Salată de weekend (XXVII)

Vine primăvara, facem salată. Că din octombrie n-am mai făcut, să-mi fie rușine la ficsonomia obrazului, vorba unui personaj al lui Caragiale.

1) Care tocmai m-a pocnit o revelație. 

Fraților, eu n-am răbdare să stau la telefon. Adică să ne înțelegem, pot tolocăni două ore cu real succes (pe verificate). Dar nu am răbdare să stau, adică să șed binișor pe scaun. Nici măcar cinci secunde. 

Dacă sună telefonul și stau jos, mă ridic imediat - ai zice că sunt tovarășu' director Guzgan din sceneta ”Ofelia Piloiu”, deși el o făcea din slugărnicie. Și nu doar că mă ridic, pornesc și la plimbare, în sus și-n jos.

În cazul în care sunt la serviciu și am nevoie de ceva informații din sistem, mă uit pe monitor tot din picioare (deși clar mi-ar fi mai ușor stând jos, dar mi-e peste putință). Și după aia pornesc din nou la plimbare.

Pasămite reflectam mai devreme că, așa stând lucrurile, o conversație telefonică de două ceasuri e fitness în toată regula. Păi să tot fie câțiva kilometri parcurși. Să-i spunem, așadar, fitness telefonic.

2) După cum probabil știți, alaltăieri a murit Karl Lagerfeld, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost unic în toate sensurile posibile și a scris o pagină importantă din istoria modei. Printre numeroasele mărci de lux pe care le comercializează clientul pentru care lucrez se regăsesc și articole semnate de Lagerfeld - poșete, rucsacuri, ceasuri, borsete și portofele. Până marți nu se remarcaseră vânzări aparte ale mărcii, deși produsele au prețuri mai accesibile decât te-ai fi așteptat de la un creator atât de excentric. La scurt timp după anunțul decesului, comenzile au sărit în aer. Câteva sute de articole Lagerfeld au fost comandate în numai două-trei ore, de mi-era și teamă să actualizez datele. 

Iar eu nu înțeleg isteria asta. De ce să te grăbești să comanzi, vrei musai să ții minte că ai comandat în ziua morții lui? Ai poate impresia că accesoriile cu pricina vor dispărea de pe piață o dată cu dispariția lui, sau că erau lucrate de mâna lui Lagerfeld însuși? Comportamentul de turmă nu încetează să mă uluiască.

3) Intermezzo cu Sfârfâlică, fostul adjunct al lui Musiu Șarl (și fostul meu superior).

- Hai, nu mă mai duce cu vorba, ai promis că rezolvăm aia și aia.

Oftat adânc (al lui).

- Așa e, am promis. Dar, Greta, crede-mă că sângerez sufletește la gândul că...

- ... prevăd că ai să sângerezi și altfel, nu doar sufletește. Și nu uita că-s mai în vârstă decât tine, tre' să respecți etatea.

- Ha? Cum adică ești mai în vârstă? Cu un an-doi, poate, dar asta nu se pune. 

- Mă flatezi, tinere. Anul viitor schimb prefixul. 

S-a uitat la mine picat din lună, cu o mirare atât de autentică, încât m-am simțit ciugulită-n amorul propriu și-am uitat că venisem în biroul lui hotărâtă să-l castrez.

Până la urmă, problema s-a soluționat perfect și fără victime.

E cu 7 ani mai tânăr decât mine.  Auzi la el, sângerează sufletește 🙄

Și da, la anu' împlinesc 40 de ani. Oh shit, oh shit 🙈

PS: dacă nu știți sceneta cu Ofelia Piloiu, al cărei link l-am lăsat mai sus, vă conjur să n-o ratați. Mihăilescu-Brăila e inegalabil.