La pas prin Cetatea Eternă (I)

M-am întors de câteva zile de la Roma și, cu toate că nu pot spune că aș reveni acolo mâine, mă bucur foarte mult că am ajuns în sfârșit să o cunosc și îi port o amintire frumoasă.

Știu că n-am încheiat (nici acum!) serialul american. Îl voi continua, desigur - nu am nicio intenție să-l las de izbeliște, de-ar fi și numai pentru că nu am povestit încă nimic despre Las Vegas - dar va fi pus oficial ”on hold” până termin cu Roma. Am observat că pe măsură ce trec săptămânile, emoțiile și amintirile se estompează (fapt cât se poate de previzibil, de altfel) și nu vreau să se întâmple asta din nou. 

Așadar, Roma 🙂 Nici nu-mi mai aduc aminte de când îmi doream să o văd; îmi pare că dintotdeauna. Am citit ”Agonie și Extaz” și ulterior o carte care analizează Capela Sixtină, cu ochii împăienjeniți; atât de mult voiam să ajung să văd cu ochii mei Pietà, Moise, picturile lui Michelangelo, să mă plimb pe străduțe, să arunc monede în Fontana di Trevi, să merg la Vatican... În fine, clișee turistice, s-ar putea spune - dar fiecare dintre acestea era important pentru mine, mă documentasem, citisem, știam cine a fost Bernini, nu mă duceam la Roma ca musca la arat. 

Dacă mi s-ar cere să descriu capitala Italiei în două cuvinte, aș spune că e fermecătoare și zgomotoasă. Niciodată n-am văzut atâția oameni la un loc, niciodată n-a trebuit să-mi fac de-atâtea ori loc dând din coate, niciodată n-am auzit atât de multe limbi străine vorbite simultan (ca la un fel de Turn Babel al zilelor noastre) și cine crede că e dificil de șofat în București, ar trebui să vadă cum e traficul în Roma. Eu n-aș conduce nici 30 de metri sau ce zic eu, nici măcar 10. Sunt enorm de multe mașini, încă și mai multe scutere, iar turiștii se scurg în valuri pe străduțele adesea foarte înguste. Trotuarele sunt neîncăpătoare, de multe ori oamenii circulă pe carosabil. Nu am văzut prea multe biciclete, însă. Ceea ce m-a surprins a fost că am auzit foarte puține claxoane și niciun șofer înjurând. La cât de temperamentali sunt italienii, chiar m-am mirat.

E posibil însă ca explicația să fi fost una cât se poate de prozaică: prezența masivă a poliției. Nu exagerez cu nimic spunând ”masivă”. În viața mea n-am văzut atâta poliție la un loc (poliția comunitară, poliția națională, Carabinierii și armata), practic tot centrul turistic al Romei și Vaticanul erau pline de poliție. La intrarea în bisericile papale (adică în cele în care slujește Papa), la Muzeul Vatican și la Colosseum erau puncte de control cu detectorul de metale, ca la aeroport. 

Pe de-o parte, asta-ți inspiră siguranță. Pe de alta, te face să întrebi ce se întâmplă. O fac doar din prevedere? Sau se află sub un înalt grad de risc?

Ca-n orice locație cu mulți turiști, era plin de vânzători ambulanți. Ce nu vindeau! Selfie stick-uri, acumulatoare pentru baterii, poșete ”de firmă” contrafăcute, eșarfe, pelerine de ploaie și umbrele, apă (un euro sticla de 0,5 litri, dar nu mai faci mofturi când stai de-o oră la coadă la intrarea în Colosseum, în plin soare), evantaie, șepci la suprapreț... Și erau mulți, foarte mulți, practic săreau pe tine de cum apăreai în perimetru și se băgau imediat în sufletul tău. 

- Hey, man, how are you today. Wanna buy this? This is great stuff, I tell ya. Come on man, this is cool. Speak to me, man. Wanna have it? Only 10 Euro, man.

Îi refuzai politicos, unii se retrăgeau imediat, alții se mai țineau după tine, dar tot te lăsau în pace până la urmă. Și aici cred că avea poliția un rol important. Eu m-am ales și cu o înjurătură la Vatican. În poloneză, după ce replicasem cu un ”no, thank you” la o ofertă de-a cumpăra nici nu contează ce. 

Aerul vetust al Romei este unul autentic: exact așa te aștepți să fie Cetatea Eternă. La tot pasul dai peste șantiere arheologice, multe dintre ele cu vizitatori 🙂 perfect integrați în peisaj. Cine-a spus că Roma este un uriaș muzeu în aer liber nu a exagerat deloc.

 S-a compus inclusiv un poem simfonic despre ei: pinii din Roma.

Mi-a plăcut. În cele șase zile petrecute acolo, am văzut-o pe îndelete (inclusiv în afara centrului turistic), am mâncat bunătăți (revin cu povestea pe tema asta), mi-am împlinit visul de-a vedea obiectivele menționate la începutul acestui articol, am luat o infimă părticică din Roma cu mine. Cine știe, poate ne vom revedea cândva...  🙂