duminică, 21 august 2022

Pe cărările Italiei (II): culorile și misterul Insulei Capri

Făcând planurile pentru Coasta Amalfi, avuseserăm în vedere și o oprire în Sorrento; dar, cum planurile sunt făcute uneori doar ca să ai ce reface, am renunțat la Sorrento și-n schimb am hotărât, spontan, să dormim o noapte pe insula Capri. Decizia a fost argumentată în principal de faptul că orarul feriboturilor nu ne-ar fi permis decât 4, maxim 5 ore pe insulă, dacă ne-am fi întors la Napoli în aceeași zi. Ni s-a părut prea puțin, așa că am căutat cazare și-am găsit una chiar foarte bună. Cu ghiozdanul în spate ne-am îmbarcat pe feribot și după o oră debarcam în Capri.

Nu știu cum ar fi fost în Sorrento, dar experiența unei nopți pe insula Capri a fost magnifică. Poate ideea în sine de-a înnopta pe o insulă are ceva extravagant în sine... În tot cazul, vizitarea acestui loc este o experiență memorabilă; albastrul neverosimil al Mării Tireniene, grotele care se văd cel mai bine într-o croazieră în jurul insulei, iahturile ancorate în larg, colinele împădurite, per total un aer de rafinament și lux autentic în care pentru moment simți că te regăsești, chiar dacă nu faci parte din clasa celor cărora le aparțineau antemenționatele iahturi.

Debarcând în portul Marina Grande, ne-am interesat mai întâi de autobuz (cazarea noastră fiind în Anacapri). Gazda la care urma să înnoptăm - în sistem Bed & Breakfast - se oferise deja să vină să ne ia cu mașina din port, dar n-am vrut să profităm de amabilitatea ei.

 
Din fericire sistemul de transport public este bine pus la punct, așa că a fost ușor să ne edificăm ce bilete ne trebuie și de unde se ia autobuzul. După un drum de vreo 3 kilometri pe serpentine foarte înguste, pe parcursul căruia nu o dată ne-am ținut respirația întrebându-ne CUM va avea loc autobuzul (dar a avut de fiecare dată), am ajuns la Anacapri. Gazda noastră ne-a așteptat cu ceai rece de piersici pregătit în casă și ne-a făcut și câteva recomandări pentru ceea ce urma să vizităm.


Anacapri a fost o surpriză foarte plăcută pentru amândoi. Nu auziserăm de această localitate decât prin prisma compoziției lui Debussy, ”Les collines d'Anacapri”, coline pe care acum le-am putut vedea la fața locului.

Regiunea este încântătoare, cu un aspect mai rustic decât Capri; cu străduțele sale înguste și casele împrejmuite de ziduri albe și presărate ici-colo cu iasomie și arbuști de, bănuiesc, Bougainvillea (nu prea am strălucit la botanică), reprezintă un decor perfect pentru un roman. Polițist, dacă mă întrebați pe mine. Cele mai fascinante crime se petrec în ambient luxos, din ce-am observat 🤓.



După ce ne-am plimbat puțin am luat funicularul spre Capri, unde luaserăm deja bilete pentru  o croazieră în jurul insulei, în cadrul căreia am trecut pe lângă diferite grote.



Îmi amintesc de Grota Albă, celebră pentru multitudinea de stalactite și stalagmite, dintre care una are forma Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe. Personal, fusesem foarte curioasă în mod special de Grotta Azzurra în care ar fi urmat să intrăm, dar n-a fost să fie; din cauza vânturilor din ajun, nivelul apei crescuse foarte mult și accesul în grotă nu era permis.

Am văzut, desigur, emblematicele stânci Faraglioni, formate prin eroziune de către valurile oceanului și despre care legenda spune că erau populate de sirene, care atrăgeau marinarii prin cântecele cărora nu le putea rezista niciun muritor.


Paleta cromatică a insulei este o dovadă că, deși e folosit până la saturație, clișeul potrivit căruia natura este cel mai iscusit pictor e cât se poate de adevărat.



Principalul obiectiv turistic îl reprezintă Giardini di Augusto, care sunt niște grădini botanice amenajate în terase cu vedere la mare; dincolo de varietatea plantelor care se găsesc aici, este o locație excelentă pentru fotografii, de aici putându-se obține o panoramă de 180 de grade a insulei (ultimele trei imagini de mai sus sunt doar câteva dintre ele). Este și cel mai ieftin obiectiv: biletul costă un euro.

Dacă ești suficient de norocos să găsești loc la o masă, poți bea o limonadă în Piazzetta. Noi n-am fost, dar e drept că n-am ținut musai și nici loc nu prea era; la drept vorbind, cred că nici 100 de oameni nu au loc la terasele de acolo.
(Am stat însă la o altă terasă, unde-am gustat diverse, despre care voi povesti separat).


În ansamblu, insula Capri mi se pare ca un fel de mozaic atotcuprinzător; afli aici deopotrivă și nuanțele de azur și smarald ale mării, culorile florilor și verdele colinelor, tonurile de gri ale stâncilor, dar și creațiile naturii (precum stâncile Faraglioni) și magazinele de lux pe care le găsești când te aventurezi în labirintul străduțelor pietonale.

Persistă un aer de mister și cred că am regăsit în acest loc ceva din Paris, Creta și Saint-Tropez la un loc. A te afla la munte în mijlocul mării, iată o experiență care nu cred să fie posibilă în multe locuri de pe Pământ 🙂.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Of Doamne! Sa nu mai aud de serpentine si drumuri in panta! Am senzatia ca toata vacanta numai asta am facut, am urcat si coborit sosele in panta. Nu stiu care traseu a fost mai groaznic: In urma unei razbunari a GPS-ului am urcat la Trieste o panta dreapta la 80° (zic io!), pe de-o parte case si pe de alta masini parcate si cica in dublu sens SAU traversarea Alpilor prin colul Petit Saint Bernard, la 2200 m pt ca pt tunelul Mont Blanc erau 2 ore de coada (nu-i bai, colul ne-a scos departe de destinatie, am facut 3 ore pina acolo si se lasase noaptea). Ca sa nu mai vorbim de toate curbele din Opatija, in Croatia unde aveam un apart sus, pe deal, cu o vedere magnifica la Marea Adriatica, dar stringeam din dinti de fiecare data cind coboram si urcam la/de la oras. Noroc ca musiu', care conducea, isi pastra calmul.
Jual

Greta spunea...

Adevăru-i că și nouă ne-au cam ajuns serpentinele și drumurile în pantă, chiar dacă peisajele erau spectaculoase. Preferăm spectacolul pe suprafețe plane, ca să zic așa :)))