marți, 28 februarie 2012

Cinci clipe din viata mea (III): prefata visului vienez


"Miniseria", daca mi se ingaduie sa folosesc acest termen, intitulata "Cinci clipe din viata mea" a ramas infipta dupa ce-am prezentat doua din cele cinci parti - respectiv, momentele Francis Ford Coppola si Zubin Mehta.  N-as vrea s-o las neterminata, pentru ca, in ceea ce ma priveste, este vorba despre cele mai frumoase momente din viata mea profesionala anterioara emigrarii in Germania. Am intalnit oameni pe care pana atunci ii audiasem / privisem / visasem si am aflat ca visele pot deveni realitate. Uneori. 

Materialul de mai jos a fost scris in decembrie 2006. Constat acum, cu oarece stangacii de exprimare. Insa nu voi modifica nimic, pentru ca ma reprezinta pe mine, cea de acum cinci ani. Asa eram atunci, asa simteam, asa scriam. Imi place sa cred ca prefateaza implinirea unui vis pe care-l port cu mine de cand aveam 16 ani. 


"Viena Spirit" - un regal de Craciun, oferit de orchestra "Johann Strauss"

Pentru cei aproape 4000 de spectatori prezenti pe 19 decembrie la Sala Palatului, a fost poate cel mai asteptat eveniment al anului. Concertul "Viena Spirit", sustinut de ansamblul vienez Johann Strauss, a infiorat pentru a doua oara auditoriul, dupa ce anul trecut a ridicat in picioare intreaga sala, care aplauda ritmat pe inconfundabilele acorduri ale celebrului "Radetski marsch", care visa pe acordurile valsului "Sange vienez", care zambea cand parfumul original vienez al polcilor compuse de familia Strauss umplea sala si, deopotriva, sufletele lor...

In aceste conditii, era de la sine inteles faptul ca ne-am dorit sa-i revedem si sa-i ascultam din nou. Iar bucuria reintalnirii a fost reciproca, dupa cum ne-a spus dirijorul ansamblului, Russell McGregor: "De-a lungul acestui an, turneele ne-au purtat prin cele mai indepartate colturi ale lumii si pretutindeni am avut parte de un public extraordinar. Insa mereu ne-am amintit de voi, publicul din Romania si v-am pomenit de foarte multe ori", iar sala a salutat cu aplauze cuvintele dirijorului care i-a si felicitat pe romani pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Seara a debutat cu uvertura operetei "Liliacul", continuand cu binecunoscuta "Sperl Polka", pe care a compus-o Johann Strauss tatal. Una dintre surprizele (numeroase, de altfel) de care am avut parte a constat in participarea extraordinara a sopranei de origine germana Judith Halasz, o voce deosebita, scolita la Conservatorul vienez si afirmata pe scena Operei de Stat din Viena. Vocea ei, acompaniata de acordurile orchestrei, a facut din "Valsul de primavara" un savuros moment, conferindu-i astfel un plus de culoare binevenita.

Polcile si ariile de opereta s-au succedat intr-un ritm alert si, paradoxal, in acelasi timp linistitor si plin de culoare, care ne era cunoscut multora dintre noi. Fapt dovedit de altfel, dat fiind ca mai mult de jumatate din cei prezenti am ridicat mana atunci cand dirijorul a intrebat "Cati dintre voi ati fost si anul trecut?". Prima parte a concertului s-a incheiat in mod apoteotic, toti simtind ca plutim in clipa in care am recunoscut, de la primele masuri, acordurile emblematicului vals "Sange vienez".

Revenind pe scena, orchestra a reluat spectacolul cu polca "Unter Donner und Blitz", continuand cu aria "Dragul meu marchiz" din opereta "Liliacul", iar Judith Halasz a revenit pe scena. Dupa ce ultimele acorduri ale melodiei s-au stins, Russell McGregor a luat din nou microfonul. La inceputul concertului, conveniseram sa ni se adreseze in limba engleza, pe care o cunosteam majoritatea (spre deosebire de limba germana).

In consecinta, ne-a intrebat zambind care este echivalentul romanesc al cuvantului "gossip". "Barfa!" i s-a spus din public, printre rasete si aplauze. Acest moment a constituit un asa-numit preludiu al polcii "Tritsch-Tratsch", a carei traducere din limba germana este tocmai "barfa". "In Austria exista o publicatie care se numeste astfel", a mai spus dirijorul, inainte de a da intrarea orchestrei.

Dupa inca doua piese (un alt fragment din opereta "Liliacul" si polca "La vanatoare"), dirijorul ne-a anuntat ca a sosit momentul sa-si ia ramas-bun, spunandu-ne ca urmatorul vals, "Trandafiri din sud", este ultima piesa a serii. La sfarsit, dupa minute in sir de aplauze, nu ne mai venea sa-i lasam sa plece. Revenit pentru bis, Russell McGregor a zambit auzind din sala solicitarea "Radetski marsch!".

In mod previzibil, as putea spune, am mai dorit bisuri. Pe care orchestra ni le-a acordat, cu deosebita bunavointa si intuind preferintele noastre. Mirificul vals "Dunarea albastra" a reprezentat un moment pe care l-as descrie... daca mi-as putea gasi cuvintele. Dar pot fi oare asemenea emotii descrise? Cred ca nimeni din sala nu mai respira in acel moment. Raspunzand solicitarii primite ceva mai devreme, orchestra a incheiat cu "Radetski marsch", dirijorul indicandu-ne si noua, celor din sala, cand sa aplaudam si la ce intensitate.

Nu pot decat sa le multumesc pentru acest extraordinar cadou de Craciun pe care ni l-au facut. Si sa-mi doresc sa revina si sa am din nou ocazia de a-i audia in spatiu si timp real. Cu alte cuvinte, sa-mi doresc acelasi lucru ca si anul trecut, cand am iesit din Sala Palatului dupa acest spectacol.

(Nu i-am mai revazut de-atunci. Dar experienta aceasta mi-a  dat un plus de incredere. Ca poate, intr-o zi...).

3 comentarii:

Carmen spunea...

Ce ma mai enervezi cand esti culta in cap! Eu ce sa zic aici? Ca nici macar nu-s sigura daca stiu care e diferenta intre vals, polka si mazurka :))
Cred c-o faci intentionat, ca sa nu comentez eu, dar de-a dracului ce-i pielea pe mine, ma bag in seama. Fac trolling, nah! Sau trafic, cum iti vine mai bine :P

Carmen spunea...

Vai, e ora 3:40 PM? Ce bine, ca nebunul asta de ceas al meu, cica e 00:41. Dar daca e asa, sa ma pregatesc de sala, zic!

Greta spunea...

Carmen, nu te mai alinta, domn'le, ca puteai comenta bine mersi - numa' dintr-un survol si gasesc vreo 3 clisee de exprimare, 'ai de capu' meu. Deci nu mai face pe niznaiu', c-ai avea destul de comentat :D
In ce priveste ora, am mesterit eu ceva pe-acolo, sa vedem la urmatoarea postare ce-o afisa nenea blogspot. Da'-ntre timp tu du-te la sala :P