Follow up: Insipida Somnoroasă

Înainte de-a vă pune la curent cu ultimele noutăţi referitoare la fosta (simt nevoia să repet asta: fosta, fosta, fosta, vă mulţumesc pentru înţelegere) mea colegă de departament pe care-o cunoaşteţi sub numele de Insipida Somnoroasă, cred că trebuie să fac un mic preambul, pentru aceia dintre voi care nu cunosc istoria mea cu ea şi care n-ar înţelege pe deplin cum stă chestiunea. 

Aşadar, bibliografie :D

- începuturile mele cu Insipida: 

http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2013/08/portret-in-acid-i.html

- odiseea nervilor mei greu încercaţi:

http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2013/08/portret-in-acid-ii.html

- plecarea Insipidei, pe principiul împrumutat din fotbal "du-te cu şut" :))

http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2015/01/orvoar-insipido-sa-nu-mi-scrii.html

Bun, acum cunoaştem cu toţii personajul, ba am făcut şi-o scurtă recapitulare... să continuăm aşadar de unde rămăseserăm. După cum am răbufnit acum câteva săptămâni, supplier-ul la care plecase Insipida a reziliat contractul cu noi, aşa că oamenii de acolo au fost redistribuiţi în alte sedii. Insipida, firesc... se întoarce. De la 1 iulie, mai exact, aceea fiind data la care contractul supplier-ului expiră.

N-are rost să vă spun ce-a fost la gura mea când am auzit. Cum, frate, abia scăpasem de ea, departamentul funcţionează, n-am restanţe, menţin curăţenia, mi-e aşa de bine fără creatură şi-acum o iau de la capăt? Iar obrăznicii, iar aere de "cine-s eu", iar mofturi, iar tupeu şi aroganţă, iar mizerie şi dezordine? Nu mai vreaaaaaau, mă gândeam şi mă jeluiam în sinea mea, dar în acelaşi timp, păstram o urmă de speranţă: eram aproape sigură că nici Musiu Şarl n-o mai vrea în acelaşi departament :D Ce nu ştiam însă era... cât de tare n-o mai vrea, cât de atent a fost la felul în care am preluat eu practic toate treburile şi-n ce măsură diferenţa dintre "înainte" şi "după" l-a determinat să rupă pisica-n două. A fost o reală surpriză să aflu toate astea. Şi încă o şi mai mare surpriză a fost să constat cât de obraznică şi de stupidă poate să fie Insipida, deşi credeam că-n privinţa asta nimic nu m-ar mai surprinde.

"Pe surse”, adică de la team leaderi, am aflat că Musiu Șarl n-ar mai dori s-o aducă pe Insipidă în departament, dar încă nu era pe deplin hotărât în privința asta. Așa se prezentau lucrurile acum câetva săptămâni, dar exact în perioada aia, obrăznicătura a comis două greșeli decisive. 
I-a dat mail lui Musiu Șarl: ”După cum știți, de la 1 iulie mă întorc. Iată în ce departamente aș dori să lucrez: X, Y, Z”. Acum, trebuie să menționez că ”X” este departamentul nostru (al meu, actually :D), iar Y și Z sunt alte două puncte de lucru pe care ea le-a trecut acolo așa, ca să fie... Munca nu e nici pe departe la fel de interesantă, ba aș spune că e monotonă și grea. Ea mai lucrase ocazional și acolo și știu sigur că nu-i place. Oricum, era convinsă că va fi primită cu flori și covor roșu.... așa că trebuie să fi fost un real șoc pentru ea când a citit răspunsul lui Musiu Șarl: ”Y - mai vedem, Z - poate, X - exclus”.  Nu și-a dat seama ce gafă a făcut (normal ar fi fost să întrebe unde s-ar putea găsi loc pentru ea... nu să se-apuce de înșirat preferințele, că doar nu vorbea cu servitorul ei personal) și-a comis a doua greșeală, încă și mai mare. ”Vorbiți serios?”, i-a scris înapoi. No, no, no! I-a pus decizia și autoritatea sub semnul îndoielii, biiig mistake! 

Ce i-o fi răspuns el (sau dacă) la întrebarea-minune, habar n-am. Nu eram nici acum sigură că s-a hotărât să n-o mai aducă în departament, deși primisem multe semnale pozitive; aflasem că e foarte mulțumit de felul în care gestionez eu lucrurile, de faptul că nu mă amestec unde nu-mi fierbe oala (Insipida era extrem de băgăcioasă, își depășea frecvent atribuțiile și una-două era pe capul lui, anunțându-mă cu importanță ”mă duc să discut cu șeful”) și, de asemenea, de faptul că păstrez curățenia. Mda, ăsta a fost un factor mai important decât și-ar fi închipuit oricine. Omul este un maniac al ordinii :D Nu suportă dezordinea și mizeria, or Insipida lăsa o veritabilă cocină pe oriunde trecea. Dacă tot mi se lăuda că ”îl cunoaște” pe Musiu Șarl, s-ar fi cuvenit să știe cât de mult contează asta pentru el :))) Eh, nu știa, sau nu i-a păsat, crezându-se de neînlocuit. Big mistake, din nou!  

Joia trecută am avut o treabă cu el şi m-am dus în birou. Discutăm, lămurim şi pe urmă omul începe să-mi povestească de nişte măsuri pe care are de gând să le ia pentru a-mi uşura şi eficientiza şi mai mult munca. "E important să fie totul cât mai rapid şi uşor pentru dumneavoastră, fiindcă sunteţi singură şi veţi fi şi în continuare. Doamna Cutare, când se întoarce aici pe 1 iulie, nu mai revine în departament". 

Stop-cadru, mi-au luat foc obrajii şi-am făcut ochii ca la melc. Nu-mi venea să cred ce aud. "Mda", zice, "va fi repartizată în altă parte, încă nu m-am decis unde, însă în departamentul X cu siguranţă nu mai vine. În primul rând, pentru că nu mai e nevoie; dumneavoastră vă descurcaţi singură, iar când e un volum prea mare de muncă, vă dau oameni să vă ajute. Şi-n al doilea rând, nu mai vreau eu să vină".
Am căscat ochii şi mai tare, dacă aşa ceva mai era posibil.
- Nu mai vreau să revină, pentru că de când a plecat am observat în departament nişte schimbări, pe care intenţionez să le păstrez.

HA! Dacă asta nu e o laudă implicită, atunci nu ştiu ce mai e :D Am mai sporovăit niţel, am mai făcut nişte glume (dar nah... de cu totul alt gen decât Insipida, în sensul că eu îmi cunosc lungul nasului) şi-am ieşit din biroul lui simţindu-mă ca Walter White din "Breaking Bad" după ce-a murit Gus: "I won!" :)))

Da... aşa mă simt. Deşi n-am avut absolut niciun rol în căderea ei în dizgraţie (ba dimpotrivă; am înghiţit enorm din partea ei, am suportat nedreptăţi şi zeci, sute de obrăznicii), mă simt ca un învingător. A văzut-o şi şeful, în cele din urmă, ce soi e. Şi, mai important, m-a văzut şi pe mine. I won I won I won I won I won I won I won :D (mă scuzaţi :)) ).

Judecând după felul în care l-am văzut reacţionând de-a lungul anilor în situaţii asemănătoare, va rămâne neclintit în decizia lui. Şi, puteţi să mă consideraţi fraieră, dar pe undeva mi-e milă de Insipidă :)) Nici nu ştie ce-a lovit-o, era ultima chestie la care s-ar fi aşteptat, probabil e buimacă. Ştiu... şi-a făcut-o cu mâna ei, s-a crezut miezul din dodoaşcă, a întins coarda până când a plesnit... dar tot mi-e milă de ea, nah :)) Îmi trece însă când recitesc primele două articole al căror link-uri le-am pus mai sus :D

(Chestiunea supremă ar fi fost ca atât Musiu Șarl, cât și șefa mea, să recunoască faptul că mi-au făcut o mare nedreptate acum trei ani. N-o să văd așa ceva, știu. Dar sunt mulțumită și cu atât :)) ).