Duios nervii mei ferfeniță se făceau

Au mai rămas două articole din serialul de vacanță, dar cu voia voastră, astăzi luăm o pauză de la ele. Sunt frântă de oboseală și de efortul de a nu-i strânge pe câțiva de gât. Trebuie c-am fost yoghin într-o viață anterioară, altfel nu-mi explic de unde am răbdare cu unii.

💻 Nu mai departe de ziua de luni. Aveam foarte mult de lucru, telefonul suna ca la nebuni, doi clienți mă informaseră în scris că nu au nicio intenție de a-și plăti niște refacturări invocând motive fascinante precum „I cannot get in my head the reason why I have to pay” (asta după ce numai că nu le făcusem desene) și încă vreo câteva castane asemănătoare. Evident, lucrurile nu vor rămâne astfel și nici nu sunt primii care fac pe porcu-n păpușoi, dar va fi nevoie de multă muncă, de care m-aș fi putut scuti dacă ăștia ar fi respectat termenii contractuali.
Și ce-mi lipsea în tot borșul mai sus-menționat? Un training online de 2 ore într-o aplicație pe care ni s-a spus de mai multe ori că nu va trebui să o folosim. Și ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, instructorul ne-a anunțat, vesel ca un cintezoi pe cracă:
- Now I will explain to you an option that you are never going to use.
Până a încheiat training-ul, ne-a prezentat patru opțiuni that we are never going to use.
Două ore bine investite, n'est-ce pas? Vorba lui Ianache din ”Gaițele”, ba spa! 😏

🙋‍♀️🙋‍♀️ Avem două asistente noi. Una e la noi de aproape trei luni, cealaltă de 3 săptămâni. Aia mai veche face greșeli în cea mai mare parte din timp, dacă-i dăm ceva de făcut e musai să verificăm (și să corectăm), ceea ce face ”ajutorul” ei nu doar inutil, ci îl și convertește în timp irosit (pierdem mai mult timp verificând și corectând, decât dacă am fi făcut noi treaba din capul locului) și nervi.
Așteptăm cu negrăit interes încheierea perioadei de probă.
Cealaltă pare să fie mai promițătoare, dar până va ajunge să învețe tot singuri trebuie să gestionăm stufărișul administrativ.

🦐 Nu cred c-am apucat să vă spun, dar colega pe care o cunoșteați sub numele generic de doamna Creveți a demisionat. Pentru noi era un deznodământ previzibil al unei situații care dura de mai bine de un an. Singura problemă e că până acum nu i s-a găsit înlocuitor, deci portofoliul ei a fost împărțit între noi. Eu am primit trei dintre clienții ei. Cu ce aveam deja, acum am nouă clienți. Cu nervii mei zece, care-i și întrece. N-are prea mult sens ce am zis, cu acordul gramatical am dat de toți pereții, dar asta e, un cântec vesel să cântăm.
Chiar că era momentul propice pentru un training precum cel menționat mai sus, care strălucește printr-o covârșitoare lipsă de sens 🙄.

Și una simpatică pe final.

☎️ Telefon cu un client vechi (elvețian), la vreo două zile după ce revenisem din concediu.
- Dar ce mult mi-ați lipsit cât ați fost plecată, Frau Niță.
- Cum așa, doar ați fost pe mâini bune cu backup-ul (🤨).
- Jaaaa, desigur, a fost totul bine, absolut. Dar dumneavoastră sunteți mereu atât de amabilă, proactivă, mă ajutați de fiecare dată….
Ho, fecior 🧐.
- Ok. Cred că e momentul să vă-ntreb ce pot face pentru dumneavoastră.
A râs de-a trebuit să-ndepărtez telefonul de ureche. Și evident că voia ceva ce practic n-aș fi fost obligată să fac, dar mno, pentru că ne știm de ani de zile...
La drept vorbind eram tentată să-i zic vorba aia cu ruptul pisicii în două, dar m-am gândit că mi se duce buhul de agresivă 🤭. For the record, e același care mi-a zis la un moment dat că-i amintesc de nevastă-sa. Deloc întâmplător, faptul se petrecea după ce ne contraziseserăm cu spor la telefon pe niște detalii contractuale.

Hotărât lucru. Când voi ieși la pensie, voi scrie o carte cu titlul ”Am fost cândva un om normal”. Un capitol va fi dedicat doamnei Cocuța. Se opintește în mod deosebit s-o fac vedetă.