Migdale de la mama

N-am mai scris de două luni despre mama, dar asta nu înseamnă că prezența ei s-ar fi diminuat vreun pic în gândurile mele. Continuu să-i vorbesc, să privesc stelele și să mă-ntreb dacă nu-i și ea pe vreuna dintre ele, continuu să contemplez scurgerea neverosimil de iute a timpului de când a plecat, iată, cea dintâi toamnă fără ea... și, cel mai important, continuu s-o simt aproape. Parcă tot mai mult și mai pregnant pe zi ce trece, într-o mie și una de privințe. 

Nu pot să vă descriu cât de ”lângă mine” o simt. Nu pot să vă descriu ce simt dimineața, în drum spre serviciu, când privesc cerul colorat de zorii unei noi zile în nuanțe de auriu. ”E frumos la tine, mami”. 

Instinctiv, o invoc de fiecare dată când vreau ceva, când nu-mi iese o chestie sau alta, sau mi-e inima grea, sau am nevoie de ajutor. O chem și pentru lucruri importante, și pentru unele banale, dar pe care mi le doresc, uite-așa. Ce dacă sunt fleacuri? Ea e și va fi întotdeauna mama mea, la care alerg de fiecare dată când am nevoie de ceva, orice. Și când nu am nevoie...

Sâmbătă am umblat prin oraș cu niscaiva treburi și, de cum am ajuns în zona pietonală, m-a luat de nas mirosul de migdale prăjite și glazurate cu zahăr. Calde, aromate și crocante, am simțit că leșin de poftă, deși am parte relativ frecvent de astfel de delicatese - sunt specifice piețelor de Crăciun, bâlciurilor anuale, manifestărilor dedicate zilelor orașului șamd. La început am fost nebună după ele, apoi s-a mai domolit entuziasmul și-mi luam din an în Paște. 

Eh, dar sâmbătă m-a pocnit grav. Voiam neapărat și imediat un cornet de migdale rumene și atâââât de bune! 2,50 euro cornetul (100 de grame). Mă caut rapid de mărunțiș în portofel, nu am. Nu mi se întâmplă des să n-am bani cash, dar uite că se întâmplă acuma. Nicio problemă, banca e vizavi, mă duc să scot ceva de la bancomat. Din spatele ușilor închise, un afiș îmi face în ciudă: ”din motive de securitate, bancomatul nu va funcționa decât în timpul orelor de program cu publicul”. Cum ziceam, era sâmbătă, deci publicul n-avea program.

La naiba. Mă scobesc în buzunarele blugilor, unde găsesc de regulă niște monede rătăcite, scăpate de furia automatului de cafea de la serviciu. Nu și acum. Pescuiesc doar o inutilă monedă de cinci cenți. 

Și ce frumos miros obrăznicăturile alea de migdale, pffff.

Mă resemnez și dau să mă îndepărtez de stand. Tocmai azi să n-am bani la mine. Lasă că vin peste câteva zile și-mi iau cinci cornete, să-mi ajungă. ”Hehe, mami, n-ai făcut și tu ceva încât să găsesc niște monede uitate pe undeva...”, surâd. 

Și bag mâna în buzunarul gecii. Nu era deloc frig, deci nu știu de ce-am făcut așa. Geaca o purtasem cu vreo săptămână în urmă, și nu la serviciu (fac precizarea asta pentru că prin buzunarele mele nu se găsesc monede decât dacă port hainele respective la muncă, ergo am mereu bani mărunți la îndemână pentru automatul de cafea). 

Și spre autentica-mi uluire găsesc două monede, despre care-n niciun caz nu-mi aminteam cum au ajuns acolo, taman în geaca mea ”bună”, pe care n-o port la serviciu. O monedă de doi euro și una de un euro. Suficient pentru cornetul cu migdale. 

Întâmplarea asta a fost doar un exemplu din cele multe, foarte multe.  E aici.

Mulțumesc, mami.  Au fost delicioase.