Ma intreb...

... in ce masura visele ne ajuta, ne inalta sau, dimpotriva, in ce masura ne doboara,  inrobindu-ne. Se spune ca adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis. Dar cat de bine este sa ne agatam de ele, in definitiv? Cand stii ca a venit momentul sa le dai drumul sa plece?

Personal, simt ca am obosit. Dar inca nu pot renunta, desi am inceput sa ma gandesc daca n-ar fi mai bine s-o fac…
Visul m-a insotit (urmarit?) ani de zile, incepand cam de prin adolescenta. L-am construit din cuburi care la inceput nu aveau nicio forma, l-am modelat, l-am colorat, l-am personalizat, l-am facut  sa fie numai si numai al meu. Si pana azi n-am incetat sa cred in el, cu toate ca am tot mai adesea senzatia ca se indeparteaza de mine.

Dar nu sunt pregatita sa renunt la el, la cel mai drag vis al meu…. Nu inca. Sper doar sa nu renunte el la mine. 

Iar daca va fi sa-l las sa se duca, ma rog sa nu fie prea tarziu.