Salată de weekend (XXXIX)

V-aș invita la găluște cu prune, da' n-am (dacă aveți voi, puteți să mă invitați, mulțumesc anticipat 😀), așa că poftiți la salată. Mâine e vineri și eu habar nu am când a trecut săptămâna asta. 

1) De marți sunt din nou în home office, după ce Resursa Umană ne-a comunicat că e obligatoriu să băgăm capul la cutie. Mă dezobișnuisem, dar dacă trebuie, trebuie. Nu știm cât va dura asta, dar personal nu cred că revenim la birou înainte de sfârșitul anului.
Cu ocazia asta mi-am dat seama că am o nouă problemă. Pasămite a trebuit să-mi instalez de ceva vreme aplicația de Outlook pe telefonul de serviciu și-acum poftim de rezistă să nu te uiți pe mail-uri după ce ai închis laptopul și ai încheiat ziua de muncă. Ceea ce-ar fi, evident, o mare greșeală. Pe când mergeam la birou n-aveam problema asta, din simplul motiv că nu-mi luam telefonul acasă.

2) Am văzut (și eu) ”Emily in Paris”. Ca să respectăm adevărul istoric, l-am devorat pe tot vinerea trecută. Mi-a plăcut, un serial light și amuzant, care nu-și propune să fie mai mult decât este și cu imagini splendide din capitala Franței. ”Clișeu”, zice lumea cultă. Eh, mie-mi plac unele clișee, s'il vous plaît 🙄 Se simte faptul că a fost creat de autorul emblematicului ”Sex and the City”; a făcut din Paris un personaj în sine, așa cum făcuse și din New York. Nu va deveni un serial-cult, dar e simpatic și mă bucur că au semnat pentru un nou sezon.
Și vorbind de clișee, au dat-o în bară cu o chestie. Cum vine asta, frățiuer - serial cu francezi și nu zice nimeni, nici măcar o dată, ”ça va”? Noi când ne vedem cu ai noștri colegi din Paris, plouă cu ”ça va”-uri în toate părțile.

3) M-am întors la literatura polițistă scandinavă și, cu toate că nimeni nu se va putea compara vreodată cu Stieg Larsson, am descoperit încă o autoare care-mi place: Yrsa Sigurdardottir (date naibii numele astea nordice, am silabisit scriind 😂). Scrie bine, complex, cu vână și, desigur, povestirea are din belșug ceea ce am aflat că se numește ”nordic noir”. Am citit ”Suflete Damnate” și-n continuare voi începe ”Zile Întunecate”. Dacă vă place genul, dați-i o șansă.

4) Disclaimer: nu ”țin” cu Trump. Zic asta clar și, sper eu, suficient de răspicat încât să nu apară confuzii. E megaloman, sociopat, are diplomația unui cartof fiert și e narcisist. Știu bine toate astea (le știam și-acum 4 ani, când mi-am dat cu părerea despre noul președinte, aici). Dar nici Biden nu mi se pare deloc o alternativă preferabilă. Omul este pur și simplu inapt psihic, numai cu două zile în urmă și-a confundat nepoatele între ele și apoi a spus că-l va prezenta pe fiul său Beau, care a murit în 2015.
Unui om într-o astfel de condiție mentală îi dai pe mână președinția Statelor Unite? Am luat-o eu razna, sau ceva e profund greșit în chestia asta?! Numai eu nu pricep de ce e lumea așa entuziasmată de perspectivă?
În prezent se numără încă voturile, Trump face exact ce l-a consacrat: spume și circ penibil, iar Biden pare să fie-n linie dreaptă pentru Casa Albă. Mno, ce să zic. Cu adevărat trist e faptul că americanii au ajuns să aibă de ales între un om cu evidente tulburări cognitive și un narcisist megaloman. Dintre aceste două variante, eu una aș opta pentru cel din urmă.