Misterioasele căi de acces într-un magazin Apple

Nu știu dacă am povestit pe aici, dar atât eu cât și dumnealui suntem, de ani de zile, fani ai produselor Apple. Știu că astea sunt din categoria ”ori le iubești, ori le urăști”, cale de mijloc nu prea există când e vorba de ele: noi facem parte dintre cei care le preferă, dintr-o sumedenie de motive pe care unii le pot considera cât se poate de subiective, dar vorba aia, sunt ale noastre 😀

Ei bine. De când cu pandemia, dar-ar dracii-n el de pangolin, unul dintre cele mai aventuroase demersuri a devenit să pătrunzi în magazinul Apple din buricul Hamburgului. Și dacă pot înțelege foarte bine faptul că trebuie să gestioneze cumva afluxul de vizitatori, măsurile pe care-au hotărât să le implementeze sunt pe alocuri absurde și, ceea ce este cel mai rău, aplicate fie imprecis, fie discreționar.

Bunăoară.
Exemplul nr. 1
Acum câteva săptămâni, iPhone-ul jupânului părea să aibă o problemă - nu se mai auzea foarte clar când vorbea și nici el nu-l auzea prea bine pe interlocutor. Aparatul e altminteri în stare bună, deci hai să mergem la reprezentanță să se uite ei. Știam deja că pentru asta trebuia făcută programare, deci a sunat la hotline, a relatat situația, ăia l-au programat la ora 17:00 în ziua respectivă, pa-la revedere.
Numai că. Ajunși la fața locului (unde au instalat cordoane ca la aeroport, păzite cu strășnicie de gardieni publici și niște pișpirei angajați Apple, care gestionează mulțimea adânc pătrunși de propria importanță), ni s-a spus că ”nu suntem pe listă”.
- Dar am făcut programare.
Pișpirelul ne scrutează bănuitor, mai cere o dată numele, i-l dictăm pe litere. Se uită pe o tabletă.
- Îmi pare rău, nu sunteți pe listă. Nu puteți intra în magazin. Următoarea programare e disponibilă săptămâna viitoare.
Din fericire, hotline-ul îi trimisese omului un mail de confirmare, pe care i l-a arătat pișpirelului. Acesta se uită din nou încruntat pe tabletă.
- Îmi pare rău, nu vă găsesc. Noi nu comunicăm direct cu hotline-ul, ei doar fac programări și updatează listele, probabil nu s-a înregistrat în sistem. Următorul!
Nu ne lăsăm și cerem să vorbim cu un superior. În stilul ăsta, dacă nici o eventuală programare ulterioară nu se ”înregistrează în sistem”, mai ajungem noi la Apple când o trece pandemia...
Vine superiorul (înarmat și el cu o tabletă), reluăm tărășenia da capo. ”Domnii susțin că au făcut programare, dar nu apar pe listă”, ne pârăște ofuscat pișpirelul.
- Păi pe lista asta nici nu au cum să apară, din moment ce e lista pentru ”Achiziție”, zice superiorul (dovedind că nu degeaba are totuși o funcție ceva mai cu moț). Dacă programarea e pentru o problemă de ordin tehnic, hotline-ul trebuie să-i fi înregistrat la ”Verificare & Reparație”. Ai controlat lista aia?
Evident, n-o controlase, deși îi povestisem și lui scopul programării. Îi doresc mult succes în carieră, e lucru mare cât e de deștept 🙄
Problema a fost rezolvată apoi în exact 7 minute. Se acumulaseră niște impurități (particule de praf) la microfon și de aici neajunsurile de ordin acustic.

Exemplul nr. 2
Voiam să ne uităm la noile modele de iPhone. Pur și simplu să le vedem, să avem acel ”sense of touch” despre care pe bună dreptate se tot vorbește referitor la produsele Apple 🙃 Suntem fani, cum vă spuneam. Întâmplându-ne prin oraș, ne-am așezat la rând (da, de când cu pandemia, la Apple e mereu coadă. O văd ori de câte ori trec prin centru. Sistemul ăla al lor de programări cam sughite, ce pot să zic).
Ajungem în față, ne abordează o demoazelă cu tabletă. Scopul vizitei și la ce oră aveți programarea, ne interoghează ea.
Explicăm: nu am făcut programare pentru că nu avem vreo problemă și nici nu vrem să cumpărăm nimic, ci doar să ne uităm la niște produse.
- Nu puteți intra în magazin fără programare.
Pe barba lui Merlin, când faci programare prin hotline trebuie să menționezi ce treabă ai, ca să te treacă pe lista corespunzătoare. Noi nu avem o treabă anume.
- Chiar dacă vreți numai să vă uitați, asta se încadrează la ”Achiziție”, deoarece poate veți dori să cumpărați ceva. Pentru ”Achiziție” trebuie programare. Nu puteți intra.
Am încercat să-i mai elucidăm, ea o ținea una și bună cu ”dacă vă uitați, înseamnă Achiziție, nu puteți intra”. Următoarea programare era disponibilă peste 2 zile. În timp ce parlamentam (fără succes), un tip încearcă să se strecoare pur și simplu pe lângă noi.
- Domnule, domnule, îl strigă demoazela, ce treabă aveți și la ce oră aveți programare?
Domnul se întoarce, vizibil agasat.
- N-am programare. Vreau să cumpăr un cablu.
- Ah, sigur, nicio problemă, poftiți.
El a poftit, noi am rămas uitându-ne ca rața-n beci. Wtf.  Am auzit bine?
- Cum de-a putut să intre fără programare? A spus clar că vrea să cumpere un cablu.
- Exact, grăiește demoazela, dându-și ochii peste cap în fața prostiei noastre. Vrea să cumpere un cablu. Nu are nevoie de programare pentru asta.
- Cum adică? Asta nu e ”Achiziție”? Doar cumpără!
- Nu. Dacă vrea să cumpere un cablu, nu este achiziție. Îmi pare rău că nu vreți să mă înțelegeți, pufnește demoazela cu dispreț.
- Păi noi vrem să ne uităm, asta se încadrează la ”Achiziție”? Și faptul că domnul cumpără un cablu, nu este ”Achiziție”?
- Da, mă bucur că în sfârșit ați înțeles. Nu puteți intra.

Băi nene. BĂI. NENE.
Am încercat să-i explicăm unuia care părea să fie ”in charge”, dar n-am mai avut succesul de data trecută. ”Mergeți la colega”, ne-a ușuit el. Păi colega e bătută-n cap (mă rog, n-am zis așa). ”Îmi pare rău, nu e treaba mea, dacă ea spune că nu puteți intra, nu intrați”.

Pentru numele lui Belzebut, data viitoare cumpărăm un cablu.