Așa cum se întâmplă în fiecare an și cum m-am obișnuit deja, supermarket-urile din Germania sunt pline, încă de la jumătatea lunii septembrie, de Moș Crăciuni și de globuri de ciocolată, de turtă dulce, figurine de marțipan, biscuiți cu scorțișoară și vin de fiert (adică e gata condimentat și nu-i mai trebuie decât un clocot-două, plus gură care să-l bea).
Ce contează că toamna e în deplinătatea ei și frunzele încă se mai țin de ramuri, chiar dacă s-au uscat, ingălbenit, înroșit sau împortocalit. Ce contează că e vremea dovleacului și-a prăjiturilor cu prune. În magazine a venit Crăciunul de mai bine de-o lună.
Nu fără surprindere, constat că treaba asta... începe să nu mă mai deranjeze. Și nu cred că e vorba doar de obișnuință. Desigur, nu pot spune că-mi place să vină Crăciunul atât de timpuriu. Dar în același timp, nu-mi mai doresc doar să dispară, să treacă.
Să fie oare un semn că-mi recapăt iarna? Cea pe care o căutam acum doi ani și-n mulți alți ani din urmă?
Nu știu. Cred că-i prematur să mă gândesc la asta. Ar fi frumos să fie, deși se spune că, ceea ce nu trăim la timpul potrivit, nu mai trăim niciodată.
O să-ncerc să mă bucur de iarnă. Am să port cerceii ăștia, pe care i-am cumpărat anul trecut:
O să-mi mai iau câteva perechi în același stil.
O să-ncerc să prind un fulg de zăpadă.
Și-o să încerc să-mi regăsesc bucuria iernii și-a Crăciunului.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu