marți, 10 mai 2016

Într-o zi am să știu de ce


Când mă gândesc la ziua aceea din urmă cu exact 21 de ani, cel dintâi sentiment este unul de nostalgie. ”Ai luat-o razna”, mi s-ar putea spune, nostalgie pentru ce? Pentru dureri? Pentru incertitudine? Pentru stările de rău? Evident, nu pentru toate astea. Oi fi eu în multe feluri, dar masochistă sigur nu sunt. Mă gândesc însă la inocența de atunci. La încrederea pe care o aveam în viață în general, la convingerea că problema pe care o aveam e doar o paranteză pe care urma s-o dau repede uitării.

Nu știu dacă mi-e dor de Greta de atunci, dar oricât de absurd ar suna, mi se pare incredibil că am avut cândva 15 ani. Și de fiecare dată când văd o copilă de vârsta asta, o privesc lung și cu melancolie. Văd în ochii ei tot ceea ce probabil că eram și eu acum mai bine de două decenii. Mă văd pe mine și mă întreb unde m-am rătăcit. Mă văd pe mine și nu-mi vine să cred că am fost și eu odată așa. Că ochii mei au fost atât de curați și că priveam spre viitor cu atâta încredere. Cândva demult, în altă viață. 


Dacă ar fi posibil, aș vrea să fac ceva pentru mine cea de atunci. Să-mi spun că voi fi bine. Că nimic nu va mai fi la fel, dar că-n final va fi bine.
Să mă ascult așa cum pe-atunci n-o făcea decât cel mult jurnalul  ascuns cu strășnicie de ai mei.
Să mă țin în brațe în nopțile în care nu mai voiam să vină dimineața.
Să mă asigur că tristețea, a cărei pricină n-o puteam identifica atunci, dar care acum mi-e foarte clară, se va estompa lăsând loc lui ”așa a fost să fie”. 

Ascult Gigliola Cinquetti și, trăgând linie, nu simt decât că-mi pare rău. M-am resemnat și împăcat demult cu ideea, dar tot îmi pare infinit de rău că mi s-a întâmplat asta. 

Și, apropo de imaginea pe care-am ales-o pentru această postare, încă nu am aflat motivul. Aștept, că altceva tot nu-mi rămâne de făcut. Poate-am să înțeleg vreodată de ce, într-o lume în care au loc peste 7 miliarde de oameni, nu a fost loc și pentru copilul meu.

23 de comentarii:

  1. A big (virtual) hug...

    Jual

    RăspundețiȘtergere
  2. Te imbratisez tare si te inteleg.Povestea mea seamana intr-o oarecare masura cu a ta. Dupa o pierdere de sarcina, o operatie, multe analize ecografe, inseminari etc, m-am plimbat de la un doctor la altul..unul imi zicea "habar nu am ce sa mai fac", alta dupa ce m-a plimbat 2 ani mi-a zis ca "numai Dumnezeu te mai poate ajuta" si tot asa am mers la altul cica specialist pe infertilitate.
    Imi zice ca trebuie sa fac tratament cu contraceptive 2-3 luni si dupa trecem la operatie daca nu se observa imbunatatiri.
    Am mers acasa, i-am zis sotului ca nici anu asta nu se arata nimic, ne-am facut planuri de o vacanta in Portugalia pentru toamna, cand avem noi 10 ani de relatie :)
    Asteptam data de 21 martie 2016 sa incep tratamentul, a venit acea data numai ca mie imi era tare groaza sa iau nenorocita aia de pastila si tot am amanat de la o ora la alta...pana la urma am hotarat ca o iau seara.
    Ma indreptam acasa de la lucru, vorbeam la tel cu o prietena si i-am zis sa stea putin ca trebuie sa intru pana la farmacie...ASA DIN SENIN.
    I-am cerut doamnei sa imi dea un test de sarcina, mi-a zis ca ii 2 lei si i-am zis sa imi dea 4 daca e asa ieftin. Am ajuns acasa, le-am facut, toate 4 au iesit pozitive....mi-am zis ca nu are cum , au iesit asa ca sunt cu 2 lei :). L-am sunat pe sot si i-am zis sa imi ia cel mai scump test pe care il gaseste si a doua zi dimineata l-am facut si tot pozitiv. Il sun pe dr, imi zice sa vin peste 6 sapt la control. Nu vreau sa zic cum au trecut astea 2 sapt...in fine, au trecut si am mers la control ...inca imi rasuna in cap vocea lui "Imi pare rau, nu are activitate cardiaca, este oprita din evolutie". Imi zice sa vin peste o saptmana pentru mai multa singuranta. Am iesit de acolo si am plans in hohote pe strada, simteam ca cineva din univers isi bate joc de mine si de sufletul meu. De ce imi da ceva ca apoi sa imi ia??
    Ajung acasa si ma apuc sa citesc pe net si bine am facut ca am descoperit ca sunt cazuri cand activitatea se vede dupa 6 sapt si mi-am facut programare la alt medic si peste 4 zile i-am auzit inimioara care batea ca un cal care galopeaza :). Acum are apropae 12 saptamani, nu stie decat sotu si sora mea, mi-e frica sa spun si la altii, mai astept putin.
    A venit cand ma asteptam mai putin, cand nu aveam nicio speranta...
    Sper din suflet sa ai si tu o poveste cu happy end la fel cum sper sa se termine a mea.
    Te pup si te rog sa ma scuzi daca nu am fost coerenta sau daca am greseli, am scris totul pe fuga.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult pentru voi! :) Felicitări, sarcină ușoară și să vă întâlniți cu bine :)
      La mine nu are cum fi cu un happy end de genul celui de care aveți voi parte - manevra chirurgicală pe care au fost nevoiți s-o facă pentru a preveni o eventuală recidivă a tumorii este ireversibilă - dar încă am încredere că există un rost pentru asta. Nu-l văd încă, dar dacă așa a fost să fie... trebuie să existe un motiv pe care sper să-l aflu în viața asta :) Te îmbrățișez, să fiți bine!

      Ștergere
  3. Scuze, nu ma pot abtine. "Anonim", stii ce mai lipsea ca s-o arunci pe Greta si mai mult in butoi? Sa pui si o poza cu burtica ta...Felicitari pentru sarcina, e de inteles ca vrei sa-ti strigi fericirea pe tot internetul, dar cum poti sa spui ca-i doresti o poveste cu acest fel de happy end, cind Greta spune ca e IMPOSIBIL sa aiba un copil?!! Si da, e crud, nedrept, oribil, dar din pacate exista si aceasta situatie, in ciuda realizarilor inimaginabile ale doctorilor, uneori medicina e neputincioasa.
    Jual

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze. Greta, te rog sa stergi comentariul. Nu mi-am dat seama. Imi pare rau. Inca nu sunt fericita, mai am mult pana acolo.

      Ștergere
    2. Jual, îți mulțumesc :) Povestea Anonimei cu burtică nu m-a întristat. Cred că ăsta a fost încă un noroc al meu (pe lângă acela de-a fi supraviețuit și de-a avea, dincolo de imposibilitatea de-a fi mamă, o viață normală): mă pot bucura cu tot sufletul și toată sinceritatea de bucuria unei mame, respectiv a unei viitoare mame. Îmi sunt foarte dragi copiii, instinctiv sunt ocrotitoare cu o femeie gravidă și mă înduioșează, chiar dacă regretul e ”acolo”, undeva în mine.
      Apreciez mult felul în care ea mi-a scris. Contextual, am avut parte și de interacțiuni cu gravide arogante, genul acela care compătimește ipocrit (”vai, săraca de tine, ce frustrant trebuie să fie”) - acelea, da, îmi fac rău. Și nu pentru că ele DA și eu NU, ci mai degrabă e un gând din categoria ”cum, frate, ele au parte de miracolul ăsta și mie mi-a fost refuzat? Că dacă situația ar fi fost invers, eu sigur n-aș fi procedat ca ele”.
      Dar nu este cazul Anonimei cu burtică - am un ”radar” pentru aroganțele de tipul ăsta și l-aș fi simțit imediat. Nu, ea doar dorește și pentru alții o minune ca a ei - ceea ce, deși la mine nu se poate, zău că apreciez.
      Dincolo de asta însă, mi-a făcut bine să citesc acest comentariu al tău. Căldura din el a ajuns la mine. Încă o dată, mulțumesc! :)

      Ștergere
  4. Anonim Nr. 2 nu fi rautacios - Anonim Nr. 1 a dat mai departe un gind bun o speranta.
    Cunosch o fam. din Rom. stabilita tot in G. Multi ani au muncit sa-si faca o situatie. Apoi au muncit s afaca un copil si nu a functionat. Trista si resemnata femeia a redus norma de lucru sa zic la jumatate. Intr-o buna zi fara tratament la 42-44 ani nu mai stiu exact s-a intimplat minunea. 2 ani mai tirziu pe la 44-46 de ani s-a mai intimplat o data. Aceasta familie are acum 2 copii sanatosi. Eu cred in minuni si in soarta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După cum îi scriam lui Jual, așa am perceput și eu mesajul - un gând bun dat mai departe. Da, minuni există și eu de asemenea cred în soartă. O fi ceva, cumva, un rost, un... sens...

      Ștergere
  5. Pana la urma, poti sa iti indeplinesti dorinta de a avea copii prin adoptie. Dupa ce ajungi sa iubesti copilasul, nici nu mai simti ca nu e al tau. Si eu sunt oarecum in situatia ta, incerc de cativa ani sa raman insarcinata si inca nu am reusit. Nu am incercat toate variantele existente, dar in caz ca vom descoperi o problema majora, sunt deschisa catre adoptie. Eu consider ca a fi parinte inseamna a-i oferi iubire neconditionata unei fiinte si a o pregati pentru viata. Prea putin conteaza daca am nascut-o eu sau nu. Bineinteles ca as vrea sa semene cu mine si cu sotul meu, dar daca nu se va putea, cred ca vom avea parte de o experienta la fel de intensa si frumoasa si cu un copilas adoptat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai văd adopția ca fiind o soluție. Eu aveam 15 ani când s-a întâmplat povestea și am crescut redefinindu-mă din această nouă postură. M-am străduit ani în șir să accept și să mă împac cu mine - ceea ce s-a și întâmplat - dar nu mă mai văd în postura de mamă. M-am străduit prea mulți ani să fiu ok cu ideea că nu se va întâmpla.
      Pe de altă parte, ai dreptate - chiar dacă nu au dat ei însăși viață, oamenii care dăruiesc iubire, căldura unei familii și cămin adevărat unui copil, devin părinți în cel mai frumos sens al cuvântului... :)

      Ștergere
  6. Jual, am raspuns aseara, nu stiu de ce nu apare raspunsul meu.
    Ziceam ca imi cer scuze, nu mi-am dat seama ca pot sa o ranesc pe Greta cu comentariul meu. Poate sa il stearga.
    Nu vreau sa strig fericirea pe toto internetu, inca nu sunt fericita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nevoie să-ți ceri scuze, zău!! Mesajul de aseară intrase în Spam, l-am scos acum de acolo. Dar serios, nu ai de ce să te scuzi și nu șterg nimic :) Cum scriam și aseară, n-am niciun motiv să fac așa ceva. Ai scris cald, din tot sufletul și nici vorbă să mă fi rănit. Mă bucur pentru voi și-ți doresc din toată inima să fii fericită peste câteva luni. Și poate vii să-mi spui și mie când vine ghemotocul :)

      Ștergere
  7. Te imbratisez! tot ce pot sa iti spun este ca e foarte important ca esti sanatoasa si ca ai un om alaturi de tine pe care il iubesti si te iubeste.
    Cris

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te îmbrățișez și eu, Chris :) Da... sunt conștientă că am primit enorm în alte privințe. Lose some, win some :)

      Ștergere
  8. Si eu cred lucrul asta pentru tine. Fiecare dintre noi, cand este pregatit, patrunde sensurile unor anumite intamplari, trairea anumitor stari sau intalnirea de-alungul vietii a unor persoane.
    Ar putea parea ca lucrurile se intampla fara un motiv anume, dar eu cred ca exista o explicatie pentru care un anumit fapt a avut loc.
    Multe raspunsuri eu le-am descoperit facand o introspectie in copilarie - asfel s-au creat
    noi sensuri pentru mine la lucruri ce le intelegeam doar din directia felului mea de a fi.
    Bristena

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi dai încredere, Bristena :) Mulțumesc tare mult pentru asta! :)

      Ștergere
  9. Buna,
    nu cred ca sunt in masura sa-ti dau un sfat in privinta asta, dar cred cu toata taria ca in momentul in care o sa te impaci cu trecutul in totalitate, fara nostalgii sau intrebari de genul 'cum ar fi fost daca', o sa ai loc si timp pentru 'cum va fi daca'. Si atunci o sa ai timp sa te intrebi cum ai fi la 80 de ani cu sau fara un copil (infiat). Copilul tau infiat va avea copii la randul lui, si sa stii ca miracolul de a fi bunica este uneori mai puternic decat cel de a fi parinte. Sper din tot sufletul sa nu te dau peste cap cumva cu parerea mea, si sa stii ca orice-ar zice oricine (inclusiv eu) care isi da cu parerea filtrata prin propria ratiune, tot voi simtiti cum va e mai bine si hotarati ca atare.
    Am inteles si decizia ta si motivul, nu trebuie sa imi explici de ce simti si faci intr-un anume fel. Am vrut doar sa iti mai dau un punct de vedere.
    te imbratisez si eu :)
    Veronica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mă bucur să te recitesc, Veronica :) Da, cred că ai pus punctul pe un ”i” apropo de (eterna) mea întrebare ”ce-ar fi fost dacă”. Ar trebui s-o las în urmă, într-adevăr. Lucrez la asta :)

      Ștergere
  10. Adoptia e un proces care te seaca de energie. Asistenti sociali, cursuri de psihologia copilului, o suta de intalniri si indicatii, avocati, dosare, etc. Dar finalul, cand semnezi ultimul act e minunat.
    Nu e pt toata lumea, si e foarte corect sa admiti ca nu e una din posibilitatile la care te gandesti.

    Viata fara copii nu e irosita. E doar altfel ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa este :) Nu e mai rău sau mai urât fără copii... e doar diferit :)

      Ștergere
  11. Am citit cu emotie povestea ta. Nu e prima data cand o citesc, m-a impresionat si atunci si acum.
    Nu am decat sa iti trimit o imbratisare. Si nu uita, nu esti singura fara copii, sunt multi altii din varii motive.
    Viata continua cu fericire si pentru ei.

    Ramane varianta adoptiei, si daca nu e pentru tine, gandeste-te si la varianta voluntariatului cu cei defavorizati. Unii copii merita o sansa in plus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te îmbrățișez și eu :) Știu că nu sunt singura. Doar că uneori, mai scoate capul câte un „de ce” răzleț.
      Voluntariatul chiar este un aspect pe care-l am în vedere, sunt convinsă că-mi va face bine să ofer un pic de dragoste și de grijă unor copilași.

      Ștergere