Unde e Richelieu când ai nevoie de el?

Că de când nu ne-am văzut... Bine, la drept vorbind n-a trecut așa de mult, și-atunci de ce am sentimentul că-i un pogon de vreme de când am tăifăsuit? 🤔
Poate fiindcă am tot vorbit despre vacanță. Dar fuse și se duse, și-ntre timp mă lupt la munci cu tot felul de meduze dubioase și alte creaturi atât de simpatice încât îmi vine să le fac numai vraja aia cu eat slugs din ”Harry Potter” și să-i văd pe toți vomitând limacși cu capu-n găleată cât e ziua de lungă (al lor cap, nu al limacșilor).

🪓 Ca să vă faceți idee - un client m-a făcut să-mi aduc aminte de cardinalul Richelieu în romanul ”Cei trei mușchetari”, mai precis de ceea ce a scris Eminența sa pe un anume bilețel: ”The bearer of the letter has acted under my orders and for the good of state”.
M-am gândit că tare mi-aș dori să am un asemenea bilețel și să-l exercit în raport cu un individ pe care l-am botezat Pulicel Testiculeanu.
Și puteți să mă credeți când vă spun că noul său nume e pe deplin meritat 😠. Vă povestesc despre dânsul cât de curând. Cred că și-a câștigat acest drept. Pe nervii mei mei și l-a câștigat, dar mno.

🧑‍🤝‍🧑 Săptămâna trecută am fost la un târg de Logistică, ”perechea” celui de la München de anul trecut. Sunt organizate alternativ, așadar fiecăruia îi vine rândul la fiecare doi ani, iar cel de anul acesta se numește InnoTrans și se desfășoară la Berlin. E considerat cel mai mare târg de tehnologie de transport din lume și-ar fi fost extrem de interesant de vizitat, dar cine-a avut timp de asta?

Spre deosebire de anul trecut, nu am rămas peste noapte - în creierii dimineții am luat InterCity Express și ne-am întors la lăsarea serii. Mi-ar fi plăcut să mai fi stat o zi fiindcă după cum spuneam, erau foarte multe exponate care-ar fi meritat văzute... dar șefimea a hotărât că o zi ajunge. Fapt care nu i-a împiedicat să ne hărțuiască zile în șir cu ”stabiliți-vă întâlniri cu clienții, trimiteți agenda pentru discuții, contactați atelierele și echipele mobile, eventual negociați cutare-și-cutare, stați în mâini, stați în cap”.

Nu știu dacă oamenii ăștia or fi citit ”Jurnalul lui Bridget Jones”, tind să cred că nu, dar par să fie suspect de siguri că timpul se dilată asemeni unui gumilastic marțian, cum spunea ea 🙄.

Pentru o zi, m-am descurcat binișor. Am avut întâlniri cu doi clienți și vreo cinci echipe mobile și nu mi-am găsit, fizic, timp să mănânc toată ziua. Ceea ce înseamnă că a decurs exact așa cum era de dorit. Abia după-amiază târziu m-am așezat preț de trei linguri de orez și două bucățele de pui din ceea ce-ar fi fost un destul de gustos meniu chinezesc, dar n-a fost timp de mai mult. Și nu-mi pare deloc rău. Am avut atâta energie și adrenalină, că oricum n-am resimțit că mi-ar fi fost foame. Doar în tren, pe drum spre casă, am lăsat garda jos și am realizat cât sunt de obosită. Nu mai eram coerentă în niciuna din cele 3 limbi pe care le vorbesc, iar aici am inclus și româna.
(Unul dintre cei doi clienți era șeful dragului de Dear/Pandelică, șef pe care-l întâlnisem personal prima dată anul trecut la München. Un om foarte inteligent și plăcut, de-ar fi și angajații lui măcar pe jumătate cât el viața mea ar fi cu mult mai simplă. S-a bucurat să mă vadă - întâlnirea fusese solicitată de el, aflând că vin la târg - și timp de o oră încheiată am dezbătut diverse. Și-a zis câteva chestii foarte frumoase despre mine, în prezența șefei mele 🙃).

🐉 Un coleg de-al meu e în concediu și-ar face bine să se bucure că nu i-am atârnat un client de lustră. Mai exact o cucoană isterizată maxim, genul care scrie cu litere MARI și BOLD-UITE, întreabă de zece ori pe zi dacă ”aveți deja noutăți”, trimite mail la ora 8:30 cerând call la 9:00 după care se crizează că nu s-a aflat nimic nou între mail-ul ei de la 8 jumate și call-ul cerut la 9:00 și folosește excesiv sintagme precum ”I expressly request”, ”I urge you” și ”I urgently request”.

Face abstracție de faptul că eu personal nu aveam cum interveni în problemă (care ține de compania de transport și, mai ales, are legătură cu inundațiile din Cehia) și răcnește cu aplomb, în scris și oral 🤯.

Când am văzut-o prima dată în video call am realizat că e versiunea umană a lui Olive Oyl, și asta în toate privințele: fizic și din punct de vedere al smucelii care-i descrie comportamentul. De câte ori văd un mail de la ea, o vizualizez pe Olive miorlăind ”hubba bubba, I just love that tuba!” (n-aș ști să vă spun de ce taman citatul ăsta îmi vine în cap, dar așa mi-o amintesc pe Olive).

Între toate astea avem deadline-uri criminale, două colege relativ noi care mai mult ne-ncurcă decât ne ajută, clienți care nu par să posede capacitatea de a-și citi contractele și alte câteva surse de pus nervii pe moațe.

À la guerre comme à la guerre, cum ar zice colegii mei francezi.

Și-a venit toamna.