duminică, 23 septembrie 2012

Dor, nemultumire si lene de weekend


A fost un weekend extraordinar de lenes. Cum spun bravii nostri reporteri, "toamna si-a intrat pe deplin in drepturi" (ma intreb de ce nu anunta si cand isi iese din drepturile astea, dar hai sa nu ne impiedicam de amanunte). Frig, cer incarcat, aer plumburiu. Nu prea se poate spune ca am facut mare scofala; astazi incaltea am lenevit toata ziua in pat, am baut cafea si am citit. Si tare bine a fost. Uneori e nevoie si de zile de-astea. 

Sunt total nemultumita de mine insami, dintr-o multime de puncte de vedere. Nu citesc atat de mult pe cat as vrea, nu scriu cat mi-as dori si multe altele care incep cu "nu". Poate voi reusi sa ma mobilizez, intr-un viitor pe care-l sper cat mai apropiat. 

Sau poate nu. Realitatea e ca ma simt demotivata. Mi-e dor.

Mi-e dor de scris, ma refer la scrisul de acum cativa ani, cand lucram in jurnalism. Mi-e dor de emotiile pregatirii unui interviu, de voluptatea redactarii materialului, de sentimentul de invingator din momentul semnaturii, de triumful ametitor de dupa publicare.  Sunt constienta ca sansele de a mai profesa la nivelul acela sunt ca si inexistente. 
Francis Ford Coppola, Zubin Mehta, Edvin Marton, Nikita Mihalkov, George Michael, Maia Morgenstern, Michael Bolton, Constantin Balaceanu-Stolnici, Stela Popescu... Pe toti acestia si pe multi altii i-am intalnit, am stat de vorba cu ei  (uneori chiar si cate-un ceas), fiecare din ei mi-a lasat pentru totdeauna o urma in suflet. E suficient sa ma gandesc la ei ca sa ma inunde nostalgia. Si mi se face pielea de gaina de fiecare data cand revad materialele redactate dupa intalnirea cu ei.

Partea plina a paharului este ca am avut ocazia sa fac asta si am profitat cat de mult am putut. Mi-am adus minora contributie la zestrea lumii. Partea goala e ca am de ce sa-mi fie dor.

Nu regret calea pe care-am ales-o. Face parte din drumul meu si, lucru cert, isi are compensatiile ei. Daca ar fi sa o iau de la capat, cu siguranta as face la fel.  Acest aspect nu intra in discutie.

Dar in seara asta imi vine sa plang de cat de dor mi-e de profesia mea.

4 comentarii:

  1. Ha, cum ma nimeresti tu cu subiectele; ma scald in aceleasi ape ca si tine, mi-e dor tare de ce faceam acum aproape 5 ani, inainte sa ma hotarasc sa plec din tara, un pic mai la nord de tine. Desi lucrez in acelasi domeniu ca si acasa - accounting - fac lucruri cu mult ma simple decat cele pe care le faceam acasa; si tocmai de asta mi-e dor, de provocari complicate, de actiune :). Raman cu dorul pentru ca as acelege si acum acelasi drum; asa ca noi sa fim sanatoase! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Thea, cred ca putini sunt aceia care au sansa ca, odata plecati, sa faca exact ceea ce faceau in tara. Dar, asta e part of the game si, exact cum ai spus tu, noi sa fim sanatoase :)

    RăspundețiȘtergere
  3. poate ca ar trebui sa fii mai putin constienta de faptul ca sansele sunt aproape nule ca sa mai profesezi... poate daca mai lasi putina speranta in vreun coltisor treci mai usor peste dor. eu de ceva vreme ma obisnuiesc cu ideea sfarsitului unei cariere pe vanzari si ma tot gandesc ce-o sa fac mai departe, si deja mi-e dor de fericirea de dupa rezolvarea dosarelor in care numai credea nimeni... asa ca, desi n-am trecut prin asta, nu stiu de ce dar te inteleg perfect.
    partea buna este ca nu regreti pasul facut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am uitat sa ma semnez: Veronica.

      Ștergere