Mostre din fauna angajatorilor germani

Am avut norocul de-a nu fi nevoie să încasez prea mult timp ajutorul de șomaj - de fapt, doar luna asta, având în vedere că din iulie sunt din nou pe baricade. Așa stând lucrurile, nu am avut când să ”colectez” prea multe experiențe din acest univers care, uneori, l-ar face invidios inclusiv pe Kafka. 

De fapt, ciudățeniile remarcate de mine sunt mai degrabă din sfera anunțurilor. Dacă la capitolul ”cerințe” există consens - cei mai mulți dintre angajatori îți pretind o mână, un picior și-un rinichi, la sectorul ”ce oferim” devine pe alocuri foarte interesant.

Afară e vopsit gardul:

”apă la discreție și fructe proaspete de două ori pe lună”. 

Ce zice leopardul: 

Am avut un déjà-vu citind chestia asta, că exact la fel de generoasă era și fosta firmă. Vorba vine, generoasă... Dozatoarele de apă se stricau frecvent și fie dădeau apă călâie, fie deloc, iar în ce privește fructele.... alternau mere cu banane. Niciodată altceva. Câte un fruct pe cap de vită furajată angajat, nu cumva să se facă risipă. Bananele erau... banale, dar merele erau oribile. Cel mai ieftin soi, acre de ți se făcea gura pungă. Eu nu mi-am revendicat mărul oferit de generoasa companie decât o dată - și mi-a fost destul și prea de-ajuns.

Dar parcă ce importanță avea! Managerii se băteau cu pumnii în piept ori de câte ori li se oferea ocazia că ei ”se îngrijesc de sănătatea angajaților, prin ofertă regulată de fructe proaspete”. 

Mda. A se scuti și-a nu se mânca borș, vorba ceea. 

Afară e vopsit gardul:

”echipă unită, cu mic-dejun luat săptămânal împreună”.

Ce zice leopardul: 

Stați să se adune de sub masă (leopardul, zic), pentru că de râs căzuse bietul. Și zi așa, Fritz - socotești că nu-i destul că mi-aș petrece minimum o treime din viață cu voi, acum mai trebuie și să înghit croissantul cu gogâlțuri corporatiste? Parol că nu vreau să fiu vulgară, dar hmm.... personal, îți sugerez s-o convoci săptămânal la micul dejun pe Frau mă-ta.

Afară e vopsit gardul:

”spirit pronunțat de echipă, grătare pe terasa clădirii după încheierea zilei de muncă”.

Ce zice leopardul: 

Ăsta a copiat de la vecinul cu micul dejun (era alt angajator). Îi lansez și lui invitația cu Frau mă-sa. Adică după ce termin programul, în loc să mă duc acasă.... stau de grătare cu voi? Chiar așa de evident vreți să fie faptul că plănuiți să vă lăsați oamenii fără viață personală?

Afară e vopsit gardul:

”reducere la abonament pentru sala de fitness cu ofertă de masaj inclusă”.

Ce zice leopardul:

Iar era să cadă sub masă, noroc că l-am prins la timp (de fapt, îl suspectam că vrea s-o tulească la masaj).  Așa deci, Fritzulică. După ce scoți untul din mine, mă trimiți la masaj cu reducere (păcatele mele, cum sună asta). Probabil vrei să mă relaxez ca să nu rămâi fără cal de bătaie, mă gândesc. Da' nu mai bine mai pui ceva la salariu, în loc de parandărătul pe care - foarte probabil - îl ai cu sala aia de fitness?

”Afară e vopsit gardul”:

”panoramă extraordinară din birou, cu vedere spre Elbphilharmonie”.

Ce zice leopardul: 

Sună bine, nimic de zis. Pe modelul ”mai bine tânăr și frumos, decât bătrân și urât”, normal că mai bine vezi splendoarea de Filarmonică devenită simbolul orașului Hamburg, decât, știu eu.... o curte interioară cu butoaie ruginite (asta mi-a venit în cap la prima inspirație). Bun, dar de ce-ar fi listată asta la ”ce oferim”? Locația unei companii se poate afla din două click-uri de mouse și nu-mi pot închipui că vreun om cu toți boii prezenți la apel și-ar trimite aplicația numai că leșină de dorul de-a vedea Filarmonica din Hamburg de la fereastra biroului. 

(Leopardul mă-nghiontește cu laba: păi dacă altceva n-or avea mai bun de oferit... Mdea).

Ce-ar mai fi de zis? Mare e grădina și mulți angajatori au sărit gardul. Din ce citesc, la interviuri e și mai cotoioasă treaba - dar inclusiv în privința asta am avut noroc. În afară de interviul pentru postul pe care l-am luat, am mai fost la două, care au apărut după ce semnasem deja oferta de angajare și am zis că de ce nu - aplicațiile fuseseră trimise mai demult și, fie și numai de dragul experienței, merita să mă duc să văd cum e și la alții). 

La unul din ele mi s-a dat mai întâi un test de-ăla de tip IQ (”foarte dificil, n-o să poți răspunde la toate întrebările”, m-a prevenit intervievatorul care era și patronul firmei). Chiar era greu al naibii și eram sigură că am bușit trei sferturi din el. Interviul decursese bine, dar tipul nu a sunat când promisese c-o va face și am fost convinsă că mă socotește retardată. A sunat cu întârziere de 3 zile față de când îmi spusese c-o va face și.... ce să vezi, mi-a oferit job-ul. Pe care, evident, l-am refuzat politicos. 

(Așadar probabil că nu eram chiar de tot retardată, însă faptul că a sunat atât de târziu denotă că nu eu fusesem prima opțiune. Să fie sănătos. Când mi-a povestit despre el, a zis printre altele că e colecționar de vodcă 🙄 Serios acuma, cum naiba spui așa ceva unui potențial angajat? Ce altceva o mai fi făcând în timpul liber? Dresează licurici?).

La celălalt interviu nu m-a lăsat individul să vorbesc decât printre picături, în schimb mi-a făcut ”turul” companiei (cu ocazia asta am constatat că nu aveau aer condiționat; era o zi caniculară și toate birourile aveau ventilatoare, vizibil depășite de situație) și la final cică mă sună el să stabilim o zi pe care s-o petrec integral la ei, să văd ”cum mi se pare”. Nu m-a mai sunat. Probabil n-am reușit să simulez convingător entuziasmul plenar față de perspectiva unei zile pierdute pe-acolo. Ca profil, postul părea să fie cel mai aproape de ce mi-ar fi plăcut mie - logistics development - și aproape-mi părea rău că acceptasem deja alt post. Dar am plecat de acolo cu un sentiment de ușurare și cu senzația că nu, job-ul respectiv nu era parte din drumul meu. Și cum se potrivesc lucrurile, acum nu-mi mai pare rău. Indiferent ce impresie am făcut la interviu, un minim respect l-ar fi obligat pe intervievator să mă sune (sau să-mi scrie) și să-mi spună că nu sunt ce se caută la ei. 

Cam asta de pe piața muncii la teutoni. În comparație cu ceea ce am citit pe un forum dedicat, ce am povestit eu e pistol cu apă. Unele experiențe descrise acolo s-ar putea încadra lejer la ”abuz”. Și nu înțeleg: pe de o parte, se spune - ca tendință - că nu există suficienți oameni calificați, pe de alta se poartă cu aplicanții ca și cum i-ar angaja pe-o plantație de bumbac. Poftim de mai pricepe ceva.

PS: exemplele de mai sunt provin, fără excepție, de la firme mari, cu vechime pe piață și cu prestigiu în branșă. Ceea ce e cu atât mai nasol.