luni, 14 noiembrie 2022

Ce mentalitate ați schimba în România?

Postarea asta mi-a fost inspirată parțial de o discuție pe Facebook și parțial ca urmare a vizitei în România - oricât de scurtă ar fi găsesc mereu acolo ceva să mă inspire, de bine sau dimpotrivă 😀.

Așadar. Încă e luni, deci vă dau greu. Ce-ați schimba în România din punct de vedere al mentalităților, dacă ar sta în puterea voastră să o faceți?

Încep eu, că doar tot luni e și la mine. Am ezitat serios între două chestii care mă scot din minți: ”lasă că merge și-așa” și ”dar nu numai noi facem și dregem, și alții fac la fel, de ei de ce nu vă luați”, iar cea din urmă a câștigat. Se poate spune că este una dintre chestiile care mă enervează cel mai tare la compatrioți, respectiv la țara în care m-am născut. Și mai am una, derivată de la asta: ”eu aleg să mă concentrez pe pozitiv și să ignor ceea ce este negativ!”. Păi da... inclusiv din motivul ăsta nu se urnesc o mulțime de treburi, sau multe rămân înfipte: prea mulți văd numai roz-bombon și împing gunoiul sub preș, pe sistemul ”ce nu se vede nu deranjează”.

Mentalitatea ”dar nu numai noi/ dar de alții de ce nu vă luați” mi se pare una dintre cele mai păguboase cu putință. Pentru că induce - rapid și foarte eficient, din ce-am observat - convingerea că-n definitiv e perfect ok să te comporți ca un bizon în felurite situații de viață, că doar ce.... și alții fac la fel. Un fel de spirit de turmă, de fapt. E foarte ușor să-ți adormi conștiința, să calci pedala de accelerație, să ”te bagi în față” la cozi, să ții lumea pe loc la îmbarcarea în avion că vrei să-ți îndeși bagajul supradimensionat în compartimentul unde oricum va ocupa și spațiul destinat bagajului altui pasager, și-n general să nu ții cont de felurite reguli amendabile doar de către bunul-simț, comportându-te ca un bizon pe principiul ”și alții fac la fel, da' ce, io-s mai prost?”.

Da, n-am schimbat eu lumea prin faptul că nu călcam ”la blană” accelerația pe vremea când conduceam 2.000 de kilometri lunar (am luat și eu niște amenzi pentru depășirea vitezei, dar maximum a fost de vreo 15 kilometri peste limita admisă. Și niciodată în condiții dificile de trafic gen ploaie puternică, ninsoare, ceață șamd). Dar cele câteva minute pe care aș fi avut iluzia că le economisesc n-ar fi meritat riscul. Da, în România iei flash-uri și ți se umple frigiderul dacă mergi reglementar, EI ȘI? Să te depășească și să facă ei pe nebunii pe barba și riscul lor dacă de-atât îi duce mintea, iaca... 🤷‍♀️.
Nu s-a rezolvat problema încălzirii globale și nici gaura din stratul de ozon nu s-a astupat pentru că respect eu pe cei care stau la rând sau pentru că-n general țin cont de niște reguli elementare de comportament în societate; dar dacă ar face la fel toți ceilalți, poate că ar fi un pic mai bine. Extrapolând și-n alte domenii, poate mai mult decât un pic.

Mă gândesc însă că asta nu se va întâmpla. E mult mai ușor să calci pe-alături și să te scuzi în sinea ta că ”și alții fac la fel”. Văd asta mai ales în discuțiile legate de neglijență, delăsare, corupție, grobianism... și cred c-o să mai tot văd, cu alte cuvinte asta nu se va schimba prea curând.

Rândul vostru acum. Ce-ați alege să schimbați, dacă ar fi posibil?


2 comentarii:

Anonim spunea...

Lipsa asumarii. Vrem toate drepturile, dar fara responsabilitati, fara asumare, zici ca suntem o natiune de eterni adolescenti nabadaiosi. Deci probabil tot ce ai spus tu, dar dintr-un unghi putin diferit.
Rox

Greta spunea...

Ah, da, Rox, exact așa. Vrem numai drepturi și privilegii, ferească Aghiuță să auzim ceva de vreo responsabilitate, obligație sau asumare, că leșinăm și cerem sărurile, asupriți și persecutați fiind noi 🙄