Azi dimineata, cu ochii carpiti de somn si aprinzand ca de obicei numai o veioza (ca sa nu ma „ia de ochi” lumina), am pus in functiune filtrul de cafea. Ascultandu-i bolboroseala binecunoscuta si anticipand incantata cum voi savura bautura de care (recunosc), sunt dependenta, m-am uitat pe fereastra. Ningea linistit, alene. Totul era alb. Si, fara sa-mi dau seama, am oftat.
Cred ca prima zapada le trezeste multora amintiri. Si nostalgii, mai ales. Pe mine cel mai adesea ma intristeaza.
Pentru ca-mi aduc aminte de multe Craciunuri cand am plans.
Pentru ca au fost multe Craciunuri cand mi-am dorit caldura unei familii unite.
Pentru ca, atunci cand faceam cate-o nazbatie, eram amenintata ca nu voi avea pom de Craciun. Intuisera cumva ca asta ma doare mai rau chiar si decat „nu vine mosul”. Eu credeam si plangeam. Iar cand, in cele din urma, aflam ca am fost „gratiata” si voi avea, totusi, pom de iarna, mi-era aproape imposibil sa ma mai bucur de el.
Pentru ca au fost ani in care simpla vedere a decoratiunilor de Craciun imi facea rau.
Pentru ca mi s-a intamplat de multe ori sa-mi doresc doar sa treaca mai repede zilele de Craciun si sa revina totul la binecuvantata banalitate.
Retrospectiv, as putea spune ca primul Craciun de care m-am bucurat cu adevarat si din tot sufletul a fost cel din 2005. Astazi, cu ocazia primei zapezi din iarna asta, imi doresc cat mai multe Craciunuri ca acela.
Am incredere ca voi avea parte de ele.
Cred ca prima zapada le trezeste multora amintiri. Si nostalgii, mai ales. Pe mine cel mai adesea ma intristeaza.
Pentru ca-mi aduc aminte de multe Craciunuri cand am plans.
Pentru ca au fost multe Craciunuri cand mi-am dorit caldura unei familii unite.
Pentru ca, atunci cand faceam cate-o nazbatie, eram amenintata ca nu voi avea pom de Craciun. Intuisera cumva ca asta ma doare mai rau chiar si decat „nu vine mosul”. Eu credeam si plangeam. Iar cand, in cele din urma, aflam ca am fost „gratiata” si voi avea, totusi, pom de iarna, mi-era aproape imposibil sa ma mai bucur de el.
Pentru ca au fost ani in care simpla vedere a decoratiunilor de Craciun imi facea rau.
Pentru ca mi s-a intamplat de multe ori sa-mi doresc doar sa treaca mai repede zilele de Craciun si sa revina totul la binecuvantata banalitate.
Retrospectiv, as putea spune ca primul Craciun de care m-am bucurat cu adevarat si din tot sufletul a fost cel din 2005. Astazi, cu ocazia primei zapezi din iarna asta, imi doresc cat mai multe Craciunuri ca acela.
Am incredere ca voi avea parte de ele.
Am incredere ca vor veni. O sa fie bine, cald si aromat.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu