Coleg nou, pericol public

Timp de trei luni, voi avea pe cineva în departament. Un plod de vreo 19-20 ani, care face o specializare în logistică și, ca parte a instruirii lui, trebuie să absolve câte un stagiu de trei luni în fiecare secție a companiei.
Nu e primul care vine la noi, au mai fost trei până acum. Dar individul ăsta e cu totul și cu totul special.

Colegii mei și team leaderii de la sortare/ ambalare, unde și-a efectuat deja stagiul, respiră ușurați că au scăpat de el. La fel și celelalte secții prin care a trecut până acum.
Pe mine mă compătimește absolut toată lumea. Am fost întrebată dacă nu cumva aș dori un șnaps (ba ce-aș mai fi dorit). ”Ah, săraca Greta”, oftează colegii când dau cu ochii de mine. Cei de la secțiile unde a fost îmi zâmbesc cu înțelegere, stil  ”da, știm cum e!”.
Sfârfâlică mi-a demonstrat susținere totală, în felul lui clasic și inconfundabil: ”Greta, crede-mă că te înțelegem cu toții, dar nu ai de ales”. Mno, superb sau ce? :))
Musiu Șarl face mișto de mine. ”O să solicit o primă specială, pentru nervi făcuți ferfeniță”, l-am anunțat azi. ”Numai trei luni trebuie să rezistați”, m-a consolat 'mnealui, de parcă aș fi fost trimisă într-o colonie de penitență sau ceva pe-acolo.

Plodul, pentru care încă nu am o poreclă, este o catastrofă. Ba nu, CATASTROFĂ. Leneș, total neimplicat, delăsător, împrăștiat și de-o obrăznicie incredibilă. Îi explici de zece ori un protocol, a unșpea oară se împotmolește de la prima etapă și apoi se ofuscă: ”Sunt nou aici, trebuie să mi se arate!”.

Azi îi explicam, cred că a treia sau a patra oară, felul în care se schimbă statusul anumitor comenzi. Sunt niște simboluri cu numărul comenzii pe acolo care, în funcție de niște parametri activați de noi, își schimbă culoarea: din roșii devin albastre. Ceea ce înseamnă că-n acel moment comanda e completă și poate fi expediată. 

Plodul se uită la mine căpiat, de parcă-i detaliam dovezile existenței extratereștrilor. ”De ce se face albastru acolo?”, întreabă.  

N-o fi înțeles procesul, îmi zic, inspir adânc și reiau explicațiile cu elan, da capo. ”Asta am înțeles”, glăsuiește ipochimenul, ofensat nevoie mare că l-am bănuit de nepricepere. ”Ce vreau eu să știu este ....” (pauză de efect, în care privea concentrat monitorul).... ”de ce au ales tocmai culoarea albastră?”. 

No comment! Deci cam așa se prefigurează următoarele trei luni. Nu, nu vreau să mă gândesc la felul în care-o fi fost selectat inutilul ăsta pentru specializare. Nu vreau și gata. 

Astăzi, la capătul primei zile în care l-am avut la mine, am înfăptuit următoarele:

- Mi-am uitat jacheta la serviciu;

- Am uitat să scanez cardul de acces la plecarea acasă;

- Am vrut să descui mașina cu portofelul.

Și n-a fost decât prima zi. Suspectez că mă voi distra din ce în ce mai intens.