tot! . Așa că am trimis sms primit mai departe, direct la LinkedIn și am zis că am suspiciune de frauda/ înșelătorie făcută în numele LI...Nu am auzit nici în ziua de azi nimic de la LinkedIn...Nada!