Câteva minute cu o mare doamnă 🙂

Sâmbătă seara, după ce ne-am ocupat locurile în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, am căutat-o cu privirea. Este nelipsită de la toate concertele lui și m-am obișnuit să mă uit după ea, cu titlu de curiozitate. Având o statură aparte și o înfățișare deosebită, care atrage atenția - este înaltă, cu părul lung și blond, pe care-l poartă întotdeauna liber pe spate - se face imediat remarcată și nu de puține ori, la concertele înregistrate sau transmise în direct, camera se oprește câteva clipe și asupra ei.

Am reperat-o de îndată. O prezență pe cât de discretă, pe atât de distinsă. Nancy Mehta, de peste jumătate de secol soția lui Zubin.

M-am străduit să găsesc o fotografie cât mai recentă, iar aceasta e de anul trecut. La cei 88 de ani împliniți în martie, doamna arată extraordinar. Este atât de frumoasă și atât de multă bunătate se citește în privirea ei, încât nu-ți poți lua ochii de la ea.

Până să înceapă concertul am mai privit din când în când în direcția ei și-am concluzionat că, foarte probabil, nu a recunoscut-o nimeni. Ceea ce nu mă miră neapărat... dacă eu o știu, este doar pentru că mi-e drag Zubin de ani de zile și-am citit atât de mult despre el. E o prezență foarte discretă, a înțeles demult că rolul ei este cel de a-și sprijini soțul - și face asta de 54 de ani (sunt căsătoriți din 1969), deși cu siguranță nu i-a fost mereu ușor. Mi-a plăcut întotdeauna de ea, este definiția eleganței, a clasei și a bunului-simț.

Părăsind sala în pauză, urma să trecem chiar pe lângă ea. Nu  se dusese în culise - probabil el are nevoie să fie singur cu gândurile sale până după încheierea concertului, m-am gândit - și în momentul respectiv nu mai era nimeni în preajma ei (ceilalți din jur ieșiseră în foaier).
”Vrei să te duci s-o saluți?”, m-a întrebat omul meu. Am ezitat. ”Dacă vrei, du-te, cu siguranță ai avea ce să-i spui”. Da, aveam și mi-ar fi părut rău dacă aș fi ratat ocazia.

- Bună seara, i-am spus în engleză, descoperind că-mi tremură vocea, îmi cer scuze și sper că nu vă deranjez...
A ridicat privirea, inițial ușor surprinsă și a surâs prietenoasă.
- Bună seara, niciun deranj.
- Știu cine sunteți... voiam doar să vă salut și să vă spun că este o adevărată onoare să vă întâlnesc personal.
- Vă mulțumesc mult, este foarte drăguț din partea dumneavoastră...
- Eu sunt cea care vă mulțumește, pentru felul în care-l sprijiniți pe soțul dumneavoastră în cariera sa, am continuat eu, cu vocea tremurându-mi în continuare.
- Sunteți deosebit de amabilă, mulțumesc!

- Aș vrea doar atât să vă rog... transmiteți-i soțului dumneavoastră că muzica lui mă face fericită de foarte mulți ani.
- I will tell him, m-a asigurat ea și ceva din felul în care a spus-o m-a făcut să cred că n-a zis-o doar din complezență.
- I wish you and your amazing, unique husband all the best and stay both healthy. Thank you for your time. You are a very fine lady and it is wonderful to meet you.
În acel moment mi-a luat mâna în mâna ei 🥰.
- Thank you so much, the same to you!
- Have a nice evening, am încheiat eu și-am plecat având senzația că merg pe nori.

Într-adevăr: what a fine lady 🙂. Deși în retrospect îmi cam vine să-mi dau pumni în cap: mi-a tremurat vocea și, în emoția momentului, am zis numa' platitudini 🙈.

Omul meu a făcut fotografia aceasta de la distanță. S-ar putea spune că nu e concludentă, dar pentru mine este. Eu știu cu cine stăteam de vorbă 🙂.

A fost un moment cu adevărat deosebit, de care-mi voi aminti mereu cu drag și duioșie. Sper din tot sufletul că i-a transmis lui Zubin ceea ce i-am spus.

Și de asemenea, sper că ceva din gândurile mele pline de drag și de recunoștință ajung la el, ușurându-i calea oriunde îl vor purta pașii.