Două seriale britanice și un numitor comun: o actriță extraordinară

După ce-am terminat de urmărit cel de-al patrulea sezon ”The Crown”, am rămas nu numai cu experiența vizionării unui serial deosebit de bine făcut, ci și cu revelația unei actrițe absolut fabuloase - Olivia Colman. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie expresivitatea, naturalețea și-n același timp forța jocului ei, pur și simplu trebuie s-o vedeți ca să înțelegeți la ce mă refer. 

Drept urmare, m-am apucat să caut alte producții în care a jucat. Am găsit. Și mi-au plăcut. Vă povestesc astăzi despre două dintre ele, pe care le-am văzut până acum. Puteți citi fără grijă, fiindcă n-am inclus niciun spoiler.

Broadchurch (2013-2016)

Un serial britanic scurt, de numai (din nefericire) 3 sezoane și de care eu una nu m-aș mai fi săturat.
Personajele principale sunt clasicul, aș zice, cuplu de polițiști: Ellie Miller (Olivia Colman) și Alec Hardy (David Tennant). Începută nu tocmai sub cele mai bune auspicii - el îi luase locul într-o anchetă - relația lor va evolua spre încredere, prietenie și respect reciproc. Asta chiar dacă nu vor lipsi tachinările dintre ei, care vor condimenta pe alocuri povestea.
Acțiunea se desfășoară într-un sat englezesc situat pe malul mării, genul acela de localitate unde toată lumea cunoaște pe toată lumea. Spre deosebire de numeroase alte seriale polițiste, în cazul acestuia nu avem câte o nouă investigație în fiecare episod, ci unei investigații îi este dedicat un întreg sezon.

Astfel, în primul sezon se cercetează moartea unui băiețel de 11 ani; în cel de-al doilea se întrepătrund ”aftermath”-ul din primul sezon și o investigație mai veche; iar sezonul al treilea este dedicat pe de-o parte identificării unui violator în serie și pe de alta, prezintă modul în care fiecare dintre personaje s-a regăsit, s-a împăcat cu sine și și-a continuat viața după tragedia din primul sezon (moartea băiețelului i-a afectat într-un fel sau altul pe toți din comunitate și fiecare personaj și-a avut de gestionat proprii demoni).

Departe de-a fi monoton, scenariul poate fi comparat cu o pânză de păianjen, tot mai multe detalii șocante ieșind la iveală pe măsură ce povestea avansează. Acțiunea nu are nimic senzaționalist, prezentând drama unor oameni obișnuiți - și acesta este un aspect care-l face să fie atât de bun, conferindu-i simultan credibilitate și dramatism: conștientizarea faptului că se poate întâmpla oricui și că niciodată nu ajungi să cunoști pe cineva cu adevărat. 

Alegerea celor doi actori pentru rolurile principale mi s-a părut foarte inspirată; felul lui de-a fi, cinic și flegmatic, este contrabalansat perfect de sarcasmul și ironiile ei. Se completează reciproc, se susțin chiar dacă nu sunt mereu în consens, iar în momentele critice fiecare se lasă pe sine în plan secund pentru a-l ajuta pe celălalt. El e stupefiat să afle că nimeni din echipă nu-l poate suferi, poreclindu-l Shit Face, iar ea nu ezită să-și marcheze teritoriul atunci când situația o impune.... 😀

Este foarte interesant de urmărit dinamica relației lor, pentru că se potrivesc foarte bine, iar accentul lui britanic este irezistibil (mai ales felul în care pronunță numele ei, ușor tărăgănat, un fel de ”Mee-ll-eeer” 😂). Dincolo de asta, jocul Oliviei reprezintă un spectacol în sine. Are câteva monologuri atât de pline de forță, încât sunt aproape... înspăimântătoare. Nu pot să-mi imaginez cât de dificil trebuie să fie pentru un actor să intre în starea care să-i permită asemenea performanță. 

Mi-a părut foarte rău că nu are decât 3 sezoane. Pe de altă parte însă, nu e mai puțin adevărat că esențele tari se țin în sticle mici. Și dând Cezarului ce e al Cezarului, elementul de ”whodunit” a fost excelent. În primele două sezoane am rămas cu gura căscată în fața deznodământului - s-a dovedit a fi cam ultima chestie la care mă așteptasem - iar în sezonul al treilea mi-am dat seama cine e autorul cu numai câteva episoade înainte de final.

”The Night Manager” (2016)

 

Aceasta este o miniserie britanică realizată după romanul cu același titlu scris de John Le Carré, pe care am găsit-o scotocind după Olivia Colman pe Amazon Prime. Alături de ea, în distribuție se regăsesc Tom Hiddleston și Hugh Laurie (pe care mi-a fost cam peste mână să-l văd jucând orice altceva decât pe Dr. House, dar a fost foarte convingător în rol). 

Intriga este una clasică de spionaj, cu o agenție britanică a cărei șefă (Olivia Colman) îl recrutează pe Jonathan Pine, fost manager de noapte într-un hotel, pentru a-l infiltra în anturajul lui Richard Roper (Hugh Laurie), un comerciant de armament împotriva căruia nu se găsesc suficiente probe pentru a fi arestat.
Rolul Oliviei Colman este unul secundar de data aceasta, dar prestația ei a fost excelentă și-a dat mult farmec poveștii. 

Nimic ieșit din comun, cum spuneam, dar mi-a plăcut foarte mult cum au jucat cei trei, iar să-i vezi pe Colman și Laurie jucând împreună este absolut savuros 🙂 Filmul pune probleme interesante. Este șocant să vezi până la ce nivel poate ajunge corupția, chiar dacă știm cu toții că așa se întâmplă - nivelul crește direct proporțional cu miza. 

Mie acest film mi-a deschis apetitul pentru romanele lui John Le Carré și-am oftat dându-mi seama, din nou, cât de adevărată e vorba aia: ”so many books, so little time...”. 

Acestea fiind zise, m-am reîntors la ”Elementary”, despre care am scris acum doi ani și căruia îi dusesem dorul. După ce-l termin, am în plan un alt serial cu, hai că ați ghicit, Olivia 🙂 Iuhuuu, bine e să ai și Netflix și Amazon Prime. Cred că nu m-aș supăra să am și HBO, dar să nu exagerăm totuși 😀