O carte slabă, un film bun, o actriță colosală

În această seară ploioasă de duminică, în timp ce România probabil ia bătaie de la Germania în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, m-am gândit să vă invit la un film bun și să vă salvez timpul pe care, poate, l-ați fi planificat pentru a citi un roman surprinzător de slab.

Nu mai citisem demult o carte din categoria ”chewing gum for the brain”, prin urmare mi-am zis că un thriller juridic de John Grisham ar fi numa' bun. M-am hotărât pentru ”Negustorul de manuscrise”, apărută acum 3 ani și care promitea să abordeze subiectul mafiei din lumea manuscriselor rare. 

De promis, promitea. Problema e că am rămas cu promisiunea. După un jaf la biblioteca Firestone a Universității Princeton, care ar fi trebuit să fie plin de adrenalină, dar care pe mine m-a cam plictisit, povestea începe să semene periculos de mult cu o peltea de dude. Obișnuită fiind cu o scriitură mult mai complexă (mă refer aici la romane precum ”Firma”, ”Clientul”, ”Omul care aduce ploaia”, ”Dosarul Pelican” sau ”Și vreme e ca să ucizi”), am fost dezamăgită de însăilarea asta, care e foarte diferită de celelalte scrieri ale lui Grisham - și nu în sens pozitiv. 

Așadar, s-au furat 5 manuscrise originale care i-au aparținut lui F. Scott Fitzgerald și, cu toate că jaful a fost plănuit milimetric, unul dintre cei 5 hoți a fost atât de ageamiu încât s-a rănit la mână și-a lăsat o picătură de sânge la locul faptei. În mod convenabil, datele tipului se aflau deja în baza de date a FBI-ului, oh, cine s-ar fi așteptat 🙄 Va fi suficient pentru ca agenții să se avânte vitejește pe urmele lor, în paralel cu o societate de asigurări care asigurase manuscrisele și care, dacă acestea nu sunt găsite, va trebui să plătească Universității 25 de milioane de dolari. Asta zic și eu motivație puternică, deci societatea de asigurări trimite o cucoană să abordeze o scriitoare aflată în căutarea succesului. Contra unui onorariu consistent, dar incomparabil cu despăgubirea care-ar fi trebuit plătită, scriitoarea se va infiltra în viața unui tip care deține o librărie localizată pe o insulă și despre care se bănuiește că ar deține manuscrisele cu pricina.
Doamna se infiltrează în viața respectivului și, dând dovadă de multă hotărâre, se infiltrează și-n patul lui. Între timp hoții se rarefiază (unul moare, altul dă bir cu fugiții, doi sunt arestați din pură prostie), așa că rămâne doar unul, care... mă rog, nu vreau să dau spoilere, dar chiar nu vă recomand să vă pierdeți vremea cu povestea asta. Mai bine vă uitați la filmul de mai jos. 

”Iron Lady” (2011)

Era demult pe lista mea, fiindcă eram curioasă de jocul lui Meryl Streep (care a câștigat cel de-al treilea Oscar pentru interpretarea lui Margaret Thatcher), dar îl tot amânasem. După ce-am văzut ”The Crown” am devenit curioasă și din alte motive, așa încât într-o seară m-am instalat la vizionare. 

Filmul o prezintă pe Thatcher la crepusculul vieții, rememorându-și întregul parcurs al carierei. Atinsă de o formă de demență, are halucinații în care-și vede soțul (decedat), alternând cu amintiri din cariera ei politică. Meryl și-a făcut foarte bine temele, studiind mimica fostului prim-ministru și reproducându-i perfect accentul.

În sine, este un film biografic destul de corect, reproducând în parte discursurile autentice ale lui Thatcher, dar altminteri fără istorie și care poate ar fi trecut neobservat, dar pe care Meryl Streep l-a făcut nemuritor. Bineînțeles, machiajul și accentul au fost doar o mică parte; Meryl a ”încorporat”-o pe Margaret Thatcher, asimilându-se cu ea și în final, devenind ea. De fapt, probabil că la fel de bine l-ar putea juca și pe Churchill, dacă și-ar pune asta-n cap.
Vi-l recomand, pentru recitalul de actorie susținut de Meryl Streep. Este absolut fabuloasă în rol.

PS: îi datorez scuze lui Gillian Anderson. Tonul ei, care m-a iritat pe tot parcursul celui de-al patrulea sezon din ”The Crown”, era o reproducere foarte apropiată de realitate a tonului lui Thatcher. Cred că aș lua-o complet pe arătură dacă aș lucra cu o persoană care vorbește în felul ăla 🙉
PPS: România chiar a luat bătaie de la Germania. Păcat, dar nu surprinzător.