Salată de weekend (XXI)

A trebuit să mă uit în arhivă ca să-mi aduc aminte când am făcut ultima salată: în martie. Pfuai de mine, ce-ajunge omu'. Deloc de mirare că o foarte dragă prietenă m-a întrebat recent ”cum stau cu caloriile”. Prost stau, soro, prost de tot...

Așa că hai la salată, că mâine vine vara și iar mă vedeți boscorodind cântarul. Nu c-aș avea cine știe ce ingrediente, dar decât deloc.... 

1) În ultima vreme am citit două cărți interesante, despre care nu m-am hotărât dacă să scriu o postare dedicată sau nu. ”Biblia pierdută”, de Igor Bergler și ”Virusul Mona Lisa”, de Tibor Rode. Prima e un thriller istoric, a doua tot un thriller, dar după cum se și înțelege din titlu, cu un subiect din lumea artei. Mi-au plăcut și le recomand ca lectură de vacanță. 

2) Tot la capitolul cărți, am reluat de câteva zile ”Beethoven - revoluționarul singuratic”, una dintre cele mai aclamate biografii ale compozitorului. Prima dată am citit-o în urmă cu patru ani și țin minte că pe alocuri m-am chinuit cu ea, deși per total mi-a plăcut. Am simțit nevoia să mă întorc la ea, nu știu de ce.  Sau nu la ea, ci la el. La Beethoven 🙂 Lectura curge mult mai lin acum, cu toate că nu mi-e clar motivul exact; poate pentru că n-o citesc pentru întâia oară, poate pentru că știu mai multă germană ca atunci, poate pentru că sunt mai pregătită pentru această poveste de viață decât eram în 2014...

3) Astăzi cică a fost ziua internațională a blondelor, dacă nu știați. În calitate de fostă blondă, aplaud inițiativa (da-n același timp mă întreb de ce era nevoie de-o zi ca asta). Eu am renunțat la cosițele bălaie în 2014 și nu cred că mă mai întorc la ele prea curând. Poate doar când voi încărunți, cred că albul e mai ușor de mascat cu blond decât cu șaten deschis, cum sunt acum.

Așa arătam blondă, apropo. Deși asta fusese mai degrabă o eroare a coafezei. Probabil că aș fi putut funcționa ușor pe post de far sau ceva. 

4) În seara asta am urmărit tradiționalul Summer Night Concert al Filarmonicii din Viena, dirijat anul acesta de Valery Gergiev. Mulți tineri în public, din ce-am observat. Mi-a plăcut foarte mult, repertoriul fiind în mare parte italian, cu lucrări de Mascagni, Puccini, Verdi, Rossini și alți câțiva - iar solista, Anna Netrebko, a fost fenomenală. Cât pe ce să sar de pe canapea la bis - una dintre ariile mele preferate, ”O Mio Babbino Caro”, de Puccini. Tocmai o fredonez cu patos, de altminteri. Bărbate, dacă ne vine vreo amendă pentru tulburarea liniștii, va fi numai din cauză că pe nevastă-ta o chinuie talentul. Arta cere sacrificii. 

Cam mică salata de azi, dar asta avem, cu asta defilăm. Mă duc la culcare înainte să cedez tentației de-a cotrobăi prin frigider.

PS: așa, că mi-am adus aminte. Dacă mâine e ziua copilului din mine and all that jazz, eu de ce mă duc la serviciu? 😏 Asta se numește exploatarea copiilor, săriți!