Scurt serial despre colegii de serviciu: Sfârfâlică (IV)

Ehei, dragii babei (vorba vine :D), aşezaţi-vă-ţi comod, că azi vă povestesc despre unul dintre cele mai importante personaje din viaţa mea. Care este.

Să vi-l prezint: Sfârfâlică, adjunctul lui Musiu Şarl. Responsabil de un procent considerabil din firele albe pe care le am până acum :)) Faptul că mi-e (tot un fel de) şef face ca titlul postării să fie oarecum inexact, dar m-am gândit să revigorez serialul despre colegii de serviciu.

Mai întâi, de ce l-am botezat aşa. Vă mai aduceţi aminte de personajul omonim din "Moromeţii"? Ei, de-acolo i se trage, din simplul motiv că nu o dată îmi vine să-i spun "lua-te-ar dracii", precum piciului "plin de noroi până şi pe dinţi" din romanul lui Marin Preda :))

Din câte ştiu, Sfârfâlică al meu n-a rupt nicio stănoagă. Are vreo 28 de ani şi, vorbeşte una lume care cunoaşte ceva mai bine situaţia, probabil poartă o pălărie cam prea mare. Funcţia de adjunct la secţia de expediere nu e deloc una uşoară; să zicem că presupune anumite aptitudini la care el, dacă le are (şi dând Cezarului ce-i al Cezarului, probabil că le are, pentru că Musiu Şarl nu l-a ales degeaba pentru rolul de "secund" al său), mai trebuie să lucreze.

E foarte pretențios, în multe privințe inflexibil, nu-l dă diplomația afară din casă, intră (cam prea) ușor în panică, pare genul care vrea să facă vin înainte de-a fi cules strugurii. Desigur, omul nu este doar un monument de defecte, iar la urma-urmei toate cele de mai sus pot fi puse pe seama lipsei de experiență și a tinereții.

Personal mă înţeleg bine cu tânărul, în cea mai mare parte a timpului. Mă scoate câteodată din sărite, mai ales pentru că-mi dă impresia că vorbesc la pereţi când îi spun că aia NU se poate face, oricât de tare s-ar împipota el. Sau că 450 de pachete nu pot soluţiona de una singură în opt ore decât dacă aş fi caracatiţă. Dar până la urmă tot ne întâlnim la jumătatea drumului, pe principiul "mai dă, Ioane, mai lasă, cucoane".

El face gălăgie că "trebuie să termini restanţele azi", eu îi spun solemnă că am nevoie de trei oameni. El n-are decât unul singur disponibil, eu oftez şi conchid că tot e mai bine decât deloc, la care el îşi aduce aminte că ar mai avea pe cineva, deci în total doi. Peste vreo oră şi jumătate vine să vadă cum merge treaba şi să-mi amintească faptul că trebuie să termin "totul, nici nu se discută altfel", eu oftez (iar) şi-i spun că, uite, merge şnur cu doi oameni, dacă aş mai avea pe cineva aş reuşi să le dau la linie, ce păcat că nu se poate, el pleacă mormăind că "va vedea ce reuşeşte să facă", peste zece minute mă sună că mai trimite un om. Victorie!

Alteori nu reuşesc să-l scot din ale lui şi trebuie să cedez, pentru că mi-e superior. Sau să ascult vreo predică. În acele momente, îmi amintesc de ce l-am botezat Sfârfâlică :)) Se întâmplă să se răţoiască la mine, dar ulterior îşi cere scuze. Mă ascultă, chiar dacă nu iese mereu ca mine. Dacă am cu adevărat o problemă e disponibil să stăm de vorbă şi nu o dată mi-a fost de ajutor.

Şi nu de puţine ori, interacţiunea cu el e amuzantă. Mai jos, câteva mostre:

1) - Wow, super, ai rezolvat o grămadă azi. Vezi să faci la fel şi mâine, că dacă nu, o să urlu ca un bezmetic.

Mă uit la el dintr-o parte.
- Nu asta faci oricum?
- Ai şi tu dreptate.
Când am, am :D

2) Insipida era încă la noi, dar s-a nimerit să răspund eu la telefon (cred că ei nu i se aliniaseră corespunzător planetele şi n-avea chef de telefoane). Era Sfârfâlică.
- Avem nevoie câteva ore de un om la sortare / ambalare, care dintre voi două merge?
Evident, n-aveam niciun chef, dar nu puteam spune asta şi nici s-o bag pe Insipidă la înaintare, cum cu mare plăcere aş fi făcut. Zic prin urmare, "hotărăşte tu".
- Eu? De ce eu? se miră junele.
Moment în care am avut limbrici, cu alte cuvinte m-a mâncat undeva.
- Păi ceva trebuie să faci şi tu ca să-ţi meriţi banii. 

A râs de limbricii mei. Şi nu mai e necesar să vă spun cine s-a dus la ambalare, nu? :))

3) Vine pe la zece dimineaţa şi-ncepe să-mi cânte melodia "Frère Jacques", ediţie revăzută şi adaptată: "Dragă Greta, dragă Greta, nu dormi, nu dormi! Dragă Greta, dragă Greta, munceşte un pic, munceşte un pic!". Încheie triumfător: "salutare! Şi ce zici c-ai făcut de azi dimineaţă?".
Unicul meu răspuns a fost un proiectil reprezentat de-o pereche de blugi pe care tocmai îi puneam într-un pachet şi pe care i-am dat (lui) de cap. "Sunt rănit", observă el. I-am spus să se bucure că n-am aruncat cu vreun capsator.

Una peste alta, cu bune şi rele, îmi place despre Sfârfâlică. De multe ori e un "tampon" util între mine şi Musiu Şarl - pe care nu-l evit, dar pe care încerc să-l bat cât mai puţin la cap. Îi iert lu' ăsta micu' şi faptul că-ntr-o vreme a fost un susţinător înfocat al Insipidei, al cărei amic în viaţa extraprofesională este. Sau mă rog, era, nu ştiu care mai e statusul actual :))