Am stat eu binișor și am constatat că devin tot mai multitasking în ceea ce privește umplerea timpului liber.
Urmăresc în paralel două seriale: ”Dark” și ”The Crown”, ambele pe Netflix. Extrem de diferite unul de altul, practic două lumi separate, încât am nevoie de câteva clipe de repaus când le alternez. În caz contrar m-aș putea aștepta s-o văd pe Regina Angliei călătorind în timp sau vreun adolescent catapultat din 2019 în 1952, la curtea regală. Îmi plac amândouă, voi scrie despre fiecare în parte, mi se par bine realizate și cu o poveste bine susținută.
Când am chef de vreun film, am la dispoziție o paletă extrem de variată, din care pot alege.
De asemenea, citesc ”Becoming”, autobiografia lui Michelle Obama și sunt impresionată de cât de bine este scrisă.
Așa stând lucrurile, pot să plonjez la orice oră în cel puțin 3 lumi paralele, în funcție de dispoziție. Cred că sunt extraordinar de norocoasă.
Și-n timp ce reflectez la asta, mai arunc un ochi pe Facebook și dau din ce în ce mai des peste smiorcăieli și plângăceli.
Vai, vai și iar vai. Suntem o nație de plângăreți. ”Muieți-s posmagii” este ceea ce ne caracterizează cel mai bine. Să ni se DEA. Să ni se aducă. Să SE. Mereu acest reflexiv care nu presupune nicio implicare personală. Să SE facă, să SE rezolve, să SE aia, să SE ailaltă.
Ca să ne-nțelegem. Nu mă refer la oamenii care, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, și-au pierdut locurile de muncă sau micile afaceri care le asigurau traiul. Acestea sunt niște drame, dar - curios fapt - din ce-am putut constata eu însămi, oamenii ăștia sunt cei mai decenți. Își înghit amarul și-ncearcă să facă față cumva situației. Nu ei sunt plângăcioșii. Nu, plângăcioșii sunt ăia ale căror venituri nu au fost afectate, dar care, ați ghicit, nu mai suportă 🙄
Asta în ciuda faptului că au atâtea mijloace la dispoziție pentru a-și umple timpul în care, altminteri, ar socializa în turmă. Doamne, spiritul ăsta gregar mă scoate din sărite, niciodată nu am fost genul și nu am putut înțelege chestia asta.
Mă rog, să zicem că sunt eu o ciudată și-o antisocială (recunosc și nicio mustrare de cuget n-am). Dar acei oameni care vor ”în turmă”, chiar nu cunosc semnificația zicalei ”Fă Rai din ce ai”? Chiar nu pot fi câtuși de puțin recunoscători pentru posibilitățile pe care le oferă timpurile actuale?
După cum se vede, nu pot.
Oare cum ar fi arătat o pandemie la sfârșitul anilor '80? Să stăm în casă ca și-acum, numai că...
Fără Internet.
Fără filme (exceptând casetele de care se făcea rost ”pe sub mână” și pe care oricum nu le puteai vedea dacă nu aveai video, nu erau prea multe opțiuni în afara filmelor bulgărești sau rusești).
Fără calculator.
Fără telefoane (sau cine știe, poate se putea scrie pe WhatsApp de pe telefonul cu disc și nu-mi dau eu seama cum 🤔).
Fără cărți pe alese.
Fără tablete.
Fără lumină și fără căldură (mă rog, aud că asta se-ntâmplă și-n România zilelor noastre, și nu-s puține cazuri.... Cu 30 de ani în urmă însă, era mai degrabă regulă).
Fără mâncare bună și variată (și am vaga bănuială că nici livrarea la domiciliu nu funcționa tocmai glorios. Sarcasm alert).
Nu mai spun că nici nu aveai unde să defulezi, că te sălta Securitatea mintenaș.
Exemplele ar putea continua, dar cred că e limpede ce voiam să spun. Mulți dintre plângăcioși au prins vremurile acelea, așadar s-ar putea crede că sunt în măsură să facă diferența. Teoretic, pentru că practic nu pare să fie cazul.
Și oricum, aș paria oricât că, și dacă s-ar elimina toate restricțiile, plângăcioșii vor continua să găsească motive de-a se plânge. În privința asta, izvorul creativității pare să fie nesecat.
Postări
12 comentarii:
Of, Greta, stiu pe cineva , născut chiar la începutul anilor 80, absolvent de master in istorie contemporan a romanesca, si care considera ca înainte era mai bine, ca acum e la fel și ca ce se întâmpla in anii 80 in tara in care locuia nu i-a afectat viata in vreun fel! Degeaba studiezi istorie daca esti inconstient!
Cica ai lui se descurcau. Sigur, toți ne-am descurcat daca inca mai schimbam impresii
In primavara, cind eram la izolare si noi, si maica-mea in România, am facut impreuna un exercitiu de imaginatie, cum ar fi fost viata noastra daca aparea Covidu' in anii 80. Concluzia maica-mi a fost seaca: "Am fi murit toti de foame". Chiar asa, daca ne-ar fi luat dreptul de a sta claie peste gramada la cozi nesfirsite, unde am fi gasit alimente?!
In rest, m-am gindit la tine in WE, caci ne-am uitat la "Twin Peaks"(pe Netflix USA) si stiu ca ai postat acum ceva timp despre ultimul sezon. Pfuu, nu-l mai vazusem din 92, cind a fost difuzat in România si l-am redescoperit cu entuziasm intact. Fii-mea s-a contaminat si ea, e bagata pina peste cap in intriga si presupuneri.
Jual
in martie mi-am imaginat acelasi scenariu: eu in martie 1985 si carantina de covid. Tin minte ca primul gand a fost ca as fi inghetat de frig pt ca iernile in apartamentul din fundul moldovei erau lungi si geroase si 16 grade aratate de termometru erau apreciate , apoi mi-am adus aminte ca tot ce faceam in perioada aia era sa mergem la mamaia, ea era salvarea noastra, precauta ca orice alta moldovianca ce a trecut prin razboi si foametea de dupa, avea permanent rezerve de mancare (faina, ulei, muraturi, carne afumata) dar si gradina si stiintza a ce plante salbatice se consuma, libertatea campului si linistea noptilor din casa din fundul ala de sat.
La mamaie, locul sigur si cald :)
Si in Muntenia tot așa era. orice numai nu la bloc. O casa incalzita, o curte cu animale de mancat și de mângâiat, cu un petec de teren cultivat
Cred ca la sfarsitul anilor 80 nu am fi stiut ca exista covid.
Sunt curioasa cum o sa ti sa para sfarsitul la Dark. Initial am inceput sa ma uit pentru ca e in germana dar serios ca cine a gandit actiunea acolo e genial. Mie cel putin imi pare ca cu cat vezi mai mult intelegi mai bine cine e cine si cand
Nu înțeleg, sincer, cum poate fi cineva de părere că atunci era mai bine. Ok, născut în anii 80 fiind, avea în jur de 9 ani la Revoluție, deci are scuza că nu a înțeles oroarea comunismului la adevărata sa dimensiune... Dar chiar și așa, niște amintiri trebuie să aibă, și-n tot cazul, a studiat istorie contemporană, cum să nu fi înțeles ce-au însemnat vremurile acelea de fapt? :(
Ah, da, cunosc asta... Sigur că fiecare s-a descurcat cum a putut mai bine și majoritatea am răzbit, dar ușor nu se poate să fi fost, decât cel mult pentru unii din clasa privilegiată...
Oh, ”Twin Peaks”, ce bucurie îmi face asocierea asta! :) L-am văzut de cinci ori până acum și de fiecare dată am descoperit ceva ce ne scăpase la vizionările anterioare, noi sensuri, noi simboluri. Cu adevărat un serial fabulos.
Din păcate nu pot spune același lucru despre ultimul sezon. Nouă ni s-a părut un borș abstract și de neînțeles, nici vorbă să regăsim în el geniul din primul sezon...
Absolut, foarte mulți am fi înghețat de frig și probabil n-am mai fi avut de mâncare nici cât am avut - fiindcă, pentru a evita cozile, probabil n-ar mai fi adus pâine, ouă, ulei...
Eu mi-aduc aminte cum într-o iarnă m-au dus niște săptămâni la rând să dorm la bunici (care aveau sobă cu lemne), fiindcă la bloc nu aveam nici căldură nici curent electric (pentru a pune radiatorul) și ai mei se temeau că mor înghețată.
Urâte vremuri...
Cam asta cred și eu. Ceva-ceva probabil că ne-ar fi spus ei, dar într-o formă mistificată și foarte departe de adevăr.
„Dark” începe să devină tot mai interesant. Între timp suntem la sezonul al doilea și periodic punem pauză pentru a ne clarifica, cu glas tare, cine e, unde și când :)))
E foarte bine scris, și - întâmplător, sau poate nu - am descoperit niște puncte comune cu ”Twin Peaks”... :)
Trimiteți un comentariu