duminică, 24 martie 2024

Rătăciți în lumea bogaților

Pălăvrăgeam cu omul meu zilele trecute despre niște vacanțe vechi, iar printre altele ne-am adus aminte de cele două săptămâni petrecute în toamna lui 2012 pe Coasta de Azur, într-un context pentru noi inedit. La vremea respectivă a fost un prilej foarte bun nu numai pentru a vedea acea splendidă parte a lumii, ci și de a trage cu ochiul în lumea celor cu adevărat bogați. Suficient pentru a ne da seama că nu aparținem de acea lume și nu ne vom regăsi niciodată cu adevărat în ea.

Ceea ce nu înseamnă că nu a fost o experiență fabuloasă; cu siguranță a fost, și pe alocuri chiar amuzantă. Cel mai bine a rezumat omul meu: practic, am fost ca Leonardo DiCaprio pe Titanic 😀. Ne-am fâțâit printre oameni bogați și-am avut parte de multe dintre experiențele lor, deși comparativ cu ei noi eram fiii ploii.

Cum de-a fost posibil asta - verișoara mea, care este medic în Statele Unite, ne-a invitat în această vacanță. Știa că nu ne-o permitem, așadar ne-a făcut-o cadou integral. Și pentru că a vrut să fie ceva cu totul aparte, iar fiind extrasezon prețurile erau oarecum mai rezonabile, a rezervat camere la unele dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur.

Carlton (Cannes)
Aici a fost prima oprire și ne-am dat cu firma-n cap de cum am sosit, practic. Verișoara mea și soțul ei sosiseră de două zile deja, consemnul fiind că ne întâlnim în lobby.
Ajungem noi dară, ne uităm mesmerizați și portarul în uniformă ne iese înainte, tot numai o amabilitate.
- Madame, Monsieur, welcome to Carlton, ne permiteți să vă ducem bagajele în camera dumneavoastră?
- Vă mulțumim, domnule, nu va fi necesar, am zis noi politicoși, fără să realizăm cât de peizani fuseserăm la faza asta.
D'ohhh! Eticheta cerea să fim de acord să ni se ducă bagajele în cameră și să-i dăm băiatului respectiv un bacșiș. Dar ca să știi asta, trebuie să mai fi fost în astfel de locații, trebuie să știi să fii bogat. Noi habar n-aveam pe atunci, după cum n-am fi știut nici cât se dă în contextul ăsta.

Poze din cameră n-am făcut (în niciunul dintre hoteluri) și nu-mi aduc aminte de ce. Se poate să fi considerat că, ”neaparținând” acelui loc, nu are rost să facem poze. Dar pe de altă parte nu rețin să fi fost ceva aparte la camerele respective; locația în sine era impozantă, nu încăperile.
Dar ca să ilustrez textul, am ales totuși niște poze reprezentative.


(Hai că nu-mi stătea rău nici blondă, însă aveam cu 12 ani mai puțin, ce-i drept 😏).

Nici a doua zi dimineață nu ne-am dezmințit; pasămite micul dejun nu era inclus în prețul camerei și când am coborât, un valet ne-a salutat politicos și ne-a indicat sala de mic dejun. Ne-am uitat la lista de prețuri afișată la intrare și ne-am dezumflat rapid: 39,00 de euro de persoană cel mai simplu meniu, care includea clasicii croissants (normal, eram în Franța), gem, unt, suc de portocale și o cafea. Aromele care veneau din sală erau înnebunitoare, dar cine-și permitea prețurile alea? Nici azi n-am da atâția bani pe un mic dejun atât de frugal.

Am ieșit cât de demni am putut, am luat o cafea to go de la un chioșc de pe stradă și-am băut-o pe malul Mediteranei. Și-a fost excelentă.
”Oare ce-o fi crezut valetul despre noi?”, ne-am întrebat, hotărând că nu ne pasă.
După cum am constatat, valetul ne luase la ochi; peste vreo două zile, întâlnindu-l pe omul meu în lift, l-a întrebat dacă el chiar este cazat în hotel. Bărbatu-meu, foarte relaxat, a zis că da, camera numărul cutare, vrea să-i arate cartela? N-a vrut.
Când mi-a povestit, am regretat profund că nu m-a nimerit pe mine cu întrebarea. Cum să-ți permiți să chestionezi pe cineva de maniera asta, arăta ca un cerșetor sau care era problema?  Cât sunt eu de reținută, cred c-aș fi făcut un scandal de ne-ar fi upgradat la ”The Grace Kelly Suite” numai să-mi închidă gura 😠.
Păstrez însă, de la ei, un suvenir prețios. Aveam o carte cu mine și când plecam din cameră o lăsam deschisă cu fața în jos, că nu aveam semn de carte. Hotelul se gândise însă și la asta, așa că într-o zi am găsit cartea închisă, dar cu acest semn pus de cameristă la pagina unde rămăsesem:


Folosesc acest semn de carte și-n ziua de azi. Cum spune jupânul, asta e cea mai autentică dovadă că am stat la Carlton, fiindcă altfel nu aș fi avut de unde să-l procur 😀.

⭐ Monaco
Aici n-am stat la hotel, dar ne-am dus la cazinou și-am jucat zece euro în total (câte cinci de fiecare), contemplând domnii în smoching și doamnele în rochii de seară care intrau în încăperi separate, unde se juca pe mize considerabile.


(Nu mai știu unde eram în imaginea din dreapta, dar trebuie să fi fost în ceva hotel de mega-mofturi, cum sunt toate în Monaco, de altfel. Noi n-aveam niciun stres. DiCaprio pe Titanic, după cum spuneam 😂😂😂).

⭐ Palais De La Méditerranée (Nisa)
Încep direct prin a spune că, spre deosebire de Carlton, aici chiar am fost permanent tratați cu respect și considerație. Tot hotel de lux era, tot nu am lăsat să ni se care bagajele și nici aici nu am luat micul dejun (nu mai rețin cât costa, însă tot prea mult pentru posibilitățile noastre). Dar atitudinea personalului a fost impecabilă.
Am coborât și la piscină, respectiv saună și a fost o experiență de care ne amintim cu plăcere. Ce să vezi, nicăieri nu s-a uitat nimeni strâmb la noi. Per total aveam o senzație că suntem într-un loc pe care în alt context nu ni l-am fi permis, cu oameni foarte bogați, care însă nu au uitat să fie oameni.


Dar hotelul nu a fost un exemplu singular; peste tot în Nisa ne-am simțit tratați ca oameni, pe când în Cannes... aveau nasul atât de sus că le ningea în creier. Ne-am îndrăgostit de acest oraș splendid, care ne-a primit cu ospitalitate și ne-am simțit extraordinar de bine. Într-o zi, vom reveni aici.

Hotel Negresco (tot Nisa)
Aici nu am avut cazare, dar auziserăm atât de multe povești despre interiorul cu totul deosebit, că am vrut măcar să bem o cafea. Ceea ce am și făcut.


Și de aici rețin că toată lumea s-a purtat foarte politicos, deși nu am luat decât o cafea și câteva croissants.

A fost o experiență deosebită și sunt recunoscătoare că am avut parte de așa ceva, dar cu mintea de azi nu știu cum am proceda. Ne-am lua o cameră la Ritz sau la Waldorf Astoria? Parcă nu cred. Nu e lumea noastră, nu suntem și nu știm să ne purtăm ca niște oameni cu adevărat bogați, ne lipsește acel usage du monde, cum se spune și cred că ne simțim bine în locații mai... telurice.

5 comentarii:

Ioana spunea...

Și de aș avea banii ălora, tot nu as sta printre ei. De ce? Pentru că în general, sunt niște persoane foarte seci și pline de aere. Plus că mie nu îmi place "eticheta". Eleganta e altceva și o vad necesară in locuri ce îți impun respect prin istoria lor. Adică te îmbraci și te comporți într-un anume fel, pentru că așa simți, nu pentru că așa se cere de către xulescu.
Reacția mea, așa cum spui și tu, într-o situație precum cea din lift, clar ar fi una extrem de nepașnică. In sensul că l-aș fi luat peste picior maxim pe respectivul...
Una peste alta, nici eu nu m-aș regăsi ever in mijlocul acelor oameni, chiar daca, repet, as fi multimilionara.

Mmmaria spunea...

Eu cred ca trebuie sa imi fac un "caiet cu expresii" si sa trec aici toate expresiile delicioase pe care le gasesc la tine...pe unele le stiam, ca sunt "de la noi de acasa", dar astea cu "le ningea in creier" m-a dat pe spate.
De unde le scoti...

Mada spunea...

Noi ne minunam cand eram cazati in Austria si la cina toata lumea se imbraca destul de fancy (camasa, prea putine tricouri). era prin 2008-2009, si cred ca din a doua seara, tata a declarat: da-mi un tricou de masa, te rog. si de atunci cam asa a ramas, in bagaj musai un tricou / camasa pentru astfel de ocazii :)
alta experienta cu hotel de lux nu prea am avut, poate doar in Armenia, un best western sau ceva, unde am fugit sa ma schimb in baie, ca intarziam la o nunta :) (ce-i drept, alti oaspeti erau cazati acolo, asa ca mi-am permits)

SAM spunea...

Singura data cand am vazut Monte Carlo a fost in 2003, venind cu autocarul de la Paris, tot atunci si Cannes, dar mai pe fuga. In schimb la Nisa am avut un congres in 2009, am stat la un hotel boutique, chiar dragut. A fost singurul oras unde m-am dus la aeroport pe jos, am facut o plimbare pe toata Promenade des Anglais.
Dar am fost in hotel de 7 stele, am avut o rezervare pentru un afternoon-tea la Burj Al Arab, a fost minunata experienta, nici nu mi-a mai trebuit cina la cat am mancat acolo.
Acum doi ani am fost din nou cu o prietena, scazuse mult nivelul, nu mai erau prosoape calde la toaleta, nu mai treceau cu carucioare de prajituri, a fost doar meniul indicat si atat, parca si atitudinea chelnerilor nu mai era atat de serviabila.

Greta spunea...

@Ioana, suntem în consens absolut. Nici noi nu ne-am regăsi vreodată printre ei, nici să avem banii pe care-i au ei. Asta deși mulți dintre oamenii care s-au îmbogățit prin propriile forțe sunt demni și foarte discreți. Dar tot am fi stingheri în compania lor...

@Mmmaria, recunosc că expresia nu-mi aparține, am citit-o într-o carte, dar nu mai știu nici când, nici unde... :)

@Mada, înțeleg prea bine. Și noi eram casual prin Carlton, în ținute sport și asta cred că a făcut notă discordantă cu restul oaspeților :D

@SAM, wow, ai fost la Burj Al Arab! :) Ce experiență aparte trebuie să fi fost... 7 stele sunt altceva, nici nu-mi pot imagina nivelul și calitatea serviciilor.