joi, 20 septembrie 2018

Mostre din viața în Germania (VII)


După cum pe bună dreptate și nu o dată am zis, (nici) în Germania nu curg ambrozie și nectar la chiuvetă și nu găsești câini cu Brezel în coadă. Altfel spus, nici aici nu sunt toate roz bombon. Azi, una albă și două mai puțin.


1) De curând, jupânul a vrut să sune la Protecția consumatorului, pentru a se informa în legătură cu o problemă. În centrală, o pitulice l-a întrebat ce dorește: să solicite consultanță sau să depună o reclamație? Mă rog. Nu c-ar fi putut rezolva neapărat ceva cu vreuna dintre cele două opțiuni. 
Consultanță - a primit un număr de telefon taxabil (1 euro pe minut. Chilipir curat, bibicule).
Reclamație - i s-a dat o adresă de mail. Don't hold your breath, cum ar veni. 
Din fericire pentru nervii noștri, s-a rezolvat fără a mai fi nevoie de prețioasele, by all means, servicii ale lor. Însă mi-a plăcut, ce să zic. Vrei un sfat, plătești. Vrei să reclami, scrie-ne și te căutăm noi... cândva.

2) Cu toate că multă vreme am fost de altă părere, tindem să ne răzgândim și să luăm în calcul ipoteza cumpărării unei locuințe, într-un viitor apropiat. Până nu demult eram mulțumiți cu postura de chiriași, dintr-o sumedenie de motive. Acum însă am zis că parcă am vrea ceva al nostru, chiar dacă pentru asta va trebui să ”ne băgăm la rate” pentru următorii, nu știu, 20-25 de ani. 
Mda. Numai că am aflat ceva interesant. Dacă, Doamne ferește! se va întâmpla să ajungem în situația de-a nu mai putea munci, respectiv de-a nu ne mai putea întreține (după expirarea unei eventuale perioade de șomaj), prea bunul stat german nu ne va acorda niciun sprijin, ci ne va impune să vindem casa. Ceea ce mi se pare o adevărată porcărie. Va trebui să ne interesăm cum stau lucrurile din postura de pensionari (nici aici nu-s grozave pensiile, putem trece asta ca 2 bis). 
Serios. Cum să ți se impună să vinzi casa? Pricep să-ți ceară să lichidezi o eventuală asigurare de viață, dacă o ai, de exemplu... dar să fii obligat să-ți vinzi locuința, asta mi se pare o formă de abuz.  
Omul chiar îmi povestea că a auzit de cazul unui zidar care se pensionase pe caz de boală și statul nu-l ajuta cu minimul necesar pentru subzistență, pentru că avea o dărăpănătură de casă considerată ”avere”, pe care i se cerea s-o vândă. Ruina fusese declarată ca fiind nevandabilă, dar asta nu interesa pe nimeni.

3) Hai să dregem busuiocul pe final și să menționez bila albă. Casa de Asigurări de Sănătate la care suntem înscriși decontează suma de 40 de euro pentru fiecare periaj dentar profesional (pe care-l plătești din buzunar și costă între 70 și 100 de euro, în funcție de cât de obraznic e stomatologul tău). Mi se pare un demers excelent, cu adevărat menit să te încurajeze să-ți faci periaje cu regularitate și astfel să previi. 

Punctul 2 continuă să mă enerveze ori de câte ori mi-aduc aminte de asta. Exagerez, oare...?

6 comentarii:

  1. Si aici e la fel, daca nu-ti mai poti permite plata ratelor, iti vinzi locuinta si traiesti mai ifetin. Desi suedezii sunt renumiti, pentru ajutoarele sociale, foarte generoase, daca ai locuinta proprietate personala, poti sa uiti, nu primesti o letcaie. Si daca stai sa te gandesti, e corect! Altfel, cum aperi sistemul de protectie sociala, de abuzuri, care, oricum, nu lipsesc?
    Bafta la cautari si sa va luati un cuib pe gustul vostru!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, și totuși nu mi se pare chiar corect. De ce să te oblige să-ți vinzi locuința? Nemaivorbind că mai mult ca sigur o vinzi în pierdere, nu mi se pare drept să te oblige la asta, dacă nu mai poți munci...
      Abuzurile se pot ține sub control prin documente medicale care să ateste eventuala incapacitate de muncă, monitorizarea aplicațiilor pe care le trimiți pentru job-uri etc.
      Mulțumim pentru gândul bun, adevăru-i că am cam ajuns să ne dorim asta.... :)

      Ștergere
  2. Adică să preia statul ratele apartamentului, sau cum? Statul acorda un nivel minim de trai dar nu preia datoriile la bancă.In România stau lucrurile diferit?
    Nu mai poti lucra, primesti si ajutor social si ti se achita si datoriile?

    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e România, e Germania :) Și nu, nu preia statul nimic... ci într-o situație în care nu mai poți lucra (sau ai depășit perioada maximă de șomaj), ești obligat să-ți vinzi casa și să trăiești din banii obținuți.
      Dacă nu ești proprietar de locuință, primești însă ajutor. Dar mie mi se pare nedrept, în general, pentru prorietarii care ajung în situații nefericite.

      Ștergere
  3. In Australia sint doua categorii: pensioners (care primesc pensie de la stat) si retirees (care nu primesc pensie de la stat, se autofinanteaza din fondurile private de pensii). Nu stiu sigur cum se face delimitarea intre cele categorii, dar daca un retiree are venituri intr-un an (gen a vindut o proprietate ori a mostenit ceva) atunci primeste scrisoare sa plateasca inapoi statului suma corespunzatoare serviciilor sociale primite de la stat (chiar daca nu primesc pensie, au reducere la transportul in comun si utilitati). La pensioners se reduce ori elimina pensia primita de la stat daca au casa /bani in banca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, deci pe undeva sunt niște asemănări cu sistemul german. Probabil că în multe alte țări e la fel. Cu toate astea, nu știu... e nedrept. Sau așa mi se pare mie, poate greșesc. Dar totuși, cum mai încurajezi oamenii să-și cumpere propriile locuințe, din moment ce ei știu că, dacă au ghinion, pierd tot?

      Ștergere