luni, 31 august 2015

Live blogging: concert dirijat de Zubin Mehta la Festivalul ”George Enescu”


N-am mai făcut asta niciodată până acum, nu e chiar live blogging în adevăratul sens al cuvântului (având în vedere că urmăresc concertul pe Internet și nu la fața locului) și nici n-am pretenția c-o să iasă grozav, dar să-ncercăm :)

- Streaming-ul merge excelent, ceea ce am remarcat și aseară, în concertul de debut al festivalului. Se aude și se vede foarte bine, fără întreruperi. O mare bilă strălucitor de albă pentru administratorii site-ului festivalenescu.ro.

- Se anunță că, din pricina unei intervenții chirurgicale suferite la genunchiul drept în urmă cu două săptămâni, Zubin va dirija stând pe scaun. 


- Ora 19.30 la mine, 20.30 în România. Intră pe scenă sprijinindu-se într-un baston. Publicul îl ovaționează în picioare. Mi se umezesc ochii. 

- Prima lucrare din repertoriul serii este Simfonia de Cameră Nr. 1 de Aron Schönberg. N-am mai ascultat-o și sunt în egală măsură sceptică și curioasă: e un compozitor modern și știu că a fost profesorul lui Anton Webern, cel care mi-a pus nervii la încercare în cadrul unui concert la care-am fost anul trecut la Baden Baden. Dacă elevul a ”reușit” asta, profesorul oare ce-o mai face? 

- Vreo douăzeci de minute mai târziu (e o piesă relativ scurtă, așa cum sunt multe dintre creațiile moderne), decretez: nu e chiar insuportabil. Ba aș putea spune că e o muzică mai digerabilă decât a lui Webern. Mai melodioasă, cumva mai accesibilă. O surpriză plăcută pentru mine, în măsura în care nu sunt familiarizată cu limbajul compozițiilor moderne.

- Zubin se înclină și se îndreaptă spre culise. Îl ”petrec” cu privirea cum merge încet, cu pași mici și precauți, ajutându-se de baston.

- În partea a doua a concertului urmează grandioasa Simfonie nr. 8 de Anton Bruckner. Am ascultat-o pe bucăți, niciodată de la cap la coadă și niciodată într-un concert, așa că în seara asta a fost o premieră pentru mine. Este o lucrare foarte elaborată, intensă, grea, considerată de specialiști drept o adevărată ofrandă pe altarul simfoniei ca formă muzicală. De altminteri, Zubin precizează într-un interviu acordat recent: ”Există atât de multe simfonii despre care se poate spune că sunt capodopere ale romantismului. A opta de Bruckner este una dintre ele. Punctul culminant al Adagio-ului este unul dintre cele mai cutremurătoare momente din istoria muzicii”. 

- Orchestrația este amplă, amintindu-mi cumva de lucrările lui Mahler. Puține sunt instrumentele care lipsesc de pe scenă; începând de la viori, viole, violoncele și contrabași, continuând cu oboaie, flaute, clarinete, fagoturi, corni și două harpe și până la trompete, tube, tromboane și instrumente de percuție, toate se contopesc într-un ansamblu plin de substanță și culoare. Ascult pentru prima dată simfonia integrală, sunt atentă la muzică, dar și la detaliile de ordin vizual. Un prim-plan arată degetele unei violoniste executând un tremolo subtil, de mare efect. Îmi spun că, dacă m-aș mai naște o dată, mi-ar plăcea să cânt la vioară. 

- Zubin dirijează, evident, fără partitură. Scaunul pe care stă e suficient de înalt încât să-i permită să aibă toată orchestra sub ochi. Indicații uneori discrete, alteori ample. Uneori numai din priviri, alteori cu bagheta, alteori (și) cu un gest al mâinii. Un zâmbet apreciativ pentru corniști. Și, ceea ce cu siguranță nu se vede foarte des în concertele lui, o privire critică și contrariată în stânga, spre viori. Ceva n-a fost bine. A durat o secundă, însă în mod evident a fost neplăcut surprins. N-aș dori să fiu în pielea muzicianului care a greșit. 

- Lucrarea se încheie într-o notă puternică, unitară, cu accente dramatice. Sala explodează în aplauze și mă pomenesc aplaudând și eu, din fața calculatorului. Zubin părăsește scena doar pentru a reveni de mai multe ori, chemat de ovațiile publicului care nu-l lasă să plece. Pășește atent, parcă ezitant, dar rămâne la fel de maiestuos. Bastonul nu-i știrbește cu nimic grandoarea. 

Zâmbesc așa cum demult n-am mai făcut-o. A fost un concert extraordinar și-mi pot imagina impresiile și senzațiile celor din sală. Abia aștept seara de mâine: urmează Mahler, de-a cărui creație mă leagă atât de multe amintiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu