Sunt un dinozaur infractor

Din motivele deja cunoscute, în ultimele săptămâni am fost nevoită să mă deplasez foarte mult pe jos, cu mijloacele de transport în comun și - de câteva ori, când situația o impunea - cu taxiul. 

Oricât ar suna de ciudat (sau de penibil), cu această ocazie m-am uitat mai mult în jurul meu, am văzut mai mult, poate am și ascultat mai mult. 

Și, pe alocuri, asta s-a dovedit a fi destul de interesant. 

* Într-o sâmbătă după-amiază am plecat de-acasă chitită să-mi iau înghețată, pentru că mă lovise o poftă căreia am decis cu o scurtă ridicare din umeri că nu am chef să-i rezist. Dar nu orice înghețată, ci de la o anume gelaterie din centru, renumită pentru calitatea produselor.
Și cum mergeam eu reflectând la caramel sărat (no joke), mă abordează două tinere.

- Bună ziua, ne scuzați că vă deranjăm, putem să vă întrebăm ceva?

- Sigur că da, răspund surâzătoare, convinsă că vor să afle cum să ajungă în vreun loc. Despre ce e vorba?

- Câți ani ne dați?
Hmm, uite-o chestie la care nu mă așteptasem. 

- Știți, zic, personal am regretat de fiecare dată când am pus întrebarea asta. 

Fetele se amuză. 

- Nu, serios că nu ne supărăm, vrem să știm cum se vede din exterior, vă rugăm.

Mbine, fie... mă uit la ele. Cea care a vorbit e puternic machiată, dar se vede că este, totuși, încă foarte tânără. Cealaltă nu are niciun pic de fard, însă tot aproape o copilă. 

- 21 sau 22.... zic uitându-mă la cea fardată, și...

Nu apuc să termin fraza, izbucnesc amândouă în râs, în mod evident încântate de estimarea mea. 

- ... și 17-18, termin, uitându-mă către prietena ei. 

Fetele sunt în extaz și eu nu înțelegeam ce se întâmplă. Te pomenești c-or fi făcut vreun tratament de-ăla miraculos de rejuvenare și de fapt au 62 de ani și patru luni.

- Super, ne-ați făcut o mare bucurie, mulțumiiiim! Ne vine să vă îmbrățișăm!

- Acum chiar m-ați făcut curioasă 🙂

- Păi... 14, amândouă, mă lămurește vorbăreața machiată.

Clipesc, siderată. Câââââttttt? 

- Știți, de fapt noi vrem să intrăm într-un anume loc, dar limita de vârstă este de 16 ani și voiam să știm dacă riscăm să ne ceară vreun act de identitate. 

Asta era. Nț, copiii din ziua de azi. Dar mă pomenesc înduioșată, poate de unde erau atât de deschise.

- Cred că puteți merge fără grijă, zic eu, total nepedagogic. Dacă dumneavoastră - către fata nemachiată - ați folosi un ruj, chiar că nu vă-ntreabă nimeni nimic. 

- Îți dau eu, sare cealaltă, apoi către mine: vă suntem foarte recunoscătoare, mii de mulțumiri!

- Pentru nimic. Seară plăcută și... baftă, mai adaug, simțindu-mă ca un fel de mix dintre o cloșcă și o soră mai mare foarte cool.

Așa. Ce făceam eu la 14 ani? Citeam ”Cei trei mușchetari” și Agatha Christie. Doamne, sunt un dinozaur.

                                                              ***  

* Într-un taxi. Taximetristul, nevorbit și-n dispoziție filozofică (proastă combinație, să n-am parte de Joițica).

- - Doamnă, să știți că noi toți suntem niște infractori.
- ....????!!!!
- Păi da, să vă explic: dacă de exemplu dumneavoastră ați fura dintr-un magazin, ați merge să-i spuneți vânzătoarei că ați furat?
- ... fwekbwnclwencg (🙄🙄🙄)
- Nici eu n-aș face-o, dacă aș fura. Prin urmare, și dumneavoastră și eu suntem niște infractori.
- ... gulp.

Am încercat să-l contrazic, da' m-a întrebat ce note am avut la matematică. Această flotare logică m-a descumpănit (pe sistemul ”legătura cu subiectul fiind...?”), așa că i-am achitat cursa și-am zbughit-o.

În altă ordine de idei, mâine e ultima zi de serviciu la job-ul pe care l-am avut mai bine de 8 ani. Și constat că deocamdată n-am niciun sentiment legat de chestia asta.