Săptămâna asta am petrecut din nou două zile la München, unde compania la care prestez cu aprindere a participat, ca expozant, la Transport Logistic - unul dintre cele mai mari târguri din lume pentru logistică, mobilitate, IT și management-ul lanțurilor de aprovizionare.
Nu mai sunt la prima experiență de acest gen, deci cam știam la ce să mă aștept. A fost minunat și, după cum anticipasem, epuizant. Din fericire, am avut adidași buni 😀 deși a doua zi îmi simțeam fiecare oscior, inclusiv unele pe care nu știusem că le am, ca să zic așa. Chiar ne amuzam dimineața în aeroport (eu și colegii am luat primul avion al zilei, la 06:10, ceva mirobolant, vă spun), constatând că putem identifica dintr-o privire cine zboară la München pentru a participa la târg; toată lumea care era în ținută casual-elegant și purta încălțăminte sport 😁. Avea să ni se confirme asta când am regăsit trei sferturi din avion în shuttle-ul care ne-a dus de la aeroport până la centrul expozițional.
”Ptiu, ptiu, să nu vă fie de deochi ce bine arătați”, le-am zis colegilor care se înduminecaseră cu toții la sacou și cămașă. Fără excepție, chiar le stătea foarte bine și nu-i văd îmbrăcați așa decât o dată la doi ani, respectiv la târgul ăsta. ”A căzut dulapul pe voi?”, adaug, prilej de râsete generale. ”Mda, însă am constatat că a cam făcut burtă. Dulapul”, mormăie unul dintre ei. Ce să zic, îl înțeleg prea bine. Dulapurile din ziua de azi nu mai au niciun pic de respect, serios acuma 🤨.
”Ptiu, ptiu, să nu vă fie de deochi ce bine arătați”, le-am zis colegilor care se înduminecaseră cu toții la sacou și cămașă. Fără excepție, chiar le stătea foarte bine și nu-i văd îmbrăcați așa decât o dată la doi ani, respectiv la târgul ăsta. ”A căzut dulapul pe voi?”, adaug, prilej de râsete generale. ”Mda, însă am constatat că a cam făcut burtă. Dulapul”, mormăie unul dintre ei. Ce să zic, îl înțeleg prea bine. Dulapurile din ziua de azi nu mai au niciun pic de respect, serios acuma 🤨.
Sărind direct la concluzie, personal am avut parte de un târg satisfăcător și, aș adăuga, împlinitor nu numai din punct de vedere profesional, ci și în plan personal.
Am reîntâlnit clienți și colaboratori vechi și i-am întâlnit pentru prima dată pe unii cu care lucrez deja de 4-5 ani (și care nu fuseseră prezenți la ediția precedentă a târgului). Cele mai multe dintre întâlnirile astea au început cu îmbrățișări (”ah, ce bine-mi pare să te revăd!”, respectiv ”în sfârșit, ne întâlnim!” 😊) și s-au încheiat tot cu strâns în brațe.
Am pus pe roate niște chestii, o colaborare care se-arată foarte promițătoare într-o problemă pe care mă chinui de câteva luni s-o rezolv (genul de chestie căreia nemții îi spun, metaforic, ”șantier”) și n-am avut timp să vizitez nimic. Acesta din urmă e un semn bun, chiar dacă pe undeva regretabil - dacă n-a fost timp de vizitat târgul, înseamnă că au fost multe întâlniri, așadar exact ce era de dorit.
Ca de obicei am jonglat între engleză și germană și nu puține au fost momentele când aveam sentimentul că nu mai sunt în stare să scot nicio silabă - iar peste câteva clipe mă întovărășeam cu un espresso și melițam iarăși cu aplomb 🤓.
Iau cu mine două momente de la acest târg:
Am reîntâlnit clienți și colaboratori vechi și i-am întâlnit pentru prima dată pe unii cu care lucrez deja de 4-5 ani (și care nu fuseseră prezenți la ediția precedentă a târgului). Cele mai multe dintre întâlnirile astea au început cu îmbrățișări (”ah, ce bine-mi pare să te revăd!”, respectiv ”în sfârșit, ne întâlnim!” 😊) și s-au încheiat tot cu strâns în brațe.
Am pus pe roate niște chestii, o colaborare care se-arată foarte promițătoare într-o problemă pe care mă chinui de câteva luni s-o rezolv (genul de chestie căreia nemții îi spun, metaforic, ”șantier”) și n-am avut timp să vizitez nimic. Acesta din urmă e un semn bun, chiar dacă pe undeva regretabil - dacă n-a fost timp de vizitat târgul, înseamnă că au fost multe întâlniri, așadar exact ce era de dorit.
Ca de obicei am jonglat între engleză și germană și nu puține au fost momentele când aveam sentimentul că nu mai sunt în stare să scot nicio silabă - iar peste câteva clipe mă întovărășeam cu un espresso și melițam iarăși cu aplomb 🤓.
Iau cu mine două momente de la acest târg:
💚 Întrevederea cu un vechi (și deosebit de solicitant) client, care a spus niște lucruri foarte frumoase despre mine, în prezența mai multor colegi de-ai mei. A fost una din întâlnirile începute și încheiate cu îmbrățișare, care direct la inimă mi-a mers. Este un clișeu, dar pentru mine a fost unul dintre acele momente în care simți realmente că merită tot stresul - fapt de care uneori m-am îndoit.
🩷 Eram la toaletă - unde, ca de obicei, se formase o impresionantă coadă. Așteptându-mi rândul scroll-am absentă pe telefon când, dintr-odată, o femeie vine din spate și mă cuprinde în brațe.
- Ți-am văzut numele pe ecuson și mai să nu-mi vină să cred! Îți aduci aminte că am colaborat doi ani, ne-am scris sute de mailuri și-am vorbit de zeci de ori la telefon?
Își întoarce ecusonul cu numele spre exterior și-n clipa următoare ne îmbrățișam. Avea dreptate: am lucrat împreună doi ani și-am rămas în cei mai buni termeni, dar niciuna nu avea idee cum arată cealaltă. M-am bucurat mult s-o întâlnesc în realitate, dar cu adevărat emoționantă a fost reacția celorlalte femei care stăteau la rând: au început să aplaude 🙃. ”Inclusiv pentru asemenea momente se organizează astfel de târguri”, a zis una dintre ele și sunt întru totul de acord.
Mi-a plăcut foarte mult și abia aștept târgul următor. Până una-alta, mâine e luni și avem liber (Rusaliile sunt considerate sărbătoare națională), afară plouă (dar quelle surpriz), așa că mă instalez la vreun serial. Știu că azi e finala masculină de la Roland-Garros, dar n-am nicio intenție să mă uit. Alcaraz mă lasă rece și pe Sinner nu-l diger nici cu Dicarbocalm. M-am uitat însă ieri și m-am bucurat foarte mult pentru Coco.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu