duminică, 9 septembrie 2018

Fair-play-ul, în genunchi


N-aveam în plan să urmăresc finala feminină de la US Open, dar când jupânul mi-a zis că l-a văzut pe Pierce Brosnan în tribună, am dat drumul degrabă la televizor. Ca să vedeți și voi cât de superficială pot să fiu - aleg să mă uit la o finală de Grand Slam nu pentru spectacolul tenisului în sine, cât pentru a vedea un Jose Armando. 

Între noi fie vorba, eram convinsă că e un meci cu final deja anticipat. Serena Williams, legendă a tenisului feminin mondial, cea mai titrată jucătoare din toate timpurile, cu 23 de titluri de Grand Slam la simplu (cu tot cu alea de la dublu și dublu-mixt, înțeleg că are 39) versus Naomi Osaka, recent apărută în prim-planul WTA, cu evidente fluctuații de ordin psihologic - cum și Simona avea pe vremuri și cum, din păcate pentru ea, mai are și acum câteodată - cu puțină experiență și fără niciun titlu de Grand Slam în palmares. 
O s-o facă praf Serena, mi-am zis, dar încă de la primele schimburi de mingi a fost evident că lucrurile stau mai degrabă invers. Serviciul Serenei, arma ei cea mai puternică, nu mergea deloc, Naomi returna impecabil aproape orice ghiulea venită din partea cealaltă a fileului, schimburi scurte de mingi, un ritm de joc parcă sacadat, făcea as după as și setul s-a tranșat în vreo 35 de minute cu un 6-2 lipsit de echivoc. 

Mă așteptam ca în setul al doilea să se schimbe lucrurile, după ce Serena se va fi recules. Și ce-i drept, s-au schimbat... dar într-un fel care a făcut ca meciul de aseară să intre în istorie pe ușa din dos. 

Serena avea 3-1 și eu eram pe modul ”na poftim, n-am zis că așa o să fie?”. Din acel moment însă, lucrurile au luat-o la vale. Antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, i-a făcut de două ori un semn clar din tribună, indicându-i să atace mai mult la fileu. Așa ceva se numește On Court Coaching (OCC) și este interzis la meciurile de Grand Slam. La celelalte partide din circuit e permis, dar la GS-uri ești pe barba ta. Arbitrul a sesizat și a penalizat-o pe Serena cu avertisment - lucru de altfel specificat limpede în regulamentul WTA. Regulament pe care Serena nu părea să-l cunoască, ea lansându-se într-o tiradă isterică la adresa arbitrului. 
De-acolo, s-a dus totul pe apa sâmbetei. A ratat unica șansă de a întoarce meciul, Osaka făcând 3-2 și Serena s-a pierdut complet cu firea: a dat cu racheta de pământ de mă mir că n-au sărit surcele din ea. Asta este de asemenea o încălcare a regulamentului - se numește ”racquet abuse” - și, pentru că era a doua (după OCC), a fost penalizată cu un punct, game-ul următor începând direct de la 15-0 pentru Naomi Osaka. 
Serena s-a năruit complet. S-a dus la arbitru și i-a urlat că e ”hoț” și ”mincinos”, l-a amenințat că nu va mai arbitra niciodată meciurile ei și per total a avut un comportament primitiv. Iar cum respectivul nu era cârlig de rufe, nu s-a lăsat intimidat de răcnetele Serenei și a aplicat din nou regulamentul: abuz verbal la adresa arbitrului, penalizare un game.


Finalul îl cunoașteți, probabil. Naomi Osaka a câștigat primul trofeu de Grand Slam din carieră, Serena a continuat să-și pună poalele tu-tu-ului în cap și să acuze arbitrajul (”sunt mamă de fată, nu aș trișa! A procedat așa pentru că sunt femeie!”), stadionul a huiduit arbitrul, Naomi nu s-a putut bucura deloc de grandioasa victorie, a primit trofeul cu stângăcie de era să-l scape din mâini, aproape nu putea vorbi de plâns, a zâmbit puțin și atunci destul de trist.


Astea au fost faptele în rezumat. Acum, pe puncte:

1) Dacă Serena își vedea de treabă după avertismentul pentru OCC (avertisment care nu a inclus nicio penalizare, dat fiind că era prima abatere), meciul putea arăta cu totul altfel. Cu alte cuvinte, nu ceea ce s-a întâmplat a pierdut-o, ci felul în care a reacționat la ceea ce s-a întâmplat.

2) În Social Media, opiniile s-au scindat. 60% sunt de părere că Serena s-a comportat ca ultima țață, 40% acuză arbitrul că a aplicat ”prea dur și lipsit de tact” regulamentul. În realitate, arbitrul chiar a avut ceva răbdare, nu a aplicat a treia penalizare de la primele urlete și jigniri, cum ar fi trebuit de fapt. Și nu, arbitrul n-a făcut pe polițistul, cum de asemenea s-a spus. El a aplicat regulamentul și de altfel, a plătit pentru asta: nu i s-a mai acordat trofeul la finalul partidei, așa cum este uzanța. Probabil organizatorii s-au temut de reacția tribunei, care huiduia (ce atitudine sub orice critică...).

3) Aceiași 40% de mai sus consideră că ”Serena ar fi trebuit înțeleasă”. Că e o mare campioană, că a născut, că a avut cinci operații, că a stat departe de fiica ei. Simt că mă enervez numai cât am scris tot pomelnicul ăsta. Dar ce facem aici, jucăm tenis sau cerem favoruri și să se închidă ochii la greșelile pe care le facem? A fost alegerea ei să revină în circuit. Nu te duci pe teren cu ”hai șefu' că am fost bolnavă”. Intrat pe teren, ești doar un jucător ca oricare altul și nu ai absolut niciun drept special. Probabil că pentru ea a fost o surpriză să afle asta.

4) Absolut penibil argumentul ei suprem - ”sunt mamă de fată, eu nu trișez”. Errmm.... deci cum? Mamele de băieți sunt aprioric trișoare? Cât despre cele care n-au copii, ce să mai vorbim. Dacă ar ajunge să joace cu Serena, pesemne că s-ar cuveni să se prosterneze și să cedeze partida prin forfait. Nu-i așa? Nemaivorbind că nu și-a argumentat pledoaria cu cele 23 de titluri de Grand Slam câștigate la simplu, ci cu faptul că a născut o fată. A... ha. 

5) La fel de penibil a fost argumentul ”a făcut asta pentru că sunt femeie, când bărbații fac la fel nu sunt penalizați”, urmat de lamentabila pledoarie de la conferința de presă în favoarea ”femeilor puternice”, pentru care, iată, ea a fost azi deschizătoare de drum. Oookkkk.... 🙄
De altminteri, despre arbitru am citit că e cunoscut pentru faptul că nu se ferește să aplice sancțiuni dure când e cazul și a fost la fel de nemilos cu Rafael Nadal sau Novak Djokovic. Deci partea cu sexismul putem s-o sărim. 

(Într-o notă ușor sarcastică: dacă tot pledează Serena cu atâta elan pentru egalitatea femeilor cu bărbații, de ce nu susține și desfășurarea partidelor la feminin în 5 seturi ca la masculin, în loc de 3 câte sunt acum? Întreb, nu dau cu paru'). 

6) Și pentru că tot n-am terminat cu momentele penibile, o mențiune și pentru antrenorul Serenei, de la care a pornit de fapt totul. ”Da, e adevărat că făceam coaching”, a recunoscut el. ”Știu că regulamentul interzice, dar toți antrenorii o fac”. Alo, grădinița? ”Doamna educatoare, da' să știți că și Ionel a fost obraznic”?

În concluzie, urât nu știe să piardă Serena. Urât și nedemn. Lipsă de respect atât pentru adversar, cât și pentru regulile sportului în care a devenit legendă. Și urât se găsesc scuze unui comportament inacceptabil. 

Off topic: și după toate astea, nici nu l-am văzut pe Pierce Brosnan.

7 comentarii:

emilia. spunea...

N-am vazut partida in direct, doar rezumatul.
Imi e greu sa inteleg cum cineva poate sa-i gaseasca scuze Serenei cand ea s-a desfasurat ca un bully care poza in victima. M-am saturat deja sa aud pentru a n-spea oara ca are o fata si sa foloseasca chestia asta ca o carja emotionala. Iar motivul ca a fost discriminata ca-i femeie m-a lasat cu gura cascata, adversara fiind, ce sa vezi, tot femeie! Caci se presupune ca daca te dezavantajaza pe tine o avantajeaza pe cealalta. Bine ca n-a jucat si cartea rasismului ca era si mai de oaie. Me, me, me, printesa oparita. I-a luat momentul fetei aleia, a facut-o sa planga si tot ea s-a aratat o eroina cerand multimii sa n-o mai huiduie! Apropo de multime, atatea fete schimonosite de ura la un loc, rar mi-a dat sa vad, bine ca nu i-a lasat cu arme pe stadion ca erau in stare sa-l linseze pe bietul om.
Ce era asa greu sa depui dupa aia plangere daca chiar te simteai nedreptatita? Chiar nu mai poate nimeni sa-ti faca o observatie, sa aplice un regulament, ca sigur e ca-i din cauza ca esti femeie/neagra/mama ??? Rationamente atat de absurde pe care nu inteleg cum cineva le poate aproba.
O sa ramana o atleta mare, poate cea mai talentata din tenis, dar sigur nu stie deloc sa piarda, a fost mai mult decat penibila.

Petronela spunea...

Ce a făcut Serena la meciul ăla este absolut îngrozitor. Din rău în mai rău s-a dus. Dar eu nu am așteptări de la ea :) Nu mi-a plăcut niciodată. Dar de la spectatorii de tenis aveam pretenții...

Carmen spunea...

Am vrut sa zic, dar iata, respectabila Emilia, a exprimat perfect , tot ce-aveam eu in gusa!
Rusine, rusine, rusine! E o nesimtita!
Uite un eemplu de femei puternice, care chiar fac ceva pentru femei:
https://www.runnersworld.com/women/a22773825/defying-a-cultural-taboo-saudi-women-are-runningand-theyre-not-going-to-stop/

Serena e o magarita rasfatata!

Petronela spunea...

Acum am văzut asta https://adevarul.ro/news/sport/foto-serena-williams-umilita-intr-o-caricatura-i-a-scos-minti-americani-1_5b9745aedf52022f7551a875/index.html
Așa aș fi desenat și eu :)

Greta spunea...

Ceea ce m-a uluit pe mine a fost faptul că unele nume mari din tenis i-au luat apărarea - cum ar fi șeful WTA, Djokovik sau Azarenka.... și-l acuză pe arbitru. Păi omul ăla de ce e pus acolo? Ca să arbitreze sau să facă pe psihologul? Mi se par foarte nepotrivite reacțiile astea, pentru că pun presiune pe arbitri, mai ales în meciurile cu miză uriașă.

Greta spunea...

Mda, ai fi zis că oamenii care se duc să vadă o finală din ”sportul alb” au un anumit nivel... iată că din nefericire asta nu e mereu valabil.

Greta spunea...

Da :))) Știu că pe mulți i-a revoltat, dar eu găsesc desenul a fi deosebit de inspirat și adaptat momentului :)))