Misterul magneților

Următoarea întâmplare ar putea să fie una imaginară.
Sau ar putea să nu fie.
Sau - mai știi? - ar putea să fie reeditarea unui anumit moment al lui Jesse din serialul ”Breaking Bad”. (Nu știu dacă l-ați văzut, dar dacă nu, n-am cuvinte să vă spun cu cât entuziasm vi-l recomand. Este o bijuterie).

 

Presupunem, așadar, că lucrezi cu abnegație și dintr-odată monitorul calculatorului se stinge. Orice i-ai face nu poate fi convins să-și bage mințile-n circuite și să-și vadă de funcționat, ca orice calculator cumsecade. Și ai treabă de crăpi și numai de crizele lui de personalitate n-ai timp... Prin urmare, ce-ți rămâne de făcut - suni la pitpalaci.
- Ați încercat să dați restart?
Evident c-ai încercat, dar mai încerci o dată. Monitorul stins continuă să te sfideze, deși calculatorul e încă pornit.
- Când și-a făcut ultimul update?
”Când era bunica fată”, reflectezi tu și dacă ai avea timp sau nervi (sau ambele) ai sta să te gândești la câteva alte mijloace metaforice pentru a-i explica pitpalacului, într-un mod cât mai diplomatic posibil, că nu ai idee când mama dracului și-a făcut marafetul ăsta ultimul update și de unde naiba era să știi că trebuia să ții minte chestia asta?
În fine, poți să lucrezi de pe un calculator din stocul de rezervă dar chestiunea în sine te umple de draci, ai pierdut timp, ia de-ți refă shortcut-urile și ce mai aveai prin ogradă, iar periodic ai de răspuns și la întrebările pitpalacești.
- Ați mai avut probleme cu el? (Nu, s-a purtat frumos până acușica). Ați remarcat că se mișca mai lent? (Nu, dar zici că ar trebui să-l pun la dietă, sau poate să meargă la sport?) S-a mai stins vreodată monitorul din senin? (Nu, deși cred că uneori se plictisise de moaca mea, chestie pentru care nu l-aș putea condamna).

Pitpalacul se regrupează.

- Aveți obiecte metalice, electronice sau magneți în apropierea calculatorului?
Îu. Pe-asta n-ai văzut-o venind.
- Errmm. Nu.
- Ce aveți pe masă, mai precis?
Oare de ce-ți aduci aminte de personajul ”Micuțul” din romanele lui Sven Hassel? ”Nu te împotrivi, Micuțule, nu te împotrivi”. (Fără legătură cu subiectul: Micuțul era în realitate un individ masiv, care arăta oricum, numai mic nu).
Așa, deci nu te împotrivești și reciți cu obediență.
- Monitor, căști, tastatură, mouse, telefon.
(Și cana de cafea, dar asta-n mod sigur n-ar fi suspectă).
- Bine. Aveți pe dumneavoastră obiecte metalice sau accesorii magnetice?
Piu-piu 🙄.
- Ceasul și verigheta.
(Și cercei, dar sunt din ceva material ceramic, fiindcă perioada asta a anului e dedicată accesoriilor de sezon. Drept pentru care sunt la fel de nevinovați asemeni cănii de cafea).

Preț de câteva momente reflectezi dacă nu cumva ar fi mai bine să te urci pe acoperiș. Calculatorul într-o mână, umbrela în cealaltă (v-am mai zis, la Hamburg plouă mult), despletită. Păi ori ne contopim cu natura, ori ce facem aicea.

În orice caz, toată scena asta (fie ea imaginară sau dimpotrivă) îți amintește al naibii de bine de Jesse Pinkman și povestea lui cu magneții. Și parcă-ți vine chef să revezi anumite secvențe din ”Breaking Bad”...