Cel dintâi rămas-bun :)

(Hint: post cu niște  poze faaaaaine de tot 😉)

”De cine-ți va fi dor după ce vei pleca din companie?” mă întreba, acum câteva săptămâni, cineva. M-am gândit un pic la asta și am realizat că, deși pentru unii dintre colegi voi avea o oarecare nostalgie, nu-mi va fi dor de nimeni cu adevărat. Singurul om de care mi-ar fi părut rău ar fi fost fostul meu șef, Musiu Șarl. Dar el nu mai era la noi de un an și jumătate, oricum.

”Ar fi păcat să pleci fără să-l mai întâlnești”, mi-a spus o foarte dragă prietenă. Inițial nu am luat în calcul ideea, deși adevăru-i că mă tenta foarte mult perspectiva de a-l mai vedea o dată. Apoi, pe măsură ce trecea timpul, m-am tot ”jucat” cu gândul și m-am pomenit tot mai încântată, deși - fapt nu tocmai surprinzător când e vorba de mine - eram sceptică. Nu prea cred că vine, îmi spuneam. Dar am făcut un grup pe WhatsApp, în care am inclus 6 colegi (de fapt cinci + actuala șefă, că deh, nobless oblige) și, desigur, pe el. ”Mi-aș dori să mai beau o bere cu voi înainte de-a pleca”, le-am scris, propunându-le și vreo 3-4 variante de zile. Imediat a fost consens în privința datei de 17 mai. Locația - o berărie - a fost propusă de Musiu Șarl, zicând că a mai fost acolo și bucătăria e foarte bună. ”Dacă aș mai lucra în compania aia, m-ar durea că pleci, dar bine că nu mai e cazul”, a comentat el și cuvintele astea mi-au mers direct la suflet.

M-am bucurat enorm de seara petrecută cu ei. Am râs, ne-am adus aminte de unii și de alții, am bârfit persoane proeminente din firmă, am mâncat - și-ntr-adevăr, bun a fost. Îi priveam (din capul mesei, unde mă puseseră să stau 🙈) și parcă nu-mi venea să cred. Oamenii ăștia veniseră acolo numai pentru mine. Nimeni și nimic nu i-ar fi putut obliga s-o facă, mai ales că toți erau după o zi de serviciu. Au venit pentru că și-au dorit. Anii în care am lucrat împreună au însemnat ceva pentru ei. Mi se umezeau ochii numai la gândul ăsta.

”Ai rezistat mai mult ca mine, dar faci bine că pleci”, mi-a zis 'mnealui. Îi dau dreptate întru totul.

Și-acum, pentru că am făgăduit să dau și un chip unora dintre cei despre care v-am povestit ani de zile....

Asta e poza de oameni normali. Acum, în ceea ce privește ”legenda”... Musiu Șarl cred că-i ușor de identificat 🙂 Mai avem așa: a doua din stânga (în tricou roșu) - Insipida Somnoroasă, ultimul din dreapta în negru - Sfârfâlică și lângă el, cu ochelari, actuala șefă. Despre ceilalți nu am scris, sau cel puțin nu i-am particularizat, deci nu sunt ”cunoscuți”. Dar sunt niște oameni de ispravă 🙂

Din numeroase motive obiective, Insipida nu fusese în planul meu inițial. Însă când a aflat că plec a apucat-o plânsul (la propriu) și a zis că vrea să ne mai vedem, că dacă organizez ceva ea vine no matter what, că nu-și poate imagina cum va fi fără mine șamd. No, hai dară. Cele rele să se spele.

Bun, ziceam că asta de mai sus e poza mai sănătoasă la cap. ”O luăm pe Greta pe sus”, a decretat apoi colega din stânga și au unit imediat vorba cu fapta. 

Ei, dar finalul a fost epic. ”Hai să ne prostim”, a propus Musiu Șarl, pus pe șotii cum i-e felul și n-a trebuit să zică de două ori.

”Greta, strânge-mă de gât!”, zise colegul în hanorac roșu. Adevăru-i că de ani de zile i-o promit. Bine, i-am tot promis și că-l voi castra, da' acuma nu puteam pentru-ca-să, na, mă-nțelegeți 😃 ”Cu plăcere”, i-am răspuns :))))) 

Ce-a ieșit, vedeți și voi. Am votat în unanimitate să se folosească această poză pentru viitoarele campanii de recrutări. Cu siguranță se va dovedi un important factor mobilizator. Vreau să zic, dăm cu toții impresia de oameni echilibrați și mulțumiți. Nu-i așa? 🙄

La despărțire, Musiu Șarl ne-a îmbrățișat pe fiecare în parte și mi-a mulțumit de două ori că l-am invitat. Mie-mi venea să-i zic, ”glumești? Pentru tine e de fapt toată chestia asta” :))

A fost frumos 🙂 O seară pentru totdeauna. Mâine începe ultima mea săptămână în firmă. Cred că va fi emoționant. Lumea a început deja să-și ia rămas-bun, unele colege - de la care nu m-aș fi așteptat - m-au îmbrățișat și au plâns. ”Cum o să fie aici fără tine?”. 

Păi... nimeni nu e de neînlocuit. O să fie 🙂 Fără mine.